Două italience, răpite în Siria de rivalii Statului Islamic, au fost eliberate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Luptătorii din Frontul Al-Nusra a eliberat cele două ostatice FOTO Arhivă
Luptătorii din Frontul Al-Nusra a eliberat cele două ostatice FOTO Arhivă

Două angajate umanitare italience răpite în iulie 2014 în Siria au fost eliberate, anunţă Guvernul de la Roma, citat de site-ul publicaţiei Il Sole 24 Ore. Jihadiştii organizaţiei teroriste Stat Islamic a reacţionat cu furie.

Greta Ramelli (în vârstă de 21 de ani) şi Vanessa Marzullo (22 de ani), două angajate umanitare, fuseseră răpite pe 31 iulie 2014, în Siria.

"Greta Ramelli şi Vanessa Marzullo sunt libere, vor reveni curând în Italia", a comunicat Guvernul italian, citat de AFP.

"Acesta este rezultatul unei intense activităţi de echipă", a precizat Ministerul italian de Externe.

Frontul Al-Nusra a dispus eliberarea celor două italience, după negocieri cu Guvernul Italiei.

"Aceşti câini din Frontul Al-Nusra decid eliberarea a două cruciate în timp ce omoară simpatizanţi islamişti", a reacţionat organizaţia teroristă rivală Stat Islamic în Irak şi Siria.

Siria se confruntă, începând din martie 2012, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte 200.000 de morţi.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite