Dublul campion mondial la şah nu-şi va apăra titlurile la competiţia din Arabia Saudită. „Sunt gata să-mi susţin principiile”

Dublul campion mondial la şah nu-şi va apăra titlurile la competiţia din Arabia Saudită. „Sunt gata să-mi susţin principiile”

Anna Muzychuk FOTO Getty Images

Ucraineanca Anna Muzychuk, dublu campion mondial la şah a declarat că nu va călători în Arabia Saudită să-şi apere titlurile, deoarece aici femeilor nu le este permis să meargă pe stradă neînsoţite, relatează The Independent.

Ştiri pe aceeaşi temă

„În câteva zile voi pierde două titluri de campion mondial. Doar pentru că am decis să nu mă duc în Arabia Saudită”, a declarat Anna, a cărei decizie va fi urmată şi de sora acesteia, Miriya. Cele două refuză să meargă la competiţia din Arabia Saudită deoarece Regatul nu tratează femeile cu egalitate, acestea de exemplu neavând dreptul să meargă pe stradă neînsoţite de un bărbat.
 
„Am decis să nu joc după regulile cuiva, să nu port voal, să nu fiu acompaniată când ies afară, şi să nu mă simt ca o creatură secundară”, a subliniat Anna pe Facebook.
 
„În urmă cu exact un an am câştigat aceste două titluri şi am fost cea mai fericită persoană din lumea şahului însă de data aceasta mă simt foarte rău. Sunt gata să-mi susţin principiile şi să sar peste eveniment”, a completat campioana mondială.
 
Conform informaţiilor locale, femeile vor avea voie să poarte pantaloni de culoare albastră închis sau negru şi bluze largi la gât. Potrivit organizatorilor, femeile nu vor fi obligate să poarte voal sau rochii formale.
 
Turneul din Arabia Saudită a mai stârnit o controversă, pe plan intern, întrucât vine la doi ani după ce clericul de top al ţării a emis un edict religios împotriva şahului. Cel mai mare cleric al Arabiei Saudite, Abdulaziz Al-Sheikh, a declarat la începutul lui 2016 că şahul este „interzis” în Islam deoarece este o pierdere de timp şi poate duce la rivalitate între jucători.
 
Totodată, competiţia a stârnit şi un conflict politic, după ce jucătorii rivalilor geopolitici ai Arabiei Saudite s-au plâns că nu au primit vize pentru a intra în ţară şi astfel nu vor putea concura. Şahiştii din Israel, Qatar şi Iran au raportat astfel de nemulţumiri, iar lista participanţilor devine din ce în ce mai mică.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările