După ce au sfidat o zi ordinul talibanilor, prezentatoarele tv din Afganistan şi-au acoperit feţele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Twitter
Foto Twitter

Crainice şi femei reporter de la posturi de televiziune din Afganistan au apărut pe micile ecrane cu chipurile acoperite, duminică, după ce în urmă cu o zi au sfidat ordinul talibanilor de a-şi acoperi feţele, relatează bbc.com.

Purtând hijab şi văluri care acoperă faţa, femei au prezentat ştiri şi alte emisiuni la posturi ca TOLOnews, Ariana Television, Shamshad TV şi 1TV.

“Este ok că suntem musulmane, că purtăm hijab, ne ascundem părul, însă este foarte dificil pentru o prezentatoare să îşi acopere chipul două-trei ore şi să vorbească astfel”, a declarat Farida Sial, crainică la TOLOnews.

Ea a precizat că îşi doreşte ca talibanii să fie presaţi de comunitatea internaţională să renunţe la această regulă.

Sâmbătă, mai multe crainice de la principalele canale de televiziune afgane au prezentat fără a-şi acoperi feţele, sfidând ordinul talibanilor de a-şi ascunde înfăţişarea şi de a se supune astfel viziunii austere a grupului asupra islamului.

La începutul acestei luni, liderul suprem al talibanilor a emis un ordin conform căruia femeile trebuie să poarte vălul complet în public, inclusiv pe faţă, în mod ideal cu burqa tradiţională.

Ministerul pentru Promovarea Virtuţii şi Prevenirea Viciului din Afganistan le-a ordonat prezentatoarelor TV să se conformeze până sâmbătă.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite