După ce l-a numit „noul Hitler al politicii internaţionale“, Maduro l-a invitat pe Trump să-i arate cum să lupte împotriva traficanţilor de droguri din Columbia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolas Maduro FOTO AFP
Nicolas Maduro FOTO AFP

Nicolas Maduro s-a oferit să-i împărtăşească omologului său american Donald Trump din experienţa ţării sale în combaterea traficului de droguri, în contextul în care administraţia de la Washington îi acuză pe principalii aliaţi ai preşedintelui venezuelean de comerţ ilegal cu stupefiante.

Trezoreria SUA i-a plasat la lista sa neagră pe mai mulţi lideri venezueleni, printre care pe vicepreşedintele Tareck El Aissami şi ministrul de Interne Nestor Reverol, acuzaţi că înlesnesc transporturile de droguri din Columbia către America de Nord.

Nicolas Maduro contrazice această acuzaţie, estimând că face parte dintr-o campanie de denigrare. Potrivit preşedintelui venezuelean, problema se află în SUA, iar Washingtonul trebuie să facă mai multe pentru a reduce consumul de droguri.

„Preşedinte Trump, dacă vreţi într-adevăr să combateţi traficul de droguri din Columbia care vă distruge tineretul, aveţi în mine un aliat“, a afirmat el în cadrul unei emisiuni TV, potrivit Reuters.

„Veniţi şi inspiraţi-vă din experienţa noastră, ne putem uni forţele“, a adăugat el.

Nicolas Maduro nu a dat mai multe detalii, precizează Reuters.

Relaţiile dintre Venezuela şi SUA s-au deteriorat grav în cursul acestei veri, liderul de la Caracas denunţând mai ales sancţiunile impuse de americani ţării sale şi inclusiv lui.

Donald Trump consideră că Venezuela este condusă de un regim tiranic şi chiar a evocat o posibilă opţiune militară pentru a-i pune capăt.

La rândul său, Nicolas Maduro, care îşi caută adesea asemănări cu Stalin, a declarat despre Trump că este „noul Hitler al politicii internaţionale“.

Preşedintele venezuelean a scăzut tonul în ultimele zile, solicitând chiar o întâlnire cu Donald Trump. Casa Albă a condiţionat desfăşurarea acestei întrevederi de revenirea democraţiei în Venezuela.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite