Deşi se vorbeşte încă despre un aviz de mediu danez care ar fi problematic, acordarea deja a unui asemenea aviz de către celelalte state – Suedia, Germania, cu preponderenţă – dar şi acordarea anterior a avizelor pentru Nord Stream 1 fac doar teoretică o asemenea blocare a proiectului, ce complineşte dependenţa Germaniei şi a Europei de gazul rus.

Gazoductul Nord Stream 2 e preconizat să aibă o lungime de 1200 de km şi va trece pe la fundul Mării Baltice. El poate transporta o cantitate de 55 miliarde de metri cubi pe an în fiecare dintre conducte, Nord Stream 1 şi 2, proiectul fiind construit de un consorţiu de 5 companii de gaz europene şi de Gazprom, prin Marea Baltică, unind direct Rusia de Germania şi ocolind tranzitul tradiţional prin Ucraina sau Belarus şi statele Europei de Est.

Reacţiile Statelor Unite şi ale Parlamentului European, ale statelor din Estul Europei, a celor din statele de tranzit obişnuite dintre Germania şi Rusia privind încălcarea securităţii energetice europene şi finanţarea aventurilor militariste ale Rusiei s-au dovedit inutile: partea germană insistă să afirme că e un proiect privat, că e în interesul naţional specific al Germaniei şi că, atât timp cât e menţinut tranzitul de gaze prin Ucraina, construcţia e una benefică, şi legală, şi corectă. Un cârcotaş ar putea însă, lesne vorbi despre excepţionalismul german şi capotarea Bruxellesului de la regulile europene după voinţa şi interesul Berlinului.


Donald Trump FOTO EPA-EFE

Când doi îţi spun că eşti beat, du-te şi te culcă!

Pentru moment avem câteva poziţii dure împotriva Nord Stream 2. Preşedintele american Donald Trump a vorbit despre necesitatea opririi gazoductului din două motive: dependenţa de Rusia şi finanţarea aventurilor militariste ale Moscovei pe bani europeni, atunci când Europa e apărată de către Statele Unite. Deci pe de o parte Rusia ameninţă Europa militar, e revizionistă şi revanşardă, modifică frontiere prin forţă în Europa, are ingerinţe în alegerile din statele europene, utilizează arma chimică de luptă în tentativa de asasinat a lui Serghei Skripal de la Londra, dezvoltă un război informaţional în toată Europa, susţinând partidele populiste şi de extremă dreaptă şi stângă, naţionaliste şi eurosceptice, subminând UE şi statele membre. Pe de altă parte e finanţată de către europeni prin intermediul cantităţilor de gaze cumpărate.

Nu mai vorbim aici de expunerea unui număr mare de state la dependenţa de gazul rus şi la presiuni politice şi constrângeri din partea Rusiei lui Putin, şi nu vorbim doar de cele din spaţiul post-sovietic, cu precădere Ucraina, sau de cele din Balcanii de Vest, pentru care se dezvoltă Turkish Stream, ci despre cele din Uniunea Europeană, dependente cu peste 75% de gazul rusesc.

Preşedintele american Donald Trump a vorbit despre necesitatea opririi gazoductului din două motive: dependenţa de Rusia şi finanţarea aventurilor militariste ale Moscovei pe bani europeni, atunci când Europa e apărată de către Statele Unite.

Apoi, pe 11 decembrie, Congresul American a adoptat o Rezoluţie bipartizană în Camera Reprezentanţilor, prin care condamnă Nord Stream 2. Rezoluţia a îndemnat ţările europene să renunţe la proiectul Nord Stream 2 deoarece este unul „geopolitic”. Congresmanii SUA au cerut Casei Albe să ia în calcul un nou pachet de sancţiuni contra acestui proiect. Deşi profund simbolică şi fără relevanţă juridică, rezoluţia subliniază, o dată în plus, dezaprobarea pentru Nord Stream 2. Mai mult, în ambele camere ale Congresului se află mai multe rezoluţii împotriva Nord Stream 2 dintre care măcar una, cea a senatorului Republican John Barrasso, obligă chiar administraţia Trump să adopte sancţiuni împotriva companiilor europene care construiesc gazoductul.

Şi Parlamentul European a adoptat, la 12 decembrie, o Rezoluţie ce subliniază importanţa Ucrainei în sistemul energetic european şi condamnă proiectul Kremlinului pentru gazoductul Nord Stream 2, pe care îl califică drept un proiect geopolitic. Ca răspuns, Departamentul de Stat al SUA a salutat, într-o declaraţie a purtătorului de cuvânt, Robert Palladino, Rezoluţia şi a îndemnat Germania să asculte temerile mai multor vecini, a căror securitate va fi subminată dacă acest proiect va fi dus până la capăt. Documentul îndeamnă la anularea proiectului Nord Stream 2.


Vladimir Putin FOTO EPA-EFE

Rusia rupe unitatea europeană cu Nord Stream 2

Climatul politic de diviziune în sânul statelor Occidentale pe acest subiect marchează opoziţia la Nord Stream 2 în SUA şi Europa, ba chiar în Germania însăşi, dar şi sprijinul major în Rusia, Germania şi Austria pentru acest gazoduct. Subiectul ar putea fi legat de competiţia pe piaţa energetică europeană. Suporterii germani ai proiectului Nord Stream 2 susţin că e necesar proiectul şi conducta – chiar dacă nici Nord Stream 1 nu funcţionează la deplina capacitate – pentru a suplini resursele energetice din Germania odată cu închiderea centralelor pe energie nucleară. În acest caz se vorbeşte şi de rivalitatea şi competiţia între gazul rus şi gazul natural lichefiat provenind din SUA, care a început deja să exporte către Europa.

Nu trebuie uitat că, înainte de construirea proiectului Nord Stream 1, a fost lansată Scrisoarea celor 13 miniştri de Externe ai statelor din Centrul şi Estul Europei, care marcau dezacordul pentru acest proiect. În ciuda acestui demers, Germania a ignorat avertismentul, iar Uniunea Europeană nu a considerat niciodată proiectul pentru aprobare la nivelul Consiliului European, deşi afecta securitatea energetică a Europei, în timp ce mecanismele de piaţă ale Uniunii Europene au dat verdictul pozitiv pentru construcţia Nord Stream în ciuda opoziţiei a 13 state membre.

O sfidare directă ce va menţine întotdeauna tensiunile între Germania şi Europa Centrală şi de Est, arătând că, în acest caz, a funcţionat mai degrabă excepţionalismul german decât consensul comunitar european şi politica de mare putere în faţa solidarităţii şi coeziunii Uniunii Europene. Mai mult, aceasta e o mostră a subminării unităţii europene de către Germania, un precedent cu impact major, ce a determinat asemenea abordări în oglindă şi de către alte state – vezi cazul centralei atomo-electrice de la Pacz a Ungariei.


FOTO 123RF

Mizele Nord Stream şi Nord Stream 2: între Rusia şi SUA

Pentru Germania, miza Nord Stream 2 este alimentarea cu gaz a industriei chimice din Estul Germaniei care are nevoie disperată de acest gaz, pentru dezvoltare şi înlocuirea energiei electrice pe care o consumă din surse nucleare, ştiut fiind decizia guvernului german de a închide toate centralele atomo-electrice. Şi în această privinţă, Germania preferă să nu mai discute despre o revizuire a politicii adoptată la cald, în cadrul unui context emoţional, după accidentul de la Fukushima, mai ales că opţiunea întruneşte o largă majoritate a forţelor politice din Germania.

Astfel, CDU-CSU a adoptat atunci decizia, care a devenit una tradiţională şi caracteristică, cu care deja defilează public în repetate alegeri. Verzii susţin renunţarea la energia nucleară pe seama depozitelor şi prelucrării reziduurilor nucleare, care afectează natura, în timp ce socialiştii au fost parte la decizia cancelarului Merkel şi sunt parţial dependenţi de lobby-ul fostului lor cancelar Gerhard Shroeder, care a schimbat haina de şef al Guvernului german pe cea de preşedinte al consorţiului Nord Stream, cel mai ruşinos transfer din politica Germană după 1989.

Chiar dacă Washingtonul a vorbit despre o competiţie incorectă cu gazul rus, Germania îşi menţine poziţiile.

Altfel, Germania explică strategic mişcarea pe două coordonate. Mai întâi, menţinerea angajată a Rusiei faţă de Germania, Berlinul fiind adeptul securităţii prin interdependenţă, deci susţinând că siguranţa furnizărilor vine de la interdependenţa între producător şi distribuitor, de unde nevoia schimburilor de acţiuni între zona de extracţie şi producţie de gaz şi cea de distribuţie a acestuia, fapt ce duce la imposibilitatea ruperii acordului şi sistării aprovizionării. Apoi Germania mai consideră că astfel îşi construieşte o pârghie politică puternică, de valoare strategică, faţă de Rusia - chiar dacă ea nu prea a funcţionat în soluţionarea marilor teme şi conflicte din Europa Centrală şi de Est sau prin disciplinarea Rusiei revizioniste şi revanşarde.

Apoi, Germania consideră că Gazul Natural Lichefiat american e prea costisitor încă – chiar dacă provine din gaz de şist – pentru a putea fi un competitor real al gazului rus, mai ales când e vorba despre cantităţi de această factură precum cele de care are nevoie Germania. Chiar dacă Washingtonul a vorbit despre o competiţie incorectă cu gazul rus, Germania îşi menţine poziţiile, chiar dacă a acceptat să cumpere şi anumite cantităţi de gaz american, tocmai pentru a echilibra balanţa de plăţi transatlantică ce favorizează Uniunea Europeană şi Germania, cu preponderenţă.


Angela Merkel şi Donald Trump FOTO EPA-EFE

Confruntare americano-germană: cine rupe primul relaţia transatlantică

Statele Unite au propriile preocupări în relaţia cu Uniunea Europeană şi Germania, inclusiv pe linia cooperării aliate din cadrul NATO. Le-a formulat Preşedintele Donald Trump, în modul său direct şi frust, pe Twitter, sub titluri de tabloid, dar nici Berlinul nu le-a considerat pe deplin. Astfel, ignorarea preocupărilor americane nu e de bun augur în menţinerea relaţiei transatlantice şi unităţii Occidentului. Ca să nu mai vorbim despre faptul că, dacă Germania ignoră Statele Unite şi preocupările sale, ca şi semnăturile şi poziţiile aliaţilor săi şi partenerilor din UE din Europa Centrală şi de Est – vezi scrisoarea celor 13 – de aceea ar trebui să nu se mire de faliile pe care le produce, în mod natural, în Europa însăşi.

Astfel, Administraţia Trump pare mult mai preocupată de aspectele economice azi. Şi referirea la 2% din PIB pentru Apărare, şi capabilităţile necesare apărării Europei, respectiv împărţirii costurilor şi responsabilităţilor pentru misiunile NATO, şi debalansarea în schimburile economice, şi crearea dependenţei de Gazprom şi Rusia în detrimentul gazului natural lichefiat american - care urmează să vină şi în cantităţi majore, şi la preţuri rezonabile în viitor, dar întâlnind o piaţă deja captivă faţă de Rusia – sunt preocupări legitime americane ce ar trebui considerate pentru că nu sunt lucruri nici rezonabile, nici corecte.

Viitoarea majoritate democrată din Camera Reprezentanţilor ar putea considera nevoia de a limita divergenţele transatlantice şi, deci, a nu vota sancţiunile pentru companiile europene.

Într-adevăr, construirea Nord Stream 1 şi 2 se realizează pe baza unor proiecte pentru economia reală germană şi europeană, care devin, astfel, dependente de această investiţie până la amortizarea ei. Or investiţia înseamnă şi sume relevante pentru Rusia - fără garanţia neutilizării lor în militarizarea şi cercetarea şi dezvoltarea în domeniul tehnologiilor înalte în apărare, folosite pentru ameninţarea Europei - şi pentru finanţarea aventurilor militariste în Estul Europei, împotriva aliaţilor NATO sau a statelor membre UE sau împotriva intereselor acestora în terţe spaţii.

Perspectiva sancţiunilor americane împotriva companiilor europene nu e de bun augur, din nou, în relaţiile comerciale deja tensionate între cele două maluri ale Atlanticului. Iar încheierea construcţiei Nord Stream 2, în 2019, nu putea veni într-un moment mai prost. Perspectiva impunerii sancţiunilor faţă de companiile europene implicare prin Congresul SUA, pe baza legii sancţiunii terţului ce conţine deja Iranul, Rusia şi Coreea de Nord, ar aduce conflictul la un nivel superior.

Viitoarea majoritate democrată din Camera Reprezentanţilor ar putea considera nevoia de a limita divergenţele transatlantice şi, deci, a nu vota sancţiunile pentru companiile europene, în schimb tot aceasta ar putea să utilizeze ameninţarea pentru a bloca dorinţele preşedintelui Trump pentru relaţii mai strânse cu Rusia lui Putin. Mai mult, eventuala sancţionare a companiilor europene ar determina ca această construcţie să continue doar cu fondurile Gazprom - fiind un proiect strategic al lui Putin care mai dezleagă mâinile oligarhilor săi, deja strânşi cu uşa de sancţiunile occidentale - astfel că, în final, consorţiul va fi majoritar dependent de Rusia şi Gazprom, nu ca în varianta actuală, controlată prin consorţiul celor 6 companii, dintre care 5 europene.

Abordarea cea mai avantajoasă rămâne aceea de a insista pe respectarea principiului reducerii dependenţei de gazul rus în Europa, de a continua lobby-ul faţă de doamna Merkel pentru a renunţa la Nord Stream 2, la construcţia sa completă, de a face demersuri faţă de guvernul danez pentru a nu emite certificatele şi autorizaţiile de mediu şi a permisului de construcţie prin apele daneze, o discuţie şi presiune puternică americană la nivelul Comisiei Europene pentru a studia cu atenţie monopolul rus în furnizarea de gaz şi respectarea regulilor securităţii energetice pentru statele membre, la care să se adauge achiesarea la creşterea importurilor de gaz natural lichefiat din SUA. Asta pentru a evita ruptura transatlantică şi pasarea vinei pentru un asemenea demers între Washington şi Berlin sau Bruxelles.

Încălcarea regulilor europene: vina Germaniei, responsabilitatea Uniunii Europene

Şi dacă tot suntem aici, trebuie să ne uităm cu atenţie – şi din postura deţinerii de către România a Preşedinţiei Consiliului UE în semestrul 1 2019, şi a prezenţei în troikă pentru o perioadă de un an şi jumătate, de la 1 ianuarie - pe respectarea regulilor angajate de către Uniunea Europeană, evitând glisajul şi interpretările regulilor care scot temele mari şi controversate din dezbaterea Consiliului European şi votului prin consens (vezi cazul migraţiei) spre cel cu dubla majoritate, interpretând securitatea energetică drept temă legată de energie, deci de piaţă comună, sau Nord Stream 2 drept proiect privat, al unor companii, nu unul ce implică guvernele – ca şi cum aici regulile competiţiei sau ale securităţii europene ar putea fi relativizate.

Un subiect de prim plan, care constituie un mecanism avantajos de context este cel al acţiunilor asertive ale Rusiei, care încalcă dreptul internaţional şi antrenează sancţiunile la nivelul SUA, UE, NATO deopotrivă. Astfel, dezbaterea privind tăierea surselor de finanţare ale aventurilor militariste ale Rusiei este o temă de Consiliu European, iar decizia nu se ia cu dublă majoritate – pe care Preşedintele Juncker vrea să o extindă în materie de politică europeană comună se securitate şi apărare – ci una ce implică statele deopotrivă cu sancţiunile.

Nu în ultimul rând, tema poate fi ridicată cu forţă la nivelul Comisiei Europene, responsabilă de acorduri şi de piaţa liberă şi corectă, de competiţia, care este, astăzi, alterată prin preeminenţa greutăţii economice a Germaniei şi a relaţiei strategice cu Rusia. Într-adevăr, ca şi în trecut, avantajele bunelor relaţii strategice ale Rusiei şi Germaniei, dublate de cantitatea de gaze cumpărate de Germania din Rusia, au făcut ca această materie primă să fie achiziţionată de Germania la preţuri sensibil mai mici (uneori de două ori mai mici) decât statele din Europa Centrală şi de Est.

Argumente precum cele că e în interesul UE ca Germania să producă mai mult, pentru a compensa ieşirea Marii Britanii din UE sunt cinice şi neavenite.

Dacă mai adăugăm aici randamentul şi competitivitatea germană, e lesne de înţeles de ce Germania a preluat, pas cu pas, domenii întregi din industria europeană, cu precădere cele mari consumatoare de energie precum industria chimică şi cea siderurgică. Într-adevăr, cu gaz natural ieftin din Rusia şi cu productivitatea germană, orice altă capacitate de producţie europeană e eliminată în competiţie de pe piaţă. Doar că totul se bazează pe gaz ieftin, iar noile cantităţi venite prin Nord Stream sunt în măsură să continue această dependenţă a Europei de Germania, care monopolizează aceste produse şi industrii.

Nu e cazul să se mai întrebe atunci autorităţile de la Berlin de ce muncitorii calificaţi europeni preferă migraţia la muncă în Germania, iar familiile lor solicită respectarea solidarităţii sociale în această ţară. E natural, odată ce întreaga politică e făcută să acumuleze monopolul unor domenii întregi bine plătite şi acumularea, deopotrivă a surplusului industrial şi bugetar tot în Germania. Iar aceasta e o temă majoră, conexă Nord Stream 2, care trebuie abordată, de asemenea. Ca şi competiţia pe terţe pieţe a aceluiaşi actor, Germania, în detrimentul partenerilor europeni şi transatlantici.

Iată suma de subiecte aferente construcţiei gazoductului Nord Stream 2 pe care Uniunea Europeană, Germania, Comisia Europeană trebuie să le abordeze în interiorul conclavului european ca şi în relaţia cu Statele Unite. Iar argumente precum cele că e în interesul UE ca Germania să producă mai mult, pentru a compensa ieşirea Marii Britanii din UE sunt cinice şi neavenite: de ce nu să crească economia în statele noi membre, cu competitivitate mai scăzută şi un PIB per capita mai redus? Abia asta e solidaritate, convergenţă şi coeziune europeană!