Două milioane de musulmani, aşteptaţi la Mecca pentru marele pelerinaj din acest an

Două milioane de musulmani, aşteptaţi la Mecca pentru marele pelerinaj din acest an

Marele pelerinaj musulman din 2016 Foto: EPA

Două milioane de pelerini din întreaga lume sunt aşteptaţi săptămâna aceasta la Mecca, în vestul Arabiei Saudite, pentru a participa la marele pelerinaj musulman anual, considerat o datorie religioasă şi, pentru unii, cea mai importantă călătorie din timpul vieţii, relevă „Le Point“.

Ştiri pe aceeaşi temă

Anul acesta, evenimentul, care va avea loc în perioada 30 august - 4 septembrie, se va derula pe fondul crizei diplomatice din Golful Persic.
 
Totodată, pelerinajul va fi marcat de revenirea iranienilor, care au plătit un tribut greu după busculada produsă în 2015 la Mecca, în urma căreia aproape 2.300 de credincioşi au murit, aceasta fiind considerată cea mai gravă catastrofă in istoria marelui pelerinaj musulman - hajj.
 
Mai precis, Iranul a înregistrat 464 de morţi, iar apoi a protestat vehement faţă de condiţiile de organizare a pelerinajului de către Arabia Saudită. 
 
Acelui protest i s-a adăugat în ianuarie 2016 ruperea relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări, după spagerea şi jefuirea ambasadei saudite din Teheran de o mulţime de credincioşi iranieni, care au reacţionat în acest fel după executarea în regatul saudit a unui lider religios şiit.
 
Toate aceste evenimente au determinat anul trecut absenţa pelerinilor iranieni la Mecca.
 
Dar, potrivit mai multor experţi, nici autorităţile de la Ryad şi nici cele de la Teheran nu au interesul de a prelungi această situaţie. 
 
„Politizarea unui eveniment precum acesta nu aduce nimic bun“, a afirmat Slimane Zeghidour, autor al unei cărţi despre hajj.
 
„Politizarea pelerinajului“ este o acuzaţie adeseori auzită în ultimele săptămâni, notează France-Presse. De aproape trei luni, Golful Persic este teatrul în care se desfăşoară o criză profundă, între Arabia Saudită şi aliaţii ei pe de-o parte şi Qatar, pe de altă parte.
 
Primii reproşează micului emirat bogat în hidrocarburi „sprijinul“ acordat grupărilor extremiste şi „apropierea“ sa de Iranul şiit, marele rival regional al Arabiei Saudite sunnite.
 
Boicotul impus Qatarului începând din 5 iunie, ce include închiderea legăturilor terestre, maritime şi aeriene, a avut un anumit impact asupra călătoriilor asociate hajjului, deşi Arabia Saudită a anunţat recent o relaxare a anumitor restricţii.
 
Hajj, marele pelerinaj musulman, este considerat unul dintre cei cinci stâlpi ai islamului. Totodată, orice credincios musulman trebuie să facă acest pelerinaj măcar o dată în viaţă, în cazul în care dispune de mijloacele financiare necesare.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările