Evadare ca-n filme în Canada: doi deţinuţi au fugit cu elicopterul. Fugarii au fost prinşi câteva ore mai târziu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei doi fugari au fost prinşi în aceeaşi zi FOTO CNN/CBC
Cei doi fugari au fost prinşi în aceeaşi zi FOTO CNN/CBC

Doi deţinuţi au evadat duminică după-amiază dintr-o închisoare din Quebec cu ajutorul unui elicopter. Cei doi fugari, dar şi complicii lor, au fost arestaţi la câteva ore de la spectaculoasa evadare, potrivit unui anunţ făcut luni de poliţia canadiană.

Poliţia din Quebec a anunţat luni dimineaţă că a arestat patru persoane la 45 de kilometri nord de închisoarea din Saint-Jerome, de unde au evadat duminică cei doi deţinuţi. Printre arestaţi se află şi doi complici ai fugarilor Benjamin Hudon-Barbeau şi Danny Provencal, notează Associated Press.

Hudon-Barbeau a fost prins la câteva ore după ce a evadat, în timp ce Provencal a dat câteva bătăi de cap poliţiei canadiene. După ce au izolat perimetrul clădirii în care se baricadase, oamenii legii au reuşit să-l captureze şi pe cel de-al doilea fugar.

Duminică, poliţiştii canadieni au fost puşi în alertă după ce cei doi deţinuţi au reuşit să evadeze, în jurul orei locale 14.20, cu ajutorul unui elicopter, din cabina căruia fusese lansată o funie. Poliţiştii au depistat imedat aparatul de zbor, acesta aflându-se la aproximativ 80 de kilometri de închisoare, într-o regiune muntoasă. La faţa locului l-au găsit doar pe pilotul elicopterului, care se afla în stare de şoc şi a fost transportat la spital. Bărbatul a fost audiat de poliţişti, cărora le-a povestit versiunea lui despre cele întâmplate.

Pentru că poliţiştii au fost destul de zgârciţi cu informaţiile privind evadarea, presa canadiană a făcut un scenariu, potrivit căruia doi complici înarmaţi au luat ostatic pilotul elicopterului pentru a survola închisoarea Saint-Jérôme, situată la aproximativ 50 de kilometri de Montreal, la începutul după-amiezii, şi au lansat o scară din funie pentru doi deţinuţi care se aflau pe acoperişul clădirii.

La câteva ore de la evadare, un bărbat a sunat la o staţie de radio din Montreal şi s-a dat drept Hudon-Barbeau, unul dintre fugari. El a spus că e „pregătit să moară”, afirmând că nu mai suportă felul în care e tratat în închisoare.

Directorul închisorii, Yves Galarneau, a declarat că în 30 de ani, de când conduce penitenciarul, nu a avut parte niciodată de o asemenea evadare. „Din câte ştiu, e o premieră pentru Quebec. E excepţional”, a declarat el pentru presă.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite