Exit-polluri: independentul Kais Saied, câştigător confortabil al alegerilor prezidenţiale din Tunisia

Exit-polluri: independentul Kais Saied,
câştigător confortabil al alegerilor prezidenţiale din Tunisia

Kais Saied FOTO EPA-EFEI

Candidatul independent Kais Saied a obţinut o victorie răsunătoare la alegerile prezidenţiale de duminică în faţa oponentului său, Nabil Karoui, potrivit proiecţiilor a două exit- polluri. Karoui aşteaptă rezultatele oficiale pentru a se decide dacă le contestă, după ce şi-a petrecut primul tur al alegerilor după gratii, relatează Reuters.

Ştiri pe aceeaşi temă

Profesor de drept pensionat, Saied, care nu a investit prea mulţi bani în campania sa electorală, are vederi socialiste conservatoare şi a promis electoratului că va revitaliza valorile revoluţiei din 2011, care a instaurat democraţia în Tunisia.

„Trebuie să refacem încrederea oamenilor în aleşii lor”, a spus el după rezultatele exit pollurilor. 
Potrivit proiecţiilor publicate de companiile media private, Saied a obţinut 72.53% din voturi, iar oponentul său Nabil Karoui, 27.47%. Proiecţiile publicate de televiziunea de stat îl dau câştigător cu 76.9%, în timp ce oponentul său a obţinut doar 23.1%.

Mogulul media Nabil Karoui se află  în mijlocul unui proces de corupţie, fiind acuzat de spălare de bani şi evaziune fiscală. El spune că după anunţarea rezultatelor oficiale de către comisia electorală se va decide dacă le va contesta, deoarece nu crede că a avut şansa unei competiţii corecte. Una dintre misiunile străine de monitorizare a alegerilor a recunoscut că scrutinul nu a fost unul obişnuit şi că detenţia candidatului la prezidenţiale ridică întrebări cu privire la vot.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: