Drama refugiaţilor armeni sub papucul intereselor geopolitice: „Nu mai avem nimic”

Drama refugiaţilor armeni sub papucul intereselor geopolitice: „Nu mai avem nimic”

Refugiaţi la Stepanakert FOTO EPA-EFE

Case, animale, terenuri agricole, bunuri... Zeci de mii de armeni din Nagorno-Karabah s-au văzut nevoiţi să fugă din calea armelor şi să renunţe agoniseala de-o viaţă, poate pentru totdeauna. Mulţi dintre ei şi-au găsit un refugiu temporar la Stepanakert, capitala regiunii lor, dar acolo abia de supravieţuiesc de pe o zi pe alta.

Ştiri pe aceeaşi temă

Între 75.000 şi 90.000 dintre cei aproximativ 150.000 de locuitori ai regiunii Nagorno-Karabah s-au trezit în situaţia de a-şi părăsi casele în această toamnă. Dacă aproape 20.000 dintre ei au putut să şi le recupereze în urma acordului de încetare a focului, semnat la 9 noiembrie între Baku şi Erevan sub condiţiile Moscovei, ceilalţi vor fi obligaţi cel mai probabil să o ia pe alte drumuri. Practic au pierdut totul.

La Stepanakert, mai multe hoteluri au fost puse provizoriu la dispoziţia refugiaţilor de război, iar Crucea Roşie le asigură hrana zilnică. Dar va veni o zi în care fiecare va trebui să se descurce cumva.

„Plecaţi!”

Elmira Grigorian, în vârstă de 70 de ani, a locuit până recent într-un sat situat la graniţa dintre districtele Martuni şi Agdam, intrat la 20 noiembrie sub controlul Azerbaidjanului. La 20 noiembrie, spune ea pentru AFP, soldaţii azeri „şi-au îndreptat puştile către noi şi ne-au spus: «Plecaţi, totul de aici este al nostru»”. Atunci am plecat şi am abandonat tot ce aveam”.

„Ne-au spus să ne întoarcem vineri (...), ca să ne recuperăm bunurile. Am mers acolo cu soldaţii (armeni şi ruşi, n. red.) şi am aşteptat toată ziua, dar nimic... Apoi (azerii, n. red.) ne-au spus: «Plecaţi, nu vă mai dăm nimic»”.

FOTO EPA-EFE

Marina Sargasian, în vârstă de 55 de ani, nora ei Angelika Astribabaian, în vârstă de 23 de ani, fiul acesteia din urmă în vârstă de trei ani şi fiica de doar şase luni ocupă provizoriu o cameră fără ferestre şi cu trei paturi într-un hotel modest. Au locuit până la 8 noiembrie la Şuşa, aşa-numitul „Ierusalim din Nagorno-Karabah”, aflat de-acum sub control Azerbaidjanului. S-au refugiat iniţial la nord de Erevan, capitala Armeniei, dar nu au găsit adăpost acolo. „Autorităţile ne-au oferit (o cameră în, n. red.) acest hotel”, spune Marina Sargasian, al cărei fiu face parte din poliţia militară.

La Şuşa, întreaga familie trăia într-un apartament de trei camere. „Nu mai avem nimic acum”, insistă femeia.

„Este groaznic să fii refugiat, mai ales când ai copii”, spune la rândul ei Angelika. „Mai am doar de 5.000 de drame (mai puţin de zece euro, n. red.) pentru următoarele zile. Nu ştiu ce voi face după”, adaugă ea privind în gol.

„Ne simţim abandonaţi”

Eric Mangasarian este furios. Acest bărbat în vârstă de 35 de ani doarme împreună cu câţiva prieteni în maşina sa. El le arată jurnaliştilor AFP o înregistrare video în care poate fi văzut capturând doi soldaţi azeri împreună cu alţi bărbaţi.

„Vedeţi ce am făcut? Nu sunt soldat, dar m-am luptat în timpul războiului pentru a-mi apăra pământul, ţara. Şi totuşi am fost nevoit să fug, să-mi părăsesc casa, satul, iar acum nu mai am nimic şi nici nu ne dau nimic. Ne simţim abandonaţi”, afirmă el.

FOTO EPA-EFE

Nelson Arian, în vârstă de 47 de ani, a ajuns vânzător la o tarabă. „Nu mă întreba în ce condiţii mi-am părăsit satul”, avertizează el încruntându-se brusc. A fost ajutat de fiica şi de fiul său, precum şi de o veche cunoştinţă din sat care între timp s-a stabilit la Erevan.

„Statul ne ajută, dar trebuie să ne găsim singuri de muncă, să nu depindem de el. Dacă aveţi putere în mâini şi în picioare, atunci trebuie să munciţi”, subliniază el într-o notă rară de optimism.

Când promisiunea rusă nu înseamnă nimic

Acordul de încheiere a ostilităţilor, semnat într-un moment când situaţia militară era catastrofală pentru Armenia, consacră victoria Azerbaidjanului şi îi conferă importante câştiguri teritoriale după şase săptămâni de conflict, soldate cu mai multe mii de victime.

Documentul prevede totodată desfăşurarea unui contingent de aproape 2.000 de soldaşi ruşi sub formula de „menţinere a păcii”, aplicată deja în Transnistria.

Recunoscând că a semnat un acord „ruşinos”, premierul armean Nikol Paşinian a apreciat totodată că aceasta a fost singura cale pentru a evita o catastrofă totală. Mai mult, el şi-a reafirmat intenţia de a coopera militar cu Rusia, deşi armata rusă nu a intervenit în sprijinul Armeniei, aşa cum a procedat armata turcă în cazul Azerbaidjanului. De fapt, Armenia a mizat pe Rusia în conflictul din Nagorno-Karabah împotriva Azerbaidjanului şi a pierdut, la fel cum s-a întâmplat şi cu Serbia după destrămarea fostei Iugoslavii. Şi nu doar că a pierdut, dar a fost trădată, după cum apreciază numeroşi experţi. De altfel, în timp ce se prezenta drept aliată a Armeniei, Rusia înarma Azerbaidjanul. Iar, în urma acordului de încetare a focului, Moscova s-a implantat în regiune cu soldaţi şi arme mizând pe termen lung pe „reîngheţarea conflictului” şi pe asigurarea controlului său asupra regiunii. A căpătat experienţă în acest sens în Transnistria, unde îşi menţine trupele de decenii bune în ciuda angajamentului de a şi le retrage.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările