Dubaiul se pregăteşte de viitor: taxiuri zburătoare, poliţişti-roboţi şi drone multifuncţionale VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oraşul Dubai, o importantă destinaţie turistică şi un mare nod aerian din Golful Persic, se pregăteşte de viitor cu taxiuri zburătoare, poliţişti-roboţi şi drone multifuncţionale, dispozitive încă ireale pentru vremurile noastre.

Autorităţile din Dubai mizează pe tehnologie pentru a creşte atractivitatea oraşului şi a-l ridica la nivelul aşteptărilor din viitor. Traficul va fi fluidizat cu taxiuri zuburătoare, iar securitatea va fi asigurată de polişti-roboţi şi drone multifuncţionale. Aceste dispozitive, încă ireale pentru vremurile noastre, sunt doar o parte din inovaţiile tehnologice prezentate la salonul GITEX 2017 Dubai şi aşteptate să-şi intre în rol în câţiva ani.

Taxiul zburător

Vedeta incontestabilă a GITEX 2017, care s-a deschis duminică, este taxiul zburător, expus chiar în centrul salonului. Acest dispozitiv, promis în următorii cinci ani, este dezvoltat de compania germană Volocopter şi îi încântă pe capii Regiei pentru Transport Dubai (RTA), care trebuie doar să stabilească ultimele detalii pentru a-i crea culoare de mers.

Taxiul zburător are o cabină cu două locuri şi este propulsat de 18 elice, care funcţionează autonom, cu o durată maximă de zbor de 30 de minute. Aparatul se poate ridica aproximativ 120 de metri şi este dotat cu o serie de accesorii pentru situaţiile în care ar apărea probleme, precum baterii de rezervă şi, în cel mai rău caz, câteva paraşute.

image

FOTO AFP 

Poate fi condus cu o aplicaţie de smatphone şi are o aterizare lină, dă asigurări un reprezentant al RTA. Primul test a avut loc la 25 septembrie şi a fost un succes. Cu toate acestea, dispozitivul necesită câteva modificări, cum ar fi adaptarea motorului la vremea extrem de caldă din Golf şi creşterea siguranţei. Costul unui astfel de vehicul ajunge la 200.000 - 250.000 de euro.

Motocicletele futuriste

Poliţia din Dubai, care utilizează deja roboţi pentru a orienta turiştii, a venit la GITEX 2017 cu motociclete demne de Batman şi Robocop.

Una dintre motociclete este destinată identificării şoferilor care nu respectă regulile de circulaţie.

image

FOTO AFP 

„Motocicleta este echipată cu opt camere care detectează orice încălcare a regulilor de circulaţie. Este condusă de un agent, însă lucrăm să o facem autonomă şi să o punem în serviciu în 2020“, precizează pentru AFP Huda Hussein, o femeie cu grad de ofiţer în cadrul Poliţiei din Dubai.

Pe lângă această motocicletă de fabricaţie japoneză, Poliţia din Dubai a expus o motocicletă zburătoare de fabricaţie rusească. Aceasta din urmă se poate ridica până la cinci metri, cu ajutorul unor rotoare, şi se poate menţine în zbor timp de 25 de minute. Un poliţist spune că va fi folosită în locurile greu accesibile.

image

FOTO AFP 

O altă inovaţie, propusă de această dată de Regia pentru Transport Aerian, este un sistem de control vamal în aeroport în numai 15 secunde. Conform acestui sistem, pasagerul se poate înregistra pentru îmbarcare în taxiul electric care îl duce la aeroport şi este verificat doar trecând printr-un tunel biometric.

Cu 83,6 milioane de pasageri în 2016, Aeroportul din Dubai este al treilea cel mai activ din lume. De asemenea, cu 15 milioane de vizitatori în medie pe an, oraşul Dubai este una dintre principalele destinaţii turistice din Golf.

image

Acest oraş ultramodern de 2,5 milioane de locuitori - majoritatea străini - este totodată un important centru de afaceri al Orientului Mijlociu, fiind străjuit de sute de turnuri cu aluri futuriste, printre ele aflându-se cea mai înaltă clădire din lume, Burj Khalifa (828 de metri).

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite