EXCLUSIV "Adevărul" Paulo Coelho:Câte vieţi am trăit?

Întrebarea aceasta ne bântuie de la începuturile civilizaţiei. Oare viaţa se sfârşeşte cu moartea? Trecem pe alt plan? Revenim pe planeta Pământ? În noua mea carte, ,,Aleph", îmi descriu experienţa personală cu privire la un subiect foarte delicat: reîncarnarea.

În primul rând, trebuie să abandonăm ideea că timpul poate fi măsurat: nu poate. Am creat o convenţie absolut necesară pentru ca societatea să funcţioneze - în caz contrar nu am ajunge niciodată la timp ca să prindem trenul sau plăcinta s-ar arde până la urmă în cuptor. Mai suntem obligaţi şi să creăm o realitate vizibilă în jurul nostru, ­altfel rasa umană nu ar fi supravieţuit niciodată prădătorilor.

 Am inventat ceva numit ,,memorie", aşa cum există ea într-un calculator. Memoria serveşte ca să ne apere de pericol, să ne permită să trăim în societate, să găsim hrană, să creştem, să transferăm generaţiei viitoare tot ce am învăţat. Dar nu este viaţa în sine. Timpul nu trece; el este doar momentul prezent. Aici, în acest moment în care scriu, se află primul meu sărut şi sunetul pianului la care cânta mama în timp ce eu mă jucam în odaie. Eu sunt tot ce am fost, şi tot ce voi fi. Cum nimic nu are început şi sfârşit - eternitatea este prezentul - trăiesc tot ce a trecut şi tot ce se va întâmpla.

Ne este frică de asta: dorim, de exemplu, ca iubirea să staţioneze în momentul când totul este în perfectă ordine - dar asta e o capcană, de vreme ce iubirea se schimbă odată cu prezentul. Sunt căsătorit de 30 de ani cu aceeaşi femeie ? Nu. Ea s-a schimbat, eu m-am schimbat, dragostea noastră s-a transformat şi ea.

Nimic nu a început cu naşterea şi nici nu se va isprăvi cu moartea. Poate că veţi întreba: unde sunt cei care au plecat? Niciodată, absolut niciodată nu pierdem fiinţele care ne sunt dragi. Ele ne însoţesc pentru că nu au murit. Să ne închipuim un tren : eu nu pot vedea ce se află în vagonul din faţa mea, dar acolo sunt oameni care călătoresc în acelaşi timp şi în acelaşi spaţiu cu mine, cu dumneavoastră, cu lumea toată. Faptul că nu putem să vorbim cu ei, să ştim ce se întâmplă în vagonul celălalt, e absolut nerelevant; ei sunt acolo.

La fel, ceea ce numim ,,viaţă" este un tren cu multe vagoane. Uneori ne aflăm într-unul, alteori în altul. Câteodată trecem dintr-unul în celălalt - când visăm, sau când ne lăsăm purtaţi de extraordinar. Evident că toate acestea ţin de domeniul misterului. Dar de câte ori n-am experimentat acea senzaţie cunoscută drept ,,déjà vu"? pentru o fracţiune de secundă (pe care căutăm să o uităm repede, de vreme ce nu se potriveşte cu logica noastră convenţională) avem certitudinea că am trecut deja prin acel loc, acea situaţie, acel simţământ.

Călătorim în timp în fiecare noapte. Facem asta în mod inconştient, când visăm -  mergem în trecutul nostru recent sau îndepărtat. Ne trezim cu gândul că am trăit adevărate absurdităţi în timpul visului; nu e aşa. Ne-am aflat în altă dimensiune, în alte vieţi pe care le experimentăm simultan, dar unde lucrurile nu se petrec exact ca aici.Câte vieţi am trăit deja? În realitate, întrebarea e alta: câte vieţi trăim acum? Îi revine fiecăruia să răspundă. Traducere din portugheză de Micaela Ghiţescu „Aleph", o nouă carte de Paulo Coelho, apărută la Editura Humanitas, va fi din 20 octombrie în librării.