Egiptenii din spatele generalului Abdel Fattah Said al-Sissi

Există un bombardament informaţional constant, masiv şi derutant privind evoluţia situaţiei politice interne din Egipt. Unul în care, deseori, ipocrizia celor ce controlează unele posturi de televiziune, de radio şi publicaţii cu ecou internaţional generează focalizarea atenţiei opiniei publice doar pe numărul mare al victimelor confruntărilor iniţiate de islamişti, cu forţele de ordine. Fiind omisă alternativa.

Actorul principal al evenimentelor recente, prezente şi viitoare, din Egipt, îl constituie armata.

Forţele armate egiptene – cu componentele terestră, marină, aeriană şi antiaeriană - sunt cele mai mari din Africa, şi Orientul Mijlociu, ocupând locul 11, în ierarhia mondială a organismelor militare naţionale.

În plus, Egiptul menţine forţe paramilitare semnificative.

Astfel forţele centrale de securitate sunt în subordinea Ministerului de Interne.

Iar Trupele de Grăniceri şi Garda Naţională activează sub autoritatea Ministerului Apărării.

470.000 de combatanţi are acum armata egipteană şi alţi 480.000 de conaţionali sunt rezervişti gata de a fi chemaţi în cazărmi, dacă securitatea naţională va impune această mobilizare.

Omul care şi-a asumat riscurile loviturii de stat militare este generalul Abdel Fatah al-Sisi.

Şi este cazul să reamintim faptul că, anterior, el a dat două avertismente publice, preşedintelui ales, Mohamed Morsi - îndemnând la reconciliere naţională, între Fraţii Musulmani şi forţele politice de opoziţie – înainte de a înlătura puterea rezultată din alegeri, dar tot mai decisă să islamizeze structurile statului egiptean, brutal, abuziv şi fără a ţine cont de opinia majoritară, deloc extremistă, existentă în această ţară.

Este o ipocrizie brusca delimitare a unor metropole de actuala conducere politico-militară, de la Cairo.

Motivaţia fiind numărul mare de victime rezultate din durele confruntări între manifestanţii islamişti isterizaţi, cu premeditare şi cinic calcul al inevitabilelor vărsări de sânge, menite a determina revenirea la putere a preşedintelui Morsi şi a Fraţilor Musulmani.

Chiar dacă nu există o declaraţie oficială în acest sens, nu puţine au fost capitalele occidentale unde, imediat după lovitura militară de stat din Egipt, s-a remarcat, la nivelul structurilor naţionale politice de conducere, o reacţie parţial vizibilă de uşurare.

Nimeni nu era încântat, în Uniunea Europeană, dar mai ales în Statele Unite, de transformarea Egiptului într-un aliat al Iranului şi un potenţial nou inamic al Israelului.

Intervenţia armatei egiptene a reechilibrat balanţa geopolitică în zonă.

Şi a restabilit încrederea populaţiei într-o evoluţie politică internă ferită de excesele islamiştilor, despre care, de pildă, cunoscutul romancier egiptean Alaa al-Aswany afirma duminică:

"în cazul în care armata nu ar fi intervenit, islamiştii ar fi distrus tara ... e vorba de oameni care doresc pielea Frăţiei."

Nu există egiptean musulman moderat sau laic care să nu afirme despre fostul preşedinte Morsi că a fost un lider incompetent.

Unul îmbătat de mirajul puterii, cu care dorea făurirea unui califat bazat pe învăţăturile lui Allah.

Dar subminat de incapacitatea proprie şi a Fraţilor Musulmani, de a gestiona eficient economia egipteană.

Ceea ce, în final, dacă nu ar fi intervenit armata, ar fi generat o răscoală la nivel naţional.

Ar fi fost o dovadă de luciditate, dacă liderii islamişti ar fi optat pentru revenirea la masa dialogului, cu autorităţile actuale şi ar fi lăsat simpatizanţii Frăţiei Musulmane să îşi dovedească numărul şi loialitatea la inevitabilele alegeri viitoare.

Opţiunea pentru continuarea manifestaţiilor de amploare, mai nou în afara marilor oraşe, în condiţiile instituirii legii marţiale, dovedeşte fanatism religios, lipsă de perspectivă realistă asupra şanselor de revenire la putere şi ignorarea voinţei conducerii armatei.

Formată din generali sătui de empirismul, primitivismul şi lipsa de raţionalitate a fostului regim, reprezentat de ex-preşedintele Morsi.

Ipocrit s-a dovedit şi premierul turc Tayyip Erdogan, atunci când a luat apărarea lui Morsi, surprinzând Casa Albă, dar şi opinia publică internă, cu acuzarea Israelului de sprijinire a loviturii de stat militare, din Egipt.

Oricât de celebru ar fi Mossadul - HaMossad leModiʿin uleTafkidim Meyuḥadim -, respectiv Institutul pentru Informaţii şi Operaţiuni Speciale, acesta cunoaşte capacităţile de acţiune ale comunităţii de informaţii egiptene, compusă din Serviciul General de Informaţii/S.I.G., Oficiul Serviciilor de Informaţii Militare şi Cercetare, plus Serviciul de Investigaţii vizând Securitatea Statului.

S.I.G. - Gihaz al-Mukhabarat al-Amma -, pe scurt Mukhabarat, culege informaţii privind securitatea naţională pe plan naţional şi extern.

În iulie 2013, generalul Mohammed Ahmed Fareed al-Tohami a fost numit şef al comunităţii egiptene de informaţii, în locul lui Mohamed Raafat Shehata, care a fost plasat acolo de către Mohamed Morsi în august 2012.

Prin urmare, la momentul loviturii militare de stat, un om loial fostului preşedinte controla fluxul de informaţii clasificate, la nivel naţional, nicidecum un agent racolat de Mossad.

Ieşirea nervoasă, publică, a lui Erdogan pare a fi şi un avertisment pentru generalii turci, mai ales că viitorul şef, anunţat public, al Statului Major General al Forţelor Armate Turce este cunoscut pentru refuzul său de a transforma armata turcă, laică, într-una obedientă faţă de comandamentele religioase ale guvernului de la Ankara.

Sigur că regulile democraţiei, de peste Ocean, implică şi delimitări previzibile, ale unor democraţi şi republicani, membri ai Congresului S.U.A., care brusc şi-au adus aminte de cei 1,3 miliarde de dolari, ce constituie ajutorul militar anual dat de americani armatei egiptene.

Declaraţiile cu miză electorală sunt explicabile, uşor de făcut.

Dar interesele strategice ale superputerii lumii impun un Egipt necontrolat de islamişti.

La nivel politic, preşedintele Barack Obama a anunţat suspendarea ajutorului militar pentru Forţele Armate Egiptene.

Însă, după cum informează agenţia de presă Associated Press, chiar în urmă cu 48 de ore au fost disponibilizaţi peste 13.000.000 $ pentru General Electric, acesta fiind costul mentenanţei a 16 avioane de vânătoare F-16, aflate în dotarea aviaţiei militare egiptene.

Nici Uniunea Europeană, în afara unei posibile declaraţii publice, de condamnare a represiunii brutale a manifestaţiilor organizate de islamişti, nu se va hazarda la luarea altor măsuri, mai radicale.

Bomboana pe coliva regimului preşedintelui Morsi este anunţata eliberare, fie şi temporară, a fostului şef de stat Muhammad Hosni El Sayed Mubarak.

Spre cinstea lor, egiptenii nu şi-au ucis longevivul preşedinte, cum au procedat unii mioritici, în decembrie 1989, cu propriul şef de stat.

Mişcarea Tamarrod, opusă Fraţilor Musulmani înţelege că asta confirmă încheierea experimentului islamic, infantil, de conducere haotică a ţării.

După cum arestarea liderului spiritual musulman Mohammed Badie, care va fi judecat în cursul acestei luni este un indiciu clar că Forţele Armate Egiptene s-au săturat de făcătura politică, propaganda islamică şi marginalizarea aiuritoare a statutului lor, în statul naţional egiptean.

Concomitent este şi un avertisment pentru liderii al-Qaeda, care nu trebuie deloc să mizeze pe transformarea actualelor state arabe - marcate de ample convulsii politice, militare şi sociale -, în părţi ale unui singur şi mare califat.

Va fi Egiptul marcat de un conflict civil, în următorul deceniu? Nu.

Chiar dacă preţul plătit va fi reinstituirea rolului armatei de garant al statului egiptean funcţionabil.

Cu consecinţele de rigoare.