Erdogan pe Drumul Damascului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Recep Tayyip Erdogan FOTO AFP
Recep Tayyip Erdogan FOTO AFP

Pentru Turcia, prezenţa militară în provincia siriană Idlib trebuia să fie doar un taler de balanţă care să-l echilibreze pe cel pe care, metaforic, dar şi la propriu, turcii se află deja în zonele kurde din nordul Siriei.

Ca să reuşească asta, Ankara a continuat să antagonizeze regimul de la Damasc, a promis rebelilor retraşi în această bogată şi nefericită parte a Siriei că îi apără de „bandele lui Assad”. A închis ochii atunci când a trebuit să coopereze cu grupări aflate pe diferite indexuri internaţionale ca structuri teroriste. Şi a crezut că Rusia, cumpărată cu contractele militare şi cu recent inauguratul TurkStream, e mulţumită cu disensiunile provocate în interiorul NATO, cu Brexitul, cu războiul hibrid şi cu cele vreo 8 milioane de bilete de vacanţă deja rezervate pentru plajele turceşti (în 2019, 7.017.657 de ruşi au vizitat Turcia, conform cifrelor furnizate de ministerul turc al culturii şi turismului, aproape 20% din totalul vizitatorilor externi).

Numai că un vechi proverb rus spune: „Una-i una, alta-i alta”. Glumesc, desigur. Cert e că socoteala de la Ankara nu s-a potrivit în Idlib, Siria.

După ce dictonul de politică externă de pe vremea lui Kemal Atatürk: „Pace acasă, Pace în lume” / „Yurtta sulh, cihanda sulh" a ajuns doar un citat de atârnat pe pereţii Palatului Alb din Ankara, iar Turcia s-a angajat în operaţii militare de-a lungul întregii sale graniţe cu Siria, Erdogan a sperat că nu va ajunge din nou la mâna ţarului Vladimir. Sultanii nu s-au avut niciodată prea bine cu ţarii. Iar acum, chiar mai rău, au ajuns să ceară sprijin din partea partenerilor şi aliaţilor cărora le-au spus de la obraz că S-400 e mai bun decât Patriot.

Ca să se întâmple acest lucru, soarta, nedreaptă uneori cu liderii de pe malul Bosforului, a creat în seara zilei de 27 februarie, pe la orele 17.00, o tragedie. 33 de militari turci au fost îngropaţi de vii în ruinele unor clădiri în care se adăpostiseră de raidurile aviaţiei ruse şi siriene, undeva în sudul Idlibului.

Operaţiile de salvare încă mai continuă. Şi numărul morţilor poate fi şi mai mare. Oricum, în luna februarie a depăşit 50. Pentru ca publicul de acasă să poată înghiţi această pastilă amară, Erdogan a ordonat foc asupra tuturor ţintelor siriene aflate în raza de acţiune a armatei turce. Bilanţul prezentat de ministrul turc al apărării, Hulusi Akar, sună bine pentru răzbunarea celor 33 de martiri, cărora li s-au mai adăugat trei, căzuţi în timpul loviturii de răspuns. 23 de tancuri, 23 de sisteme autopropulsate, 1 sistem AA SA-17 (Buk-M2), 1 sistem AA SA-22 (Pantsir-C1), 309 de militari sirieni. Acestea sunt pierderile produse, şi numărate turceşte, în rândurile regimului dictatorului Assad. Sistemele AA au fost introduse în listă, aşa, ca să priceapă cine trebuie că turcul nu glumeşte.

Numai că... tot nu ajunge. Un armistiţiu ar face bine la sănătatea regiunii. Dar...

...deocamdată, Putin a spus că e prea ocupat ca să răspundă invitaţiei la dialog în format restrâns (după ce Franţa şi Germania au zis pas), făcută de Erdogan, pentru data de 5 martie. „Şeful e ocupat în această zi”, a precizat misterios Peskov, purtătorul de cuvânt de la Kremlin.

Partenerii i-au spus şi ei că solicitarea turcă de consultări pentru articolul 4 nu prea se încadrează: nu sunt ameninţate integritatea teritorială, independenţa politică, nici securitatea Turciei. Iar de articolul 5, nici vorbă. Erdogan să-şi aducă aminte ce i s-a mai spus în 2012.

Erdogan, care nu e singurul lider internaţional cu memorii selective, şi-a adus aminte, însă, că securitatea naţională începe, uneori, departe de graniţele proprii. Securitatea Turciei poate fi, astfel, ameninţată de refugiaţii sirieni care ar putea avea de gând să uite de drumul Damascului. Iar securitatea Europei depinde de securitatea Turciei. Deci, logic, refugiaţii sirieni pot ajunge până departe dacă... sunt lăsaţi să treacă mai departe. Problema se poate rezolva şi prin întoarcerea lor acasă, în Siria. Dar pentru cele patru milioane de sirieni din Turcia şi cele vreo două – trei milioane din provincia Idlib, revenirea sub regimul Assad nu e o alternativă.

Câteva state de prin centrul Europei şi vreo doi vecini, aliaţi în NATO, au sughiţat instantaneu când un oficial înalt turc sub anonimat, că nu era să vină vestea proastă direct de la sursă, a transmis, pe 28 februarie, pentru agenţia Reuters: „Noi am decis, cu efect imediat, să nu mai oprim migranţii care se îndreaptă către Europa, pe mare sau pe uscat.”

Iar libertatea de mişcare e un concept european. Poţi să-i zici ceva lui Erdogan?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite