După dominaţia economică, vine prezenţa militară globală: Bazele militare ale Chinei pe glob

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Shutterstock
Foto Shutterstock

China a fost considerată multă vreme o putere benignă, interesată preponderent de comerţ şi dezvoltare economică, dar neinteresată de expansiunea militară sau de competiţia de putere la nivel global.

Raportul din acest an al Pentagonului în legătură cu dezvoltările militare ale Chinei, adresat Congresului la 8 septembrie, conţine un set de avertismente majore legate de instrumentarul chinez, ambiţiile militare ale Chinei şi bazele militare pe care doreşte să le dezvolte în întreaga lume. Raportul conturează o Chină asertivă care, după înconjurarea cu baze a rivalului său strategic asiatic, India, după dezvoltările de capabilităţi militare pe atoli şi insule artificiale, inclusiv în zone disputate cu terţe state în Marea Chinei de Sud, construieşte o reţea globală de baze militare care să o potenţeze ca putere globală, capabilă să intervină în orice loc din lume.

Instrumente globale şi strategii. Picătura chinezească şi saltul de la economie la putere militară

China a refuzat multă vreme să-şi asume un rol global. Chiar şi realitatea apropierii de potenţialul economic al SUA nu a determinat o asumare publică nici a unui format G2 de gestionare a afacerilor globale – China a refuzat responsabilitatea şi angajarea chiar în perioada Obama, până la venirea lui Donald Trump la Casa Albă – refuzând responsabilităţi suplimentare, împărţirea sarcinilor şi afirmând că este o putere interesată de cultură şi comerţ, nu de politică, rivalitate ideologică şi proiecţie globală a puterii militare. Însă lucrurile s-au schimbat pas cu pas în ultimii ani.

Din 2015, există o evoluţie sensibilă a Chinei spre ambiţii cu adevărat globale, inclusiv cu componentă militară. Pas cu pas, investiţie cu investiţie, China a creat instrumentarul şi motivaţia pentru prezenţa sa militară. Mai întâi a exportat programat comunităţile chineze de jur împrejurul lumii, comunităţi nemiscibile cu populaţia locală, ale căror drepturi erau mai puţin importante şi preocupante pentru un stat neinteresat de drepturile omului şi cu puţină înclinaţie spre a preveni probleme majore de securitate ale propriilor resortisanţi peste hotare. Apoi au apărut şi facilităţile, şi cooperarea militară.

Aşa s-a făcut saltul, pe nesimţite, cu tradiţionala picătură chinezează, de la economie şi comerţ la baze militare şi proiectarea forţei. Principalul argument – recunoscut de toată lumea ca valabil – a fost protejarea investiţiilor şi a resortisanţilor. Şi aşa au început să apară şi bazele militare de jur împrejurul lumii. Motivaţia şi utilitatea reală vizează, însă, capacitatea de proiectare a forţei, construirea instrumentelor pentru război expediţionar şi influenţarea evenimentelor peste hotare.

Bazele cunoscute ale Chinei peste hotare

Fireşte că bazele sunt diferite, în funcţie de dimensiune, număr de militari, capabilităţi şi infrastructură. Dar elementele minimale vizează elemente logistice pentru nave (şi avioane) din regiune, comunicaţii protejate şi culegerea de informaţii, scopul fiind realizarea unor obiective politice şi militare ale statului în cauză. În momentul de faţă, China are baze cunoscute în Argentina – Neuquen în Patagonia, pentru explorare spaţială şi intelligence – Myanmar – Baza SYGINT din Great Coco Island, Tadjikistan  - în zona de sud-est a Gorno-Badakhstan, şi Djibuti – Baza de Sprijin pentru Armata de Eliberare a Poporului a Chinei.

În Djibuti, Cornul Africii, China a construit o bază navală, investind 590 milioane de dolari, într-un stat care-i datorează 1,5 miliarde de dolari în împrumuturi. Ea vizează circulaţia din Oceanul Indian, Marea Roşie spre Canalul de Suez şi traficul în Golf – Golful Aden şi Strâmtoarea Bab El Mandeb. Baza e localizată în Portul Doraleh, la vest de Djibuti City, port civil care este operat tot de China.

Locaţia a fost deschisă în 2017, practic luând pe nepregătite ţările care au şi ele baze în Djibuti: Franţa, SUA şi Japonia. Preşedintele din Djibuti, Ismail Omal Guelleh, susţine că SUA are o fixaţie cu China şi baza chineză, deşi japonezii par a fi cei mai interesaţi de această bază. SUA susţine că China a folosit lasere pentru orbirea piloţilor săi, chiar din această bază, dând şi un avertisment general pentru toată armata americană. Altfel, China are aici o pistă în lungime de 400 m şi un port capabil să găzduiască două port-avioane şi cel puţin 4 submarine nucleare.

Doctrinele chineze: încercuirea Indiei, deblocarea ieşirilor la Oceanul Planetar, rivalitatea globală cu SUA

Potrivit Strategiei militare a Chinei, primul document public lansat de către Armata Chineză în mai, 2015, China a trecut la relaţii apropiate cu statele prietene, cu care comerţul bilateral şi interesele economice s-au dezvoltat substanţial. Este vorba despre “dezvoltarea tuturor categoriilor de relaţii mil-to-mil”, “Avansarea cooperării militare pragmatice” şi “îndeplinirea responsabilităţilor şi obligaţiilor internaţionale ale Chinei”. Ajutorul militar chinez presupune împrumuturi contra concesii (politice, economice, avantaje diverse în exploatarea reurselor), ajutor militar sub formă de granturi pentru infrastructură militară, civilă sau cu dublă utilizare, uniforme, echipamente sau training pentru forţele militare ale statului gazdă.

Dacă iniţial era vorba despre instrumente şi baze militare pentru protejarea investiţiilor şi a oamenilor, care lucrează în aceste state şi supervizează investiţiile, ulterior interesele s-au extins către proiecte şi mai strategice – protejarea One Belt One Road, proiectul terestru şi mai ales rutele maritime ale mega-investiţiei chineze, care se dovedeşte un proiect de natură comercial-economică şi de investiţii dar mai ales de natură strategică – fiind greu de delimitat interesul economic de cel militar sau care a fost cel care a determinat evoluţiile pe cealaltă dimensiune.

Oricum e vorba, potrivit datelor chineze, despre investiţii în Africa şi Orientul Mijlociu cu prezenţa a peste un milion de cetăţeni chinezi în Africa şi peste 500.000 în Orientul Mijlociu, cu peste 30.000 de companii peste tot în lume. Investiţiile directe, altele decât împrumuturile directe acordate statelor, depăşesc 118 miliarde de dolari, iar valoarea acţiunilor companiilor de peste hotare ale Chinei depăşeşte câteva trilioane de dolari. În plus, China trebuie să protejeze accesul său privilegiat la resurse unice, cele mai valoroase fiind metale rare – compuşi chimici rari şi indispensabili industriei IT, China deţinând 99% din rezervele lumii, plasate cu precădere în Africa.

Geopolitica chineză a evoluat şi ea mult, de unde şi ideile pe care se bazează aceste proiecte de proiecţie a forţei şi deschideri de baze militare. Mai întâi a fost vorba despre dezvoltarea capacităţilor maritime şi a unei marine pentru “ape albastre”, adică pentru oceanele lumii, nu numai pentru drumuri în apropierea coastelor. Apoi a fost vorba despre încercuirea rivalului strategic, India, cu baze în Myanmar, Sri Lanka şi Pakistan. Ulterior a fost vorba despre accesul spre Oceanul Planetar, şi “eliberarea de constrângerile” din strâmtoarea Malacca, folosită pentru toate transporturile energetice - în special de petrol - din Golf.

“Reunificarea” cu Taiwanul, “libera circulaţie” spre oceanul Planetar şi temele “statului gazdă” în doctrinele chineze

Ulterior strategiile s-au dovedit mai sofisticate, fiind vorba nu numai despre “reunificarea” Taiwanului, cât mai ales de „libera circulaţie” – un concept preluat de la SUA în Marea Chinei de Sud şi Est, peste Zona Exclusivă de control aerian şi naval din Marea Chinei de Sud, zonă stabilită unilateral de China. Aici e vorba despre pretinsa teorie a celor trei lanţuri de insule care ar bloca libertatea de mişcare a Chinei şi ieşire în oceanul global prin supravegherea tuturor mişcărilor sale prin intermediul bazelor americane.

În fine, există şi susţinerile apărute la publicaţiile afiliate Ministerului de Externe Chinez care notează direct „lipsa de depozite şi rezerve pentru marina chineză ce traversează oceanele” – fără referire directă la componenta civilă sau maritimă. Şi aceasta ar reclama formule de porturi controlate de China şi baze militare. În plus, recent conştientizata şi afirmata rivalitate globală cu SUA reclamă prezenţa chineză pe toate continentele lumii, cu capacitatea de modernizare a forţelor militare până în 2035 şi constituirea unei puteri maritime globale până în 2049, potrivit documentelor militare publice ale Partidului Comunist Chinez.

Această dezvoltare a ridicat semne de întrebare şi nevoia de a dezbate tactici şi strategii ce vizează abordarea statelor gazdă. Ele notează că operaţiunile militare chineze de jur împrejurul lumii, la nivel global, au nevoie de naţiuni gazdă pentru bazele navale, naţiuni care au un rol esenţial în înlesnirea acestor operaţiuni. De aceea relaţia pe termen lung de bună înţelegere şi interes reciproc, ca şi avantajele naţiunii gazdă sunt critice pentru succesul obţinerii acordului pentru facilităţile de logistică militară.

Interese legitime şi instrumente hibride de presiune pentru obţinerea bazelor militare. Subminarea democraţiei

China utilizează tactici diverse pentru a obţine avantajele şi consimţământul pentru dezvoltarea de baze militare. O arată atât documentele şi informaţiile secrete, dezvăluite de rapoartele Pentagonului, cât mai ales modul de obţinere a acestor baze, cea din Djibuti fiind ilustrativă. E vorba despre împrumuturi de bani practic fără condiţii, fără condiţionarea reformelor care să garanteze returnarea datoriilor, îndatorarea forţată ca instrument de politică externă, ulterior constrângerea ţării şi preluarea porturilor – dacă nu au fost cumpărate direct.

Instrumentul vizează şi statele cu datorii care vând direct porturi strategice. A fost cazul Sri Lanka, dar şi Muntenegru e expus prin supraîndatorare, potrivit rapoartelor FMI. Nu mai vorbim despre competiţia neloială pentru aceste împrumuturi, cu bănci susţinute direct de către statul chinez, care împrumută fără a respecta regulile competiţiei corecte şi ale economiei de piaţă, ci considerându-le proiecte strategice pentru statul chinez. Proprietatea de stat a băncilor Republicii Populare Chineze ajută odată în plus pentru asemenea operaţiuni.

Tacticile Chinei nu vizează doar subminarea competiţiei pe zona finanţărilor globale şi a condiţiilor pentru replata datoriilor. Ele au relevanţă mai profundă, odată ce vizează orice tip de regim, nu pune condiţii indiferent de represiunile şi comportamentul faţă de populaţie şi modul de redistribuire a veniturilor către populaţie, ci favorizează liderii autoritari şi aranjamentele bazate pe tranzacţii obscure şi corupţie. Nici un stat democratic nu poate intra în competiţie corectă pentru orice investiţie în asemenea state, mai mult, aranjamentele cu conducătorii autoritari spoliază statele şi pun condiţii greu de suportat pentru populaţie.

Instrumentarul de subminare a democraţiei şi preeminenţă pentru regimurile autoritare a ajuns să fie şi teoretizat, şi impus, prin utilizarea tacticilor hibride, de război informaţional, populaţiilor statelor vizate. E vorba despre grupuri de influenţă şi tactici care fac ca statele vizate să respingă de plano “sistemul occidental decadent şi neeficient al democraţiei”, inclusiv prin condiţiile puse relative la restructurarea statului, a economiei şi elemente de legitimitate a conducerii şi validare a investiţiilor în organisme reprezentative, aceste grupuri impunând “modelul chinez” care e mult mai liber, ajută la dezvoltare şi creştere economică, dar fără nevoia reformelor politice sau a condiţiilor pentru reforme de orice fel.

Porturi civile, activitate militară şi de intelligence asiduă

O altă tactică este operarea legală, legitimă a porturilor civile. Se întâmplă cu precădere în zona Asia-Pacific iar aici investiţiile şi administrarea porturilor este dublată imediat de capabilităţi militare instalate. În aprilie 2018, premierul Australian Malcom Turnbull sancţiona şi expunea public planul de construcţie al unei baze militare chineze în Vanuatu. În 2019, compania chineză SAM Enterprise Group a încercat să ia în leasing insula Tulagi din grupul Insulelor Solomon – tranzacţie respinsă ulterior de guvernul local, după expunerea publică a demersurilor de către SUA şi Australia. Însă, dacă aici a reuşit, demersurile nu pot fi peste tot cunoscute, chiar dacă lecţia învăţată în Djibuti a ridicat gradul de alertă globală la manevrele chineze.

În cadrul cooperării militare şi de securitate pentru angajamentul extern al Armatei populare de Eliberare a Chinei, instrumentul vizeză în Pacific forţele militare din Insulele Fiji, Papua Noua Guinee şi Tonga, dar şi Forţa de poliţie mobilă din Vanuatu, ca primi paşi de cooperare militară. În rest, capabilităţi militare au fost identificate în porturi civile şi zone controlate de China: două zone de senzori acustici de monitorizare a mişcărilor submarinelor americane au fost identificate în abisul Challenger din Groapa Marianelor, dar şi lângă Yap, Micronezia; flota chineză de pescuit din Pacific este utilizată de către China pentru supravegherea militară pe mare.

De asemenea, pe Insula Tarawa din Kiribati, după restabilirea relaţiilor diplomatice, în septembrie 2019, China reconstruieşte o staţie de urmărire a sateliţilor – era funcţională între 1997-2003 şi este programată să supravegheze testele americane cu rachete de la staţia de testare Reagan din Atolul Kwajalein din Insulele Marshall.

Aspiraţii şi potenţial. Documentele şi publicaţiile oficiale chineze despre bazele militare de peste mări

Într-un editorial publicat la 21 aprilie 2017, la aniversarea marinei chineze, Ziarul Armatei Populare de Eliberare chineze, se nota că ţara are nevoie de 6 grupuri de portavioane, de extinderea corpului marinei militre chineze şi de 10 baze navale în state de pe toate continentele, în state prietene, state care doresc să coopereze cu China. Se nota atunci faptul că China construieşte deja prima bază militară “de sprijin” în Djibuti, cu negocieri avansate vizând construcţia de porturi în Gwadar Pakistan şi Hambantota, Sri Lanka.

La 11 februarie 2018, în Ziarul Poporului au fost publicat 3 articole pe o pagină întreagă ce sublinia importanţa transformării Chinei într-o putere maritimă globală, de prim plan. Mai apoi, şi lupta cu terorismul a fost un motiv de susţinere a dezvoltării sistemului de baze navale. Liu Jixian, fost şef al Academiei de Ştiinţe Militare a Armatei Populare de Eliberare a Chinei, a susţinut că, prin dezvoltarea iniţiativei Belt and Road, au ajuns peste hotare cantităţi mari de resurse, personal, proprietăţi ale Chinei şi investiţii în creştere făcute în ţări unde sunt războaie şi terorism, de unde nevoia de a susţine dezvoltarea strategică a Chinei printr-o forţă maritima puternică.

Suma publicaţiilor susţin mesajul unanim, promovat în presa chineză oficială a momentului, despre nevoia de a investi mai mult în întărirea abilităţilor de a salvgarda rutele maritime şi interesele Chinei peste hotare, mai exact peste mare. Ele se subsumează liniei deschise de Doctrina Noii Misiuni Istorice a Chinei, aceea de a construi capabilităţi expediţionare care să apere interesele chineze pe continent, să menţină prezenţa navală în Vestul Oceanului Indian, să protejeze navele sale comerciale de piraţi şi să susţină participarea în creştere a Chinei la misiunile din Africa.

Profesorul Gao Wensheng de la Universitatea din Tianjin introduce temele Insulelor din Pacific, situate pe rutele de transport energetic ale Chinei şi dintre China şi Americi, de unde nevoia pentru China de a dezvolta porturi strategice pivot în Suva, Apia, Port Meresby şi Luganville(Vanuatu) pentru scopuri duale, civile şi militare, vizând aprovizionarea cu materiale necesare flotei chineze, spaţii de odihnă pentru personalul navigant civil şi militar, facilităţi pentru reparaţii navale. Qi Huaigao, profesor asociat la Universitatea din Fudan, vorbeşte deschis despre competiţia cu Statele Unite în vestul Pacificului pentru care China are nevoie să-şi stabilească baze în Insulele Solomon, Samoa şi Valuatu pentru scopuri comerciale şi militare.

Deşi a susţinut întotdeauna că “nu va căuta niciodată puterea hegemonică şi expansionismul” şi doar relaţii de cooperare economice şi culturale, invocând “tradiţia istorică a Chinei”, Beijingul a început, după cum rezultă din aceste proiecte, să aplice strategia “Şiragului de Perle” din Pacific. Este vorba despre investiţii chineze, la origine, în porturi civile de-a lungul Oceanului Indian, pentru a stabili capete de pod şi a crea relaţii în locaţii strategice care vor putea, cândva, să folosească drept locaţii cheie pentru forţele navale chineze. Deşi China nu a recunoscut niciodată existenţa unei asemenea strategii - în fapt nici înconjurarea Indiei nu a fost asumată vreodată, deşi astăzi e vizibilă pe teren - nici instrumentarul pentru dezvoltarea rivalităţii navale globale cu SUA nu poate fi subiectul deschiderii şi afirmaţiilor publice. De aceea, sursele pentru a prevedea acţiunea netransparentă a Chinei trebuie extrase din publicaţii şi conferinţe unde apar personaje oficiale sau cvasioficiale ale Armatei populare de Eliberare a Chinei.

Rapoartele Pentagonului. 12 baze militare negociate, acorduri secrete semnate

În acest context, a apărut şi partea publică a Raportului Pentagonului către Congres de anul acesta. Pentru a putea realiza schimbările, am încercat să spicuiesc elementele de bază la acest nivel, legate de bazele marinei militare chineze peste hotare, din documentul din 2020, comparat cu cel din 2019. Obiectivul este acelaşi, cel de a identifica bazele Chinei de peste mări, respectiv amplasamentele vizate şi cele în curs de negociere, în diferite faze.

În raportul Pentagonului din 2019, Departamentul Apărării al SUA susţinea că se aşteaptă ca China să adauge noi baze militare de jur împrejurul lumii, pentru a proteja investiţiile din proiectul OBOR - One Belt, One Road, proiectul global chinez de infrastructură. Locaţiile ţintă pentru aceste baze includ Orientul Mijlociu, Asia de Sud-Est şi Pacificul de Vest. De altfel, China a stabilit deja avanposturi militare pe atoluri disputate din Marea Chinei de Sud. În plus, în 2018 a avut discuţii pentru o bază în coridorul Wakhan din nord-vestul Afganistanului, aşa cum există un asemenea avanpost în Estul Tadjikistanului, lângă joncţiunea strategică triplă dintre Coridorului Wakhan cu China şi Pakistan. Pakistanul apare în raport ca ţintă în sine pentru un port controlat de China.

O altă componentă menţionată în 2019 în raport este preocuparea pentru activităţile chineze din zona Arctică, un prim pas spre întărirea prezenţei militare, inclusiv desfăşurarea de submarine ca descurajare împotriva unui eventual atac nuclear. Pentagonul notează preocupările Danemarcei pentru intersul chinez pentru Groenlanda. Propunerile Beijingului vizau stabilirea unei staţii pentru cercetare arctică, o staţie pentru un radar şi un receptor de satelit, renovarea aeroporturilor şi expansiunea mineritului în regiune. Raportul Pentagonului avertiza public despre faptul că cercetarea civilă este primul pas în perspectiva întăririi prezenţei militare chineze în Oceanul Arctic.

Spre deosebire de aceste priorităţi, raportul prezentat de Pentagon săptămâna trecută, pentru 2020, e mult mai concret şi elaborat (200 pagini publice către Congres). Potrivit acestuia, există o duzină de state unde China a iniţiat, în diferite faze, negocierile pentru deschiderea de baze militare, între care în Kenya, Angola, Tanzania şi insulele Seychelles. O parte dintre ţările vizate şi care sunt în asemenea negocieri neagă acest lucru, potrivit raportului.

Cele mai probabile locaţii considerate de China ar fi facilităţi militare în Myanmar, Tailanda, Singapore, Indonezia, Pakistan, Sri Lanka, Emiratele Arabe Unite, Kenya, Seychelles, Tanzania, Angola şi Tajikistan, mai susţine raportul. El mai menţionează că există o negare publică de către ambele state în cazul Cambogiei, a semnării chiar a unui accord secret pentru înfiinţarea unei baze militare chineze şi acces la baza cambogiană Ream Naval Base.

Pentru facilităţi militare logistice sunt considerate, potrivit raportului, Myanmar, Tailanda, Singapore, Indonozia, Pakistan şi Sri Lanka, dar şi alte state din Africa şi Asia Centrală nenumite public. China are deja deschideri obţinute din partea Namibiei, Vanuatu, Insulele Solomon pentru asemenea baze logistice militare chineze.

Fără a avea răspunsuri la toate întrebările, mai ales în cazul raportului public, Pentagonul transmite Congresului o frescă tot mai clară şi mai concretă a reţelei de baze militare navale, terestre şi aeriene pe care le vizează China în lumea întreagă. Şi aici e vorba despre două rânduri de aproximări: unele componente vizează stadii diverse pentru diferite tipuri de baze - baze pentru care existat negocieri, altele baze logistice civile şi militare, în alte cazuri e vorba despre porturi sau avanposturi militare puternice deja existente, dar fără extra-teritorialitate sau definirea ca atare; apoi este vorba despre date ce pot fi făcute publice din cele cunoscute pentru a nu expune sursele, iar în alte cazuri chiar despre limitele cunoaşterii americane pe această temă. Oricum, nivelul de ambiţie şi viteza de dezvoltare e foarte ridicată, chiar în vremuri de pandemie.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite