Egipt: Amnesty cere anchetarea presupuselor cazuri de tortură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Organizaţia Amnesty International solicită deschiderea imediată a unei anchete cu privire la acuzaţiile conform cărora partizani ai preşedintelui egiptean demis Mohamed Morsi ar fi torturat opozanţi ai acestuia la Cairo.

Probele, printre care mărturiile supravieţuitorilor, indică faptul că partizanii preşedintelui demis Mohamed Morsi au torturat partizani ai taberei politice adverse”, conform unui comunicat al organizaţiei pentru apărarea drepturilor omului.

Comunicatul indică faptul că opozanţii liderului islamist au fost „capturaţi, bătuţi, supuşi la descărcări electrice sau înjunghiaţi de indivizi fideli fostului preşedinte”.

Acuzaţiile conform cărora s-ar fi produs acte de tortură sunt extrem de grave şi trebuie să facă urgent obiectul unei anchete”, a declarat Hassiba Hadj Sahraoui, directorul adjunct al organizaţiei pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, citat de France Presse. 

Sahraoui a avertizat că guvernul interimar din Egipt nu trebuie să se folosească de pretextul acestor cazuri de tortură „pentru a-i pedepsi colectiv pe partizanii lui Morsi sau pentru a recurge la o forţă excesivă pentru a le dispersa adunările”.

Peste 250 de persoane au fost ucise după destituirea lui Morsi, în mare parte susţinători ai acestuia, în urma confruntărilor cu forţele de ordine sau cu opozanţii preşedintelui Morsi.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite