Egiptul a blocat rezoluţia Consiliului de Securitate ONU privind condamnarea violenţelor din Turcia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Egipt s-a opus rezoluţiei Consiliului de Securitate al ONU privind condamnarea tentativei de puci din Turcia, care cerea ca toţi factorii implicaţi să respecte Guvernul democratic ales de la Ankara, pe motiv forul n-ar fi în măsură să decidă dacă un Executiv a fost ales în mod democratic sau nu, potrivit Reuters.

Pentru a fi adoptată, Rezoluţia ONU avea nevoie de consensul tuturor celor 15 membri ai Consiliului de Securitate.

Această rezoluţie prevedea că toţi factorii implicaţi vor "respecta Guvernul ales democratic al Turciei". Rezoluţia a fost redactată de Statele Unite şi în ea erau exprimate îngrijorări serioase privind situaţia din Turcia, actorii implicaţi fiind îndemnaţi să dea dovadă de reţinere, să evite vărsarea de sânge şi violenţa şi cerea o încheiere rapidă a crizei şi revenirea la domnia legii.

Potrivit surselor citate de Reuters, Egipt a argumentat că ONU şi Consiliul de Securitate nu sunt în măsură să decidă dacă un Guvern a fost ales în mod democratic sau nu.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a cerut Statelor Unite să îl predea pe clericul musulman Fethullah Gulen pe care îl acuză pentru tentativa de lovitură de stat, relatează Associated Press.

Secretarul de Stat al SUA, John Kerry, a declarat, sâmbătă, că doreşte să vadă dovezi privind eventuala implicare a lui Fethullah Gulen, aflat în exil în Statele Unite, în tentativa de lovitură de stat din Turcia, precizând că autorităţile americane nu au primit până acum vreo solicitare de extrădare.

Premierul turc Binali Yildirim a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că orice ţară care îl sprijină pe Fethullah Gulen - acuzat că s-ar afla la originea tentativei de lovitură de stat de la Ankara - va fi considerată în război cu Turcia.

Cel puţin 265 de oameni au fost ucişi, dintre care 161 de civili, iar alţi aproximativ 1.500 au fost răniţi în violenţele provocate de tentativa de puci. Potrivit Preşedinţiei, dintre cei 161 de civili ucişi, 20 erau pucişti.

Alţi 104 de pucişti – probabil militari – au murit în violenţe.

Aproape 3.000 de militari au fost arestaţi în legătură cu tentativa de lovitură de stat. Printre ei se află şi ofiţeri de rang înalt, precum Comandantul Armatei a III-a turce, Erdal Ozturk, comandantul Armatei a II-a, Adem Huduti, şi adjunctul său, Avni Angun.

Autorităţile turce au anunţat că 2.745 de judecători şi cinci judecător ai Curţii Supreme au fost îndepărtaţi din funcţie după tentativa de lovitură de stat. Unul dintre judecătorii celei mai înalte instanţe din ţară a fost reţinut.

Alţi 10 militari, inclusiv doi generali de rang înalt, au fost reţinuţi. Printre ei se numără şi Akın Ozturk, fost Şef al Statului Major al Aviaţiei. Presa a scris anterior că Ozturk, despre care se crede că a fost unul dintre liderii complotului, a fost comandant al avionului prezidenţial turc tin 2013 până în 2015.

Autorităţile au declarat că la tentativa de lovitură de stat au participat comandamentul Aviaţiei, comandamentul Jandarmeriei şi mai multe unităţi ale forţelor blindate.

Armata a III-a este cea mai mare din ţară şi protejează graniţele cu Georgia şi Armenia. Armata a II-a apără frontierele ţării cu Iranul, Irakul şi Siria.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite