După retragerea americană, mişcări diplomatice rapide pentru recuperarea Orientului Apropiat

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
fasia gaza

Nimeni nu vrea un vid de securitate prelungit în Orientul Mijlociu, mai ales că, după Afganistan, aşa cum s-a angajat în mod solemn preşedintele Biden, până la finele acestui an vor fi retraase toate forţele combatante americane din Irak. Şi nimeni nu ştie consecinţele, deci toată lumea îşi pregătşte resursele pentru diverse scenarii.

Ceea ce, la modul cel mai evident, schimbă fundamental echilibrul de securitate din zonă, mai ales după ce talibanii au confirmat că primul lor partener pentru viitor îl constituie China, aşa cum vă informam cu mai multe luni în urmă.  

Administraţia Trump, forţând aplicarea unui plan de pace mesianic în folosul exclusiv al Israelului, a tensionat situaţia la maximum deoarece, astfel, anula decenii de petractări diplomatice şi chiar câţiva paşi reali în direcţia acceptării "Soluţiei celor Două State". Ce se petrece acum este o încercare de reîntoarcere la aranjamentele precedente, acceptate şi susţinute de comunitatea internaţională şi care ar putea da totuşi un orizont de speranţă pentru rezolvarea paşnică a problemelor enorme acumulate în acest spaţiu. 

Prima întrebare este crucială: cine va fi noul power-broker în regiune după ce pare evident că Statele Unite nici nu mai pot şi nici nu mai vor să fie antrenate într-un nou conflict regional şi nici nu mai au cum să se prezinte în poziţia de mediator credibil acceptat de partea arabă. Nici ruşii şi nici chinezii nu vor să se amestece direct, iar iranienii au acum de construit partea de acord economic care le revine din cealaltă ecuaţie, cu mult mai importantă, cea deschisă de China şi care vrea să consolideze căile de ieşire spre Europa şi Golful Persic deschise de prezenţa oficializată în Afganistan. Poate Turcia, după ce va rezolva problema kurdă. 

Acesta este contextul în care şi israelienii înşişi ar putea fi îndemnaţi discret de ce americani să adopte o politică mai rezonabilă faţă de noile realităţi ale zonei şi să se arate oarecum mai maleabili, mai ales în lumina poziţiilor anunţate de Biden în materie de politică externă. 

În consecinţă, asistăm la un balet diplomatic de o intensitate care se anunţă la cote deosebit de ridicate deoarece, brusc, actorilor locali le bate vântul în pânze, de fapt, poate, un imens oftat de uşurare din partea super-puterilor care nu mai vor să-şi rupă degetele descurcând în continuare păienjenişul de interese care se joacă de secole şi milenii în spaţiul Orientului Apropiat. Şi poate au învăţat ceva din acuzaţiile permanente ce s-au adus Occidentului - în principal UK şi Franţei - de a fi la originea tururor problemelor şi tragediilor de acum prin împărţirea abuzivă decisă prin Tratul Sykes-Picot din 1916 şi prin falimentara politică dusă de britanici din momentul în care Consiliul Ligii Naţiunilor, pe 24 iulie 1922, aproba Mandatul Britanic pentru Palestina.  

Acestea sunt raţiunile care stau la baza suitei de întâlniri diplomatice spectaculoase deja produse sau anunţate şi care impun deja Egiptul ca centralizator al eforturilor de pace în regiune. 

Prima reuniune s-a ţinut joi, Cairo Summit, în formatul Egipt-Iordania-Palestin, cu participarea preşedinţilor Abdel-Fattah al-Sisi al Egiptului şi Mahmud Abbas din partea Palestinei, precum şi a regelui Abdullah al II-lea. Pe de altă parte se confirmă că va fi organizată "foarte curând şi va avea loc public la Sharm el-Sheik" o întâlnire între Primul Ministru isrealian şi Preşedintele egiptean, decizie care are şi un profund caracter simbolic deoarece aduce aminte de întâlnire esenţiale care au avut loc acolo între fostul preşedinte egiptean Mubarak şi liderii israelieni pentru conturarea acordului privind Soluţia Celor Două State. Ca o paranteză tristă pentru noi, asta ar trebui să ne aducă aminte că, odinioară, chiar am avut o diplomaţie profesionistă chemată să evolueze - şi cu ce succes - la nivelul superior al jocurilor planetare. 

Revenind la momentul actual, pe aceleaşi teme se mai anunţă şi o a treia reuniune la mijloc de octombrie, la Kavala în Grecia, trilaterala Cipru-Grecia-Egipt.  

Cadrul în care se vor desfăşura acţiunile viitoare, în viziunea participanţilor la Summitul de la Cairo, ar trebui să fie, în fapt o o revenire istorică la cadrul tradiţional negat cu vehemenţă de acţiunile Administraţiei Trump. Miza centrală fiind reimpunerea  "Cvartetului pentru Orientul Mijlociu" ca principal power broker: "...vom acţiona împreună pentru a dezvolta o viziune pentru activarea eforturilor pentru reluarea negocierilor şi pentru a lucra împreună cu fraţii şi partenerii noştri pentru a readucerea la viaţă a procesului de pace" se spune în declaraţia semnată de trei lideri şi publicată la finalul reuniunii. Cea mai importantă referire dintre toate, cheia de boltă care ar putea redefini toate jocurile este că "totul va fi făcut în acord cu rezoluţiile internaţionale şi sub auspiciile Cvartetul Internaţional". 

fasia gaza

De ce este într-atât de importantă referirea expresă la Cvartetul Internaţional, denumit "Cvartet pentru Orientul Mijlociu" sau "Cvartetul diplomatic"? Pentru că formarea lui a fost singura încercare majoră a comunităţii internaţionale de a realiza o mediere a conflictului şi de a propune soluţii, grupul fiind format din reprezentanţi de nivel înalt ai ONU, SUA, Rusiei şi Uniunii Europene. Creat în 2002, Cvartetul a produs multe rapoarte succesive care criticau în principal procesul de colonizare forţată a regiunilor ocupate de Israel ceea ce venea în spiritul rezoluţiilor multiple adoptate în acest sens de Naţiunile Unite. Referirea combinată la Cvartet (vezi faimosul său raport din 2016) şi la rezoluţiile internaţionale, toate condamnând explicit şi ferm politica de colonizare forţată a teritoriilor ocupate dusă şi acum de Israel sunt un semn că, în contextul actual, poate şi cu acordul administraţiei Biden, urmează nu numai o revenire la vechiul cadru de negocieri, ci şi o schimbare posibilă - dar nu foarte sigură - a politicii Israelului. 

În acest sens, miza discuţiilor viitoare va fi dacă există un consens internaţional, incluzând aici noile interese de securitate corespunzând politicii externe a Administraţiei Biden, pentru a face presiunea necesară în vederea acceptării celui mai dificil şi mereu exploziv deziderat exprimat în comunicatul final al Summitului de la Cairo în care afirmă "centralitatea problemei palestiniene şi poziţiile ferme egiptene şi iordaniene în sprijinul poporului palestinian şi al dreptuilor sale îndreptăţite şi legitime, cel mai important fiind de a-şi avea propriul stat independent şi suveran în graniţele din 4 iunie 1967, cu capitala în Ierusalimul de est...", în acord cu Rezoluţiile ONU şi cu iniţiativa saudită de pace din 2002. Dar Israelul va trebui, dacă vreodată se va putea acest lucru, să accepte şi consecinţele anunţate de Declaraţia de la Cairo, adică "să pună capăt măsurilor ilegale ce împiedică realizarea soluţiei celor Două State...construirea şi extinderea coloniilor,...confiscarea de pământuri, demolarea de case şi mutarea populaţiei palestiniene din locuinţele lor". 

Lucrruile se grăbesc pentru că, într-adevăr, a început bătălia pentru ocuparea spaţiilor rămase fără coordonare. Să vedem cine se va arăta, când se va arăta şi cu ce mijloace, pentru a întinde masa negocierilor finale care, cel puţin în actualul context, s-ar putea să nu se mai finalizeze la Camp David. Dacă nu, atunci unde?  

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite