Doriţi cumva să corespondaţi cu un ucigaş în serie?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Încă nu a apărut ideea pe piaţa din România deoarece de-abia cum se descoperă cât potenţial emoţional au poveştile legate de un asemenea subiect şi, mai ales, cum poate fi el folosit fie pentru a abţine audienţă, bani şi faimă sau pentru a fi instrumentalizat politic, susţinând cariere de justiţiari ad-hoc puşi în fruntea unor aparent foarte morale cruciade pentru adevăr şi dreptate.

Dar să nu ne facem iluzii, va veni curând epoca în care, implantând pe plan local o lungă tradiţie anglo-saxonă, transformată de americani în industrie înfloritoare, tragediile persoanelor ucise în cele mai oribile moduri şi personalitatea demenţilor ucigaşi vor deveni marfă extraordinar de bine vândută sub formele cele mai diverse: interviuri, biografii, filme documentare, filme artistice în care dementul în cauză este citat drept „consultant special“, apoi o incredibil de imaginativă industrie de suveniruri, autografe, obiecte personale (inclusiv cele garantat purtate câteva săptămâni după ce condamnatul a fost transportat într-o celulă de pe „culoarul morţii“, scrisori destinate sutelor sau miilor de peroane care formează clubul fanilor dementului, etc.

Temeiurile acestui demers deschis în urmă cu câteva decenii erau, absolut toate, legate de invocarea „dreptului de a şti“ al marelui public şi pe câteva precedente provocate iniţial de publicarea notiţelor luate în interviurile oficial abrobate de judecători, cele prin care specialiştii în medicină, psihologie, mai apoi în ştiinţele comportamentului, încercau să exploreze străfundurile minţii noi categorii de monştri, ucigaşii în serie. Fascinaţia morbidă pe care au generat-o asemenea personaje a fost şi rămâne enormă (vedeţi nivelul exact în presa de la noi), exemplu fiind „efectul Charles Manson“, primul caz în care publicitatea a fost atât de masivă încât l-a transformat instantaneu în legendă.

Şi, de atunci, la Quantico, viitorilor agenţi care se specializă în acest domeniu li se spune că se vor confrunta cu o dublă problemă: faptele ucigaşului, dar şi, la fel de tulbure şi primejdioasă, personalitatea lor ciudată în căutare de recunoaştere socială şi cu nevoia de a-şi motiva faptele teribile. De aici, destul de rapid, moda „manifestelor“ motivaţionale, la început trimise poliţiei dar şi marilor publicaţii, apoi radiourilor şi canalelor TV. Dar şi moda asta s-a perimat căci, în acest moment, după moda atentatorilor sinucigaşi, „cool“ este să apari tu însuţi cu explicaţia actelor tale şi a filozofiei pe care vrei s-o împărtăşeşti lumii şi care, eventual, te va face să rămâi în istorie dacă aduni numărul suficient de adepţi. Iar asta se face folosind reţelele sociale şi, în primul rând, canalele dedicate, cele la care sunt abonaţi oricum fanii violenţei, discursurilor urii şi extremismului de toate categoriile.

Iată, acum, un caz care creează scandal şi ridică din nou aceeaşi mare întrebare: care sunt, sau care ar trebui să fie, limitele în care aceste personaje pot să comunice cu exteriorul, cu fanii lor din întreaga lume, dacă respectarea drepturilor omului înseamnă şi deschiderea posibilităţii ca ucigaşii să alimenteze o foarte posibilă şcoală de imitatori.

Nu este o chestiune teoretică, scandalul este acum deschis în Noua Zeelandă după ce a apărut dovada că Tarrant, ucigaşul în masă care a ucis 51 de persoane la Christchurch în luna mai a acestui, corespondează cu exteriorul, primeşte o scrisoare de la un fan din Rusia şi îi răspunde. Plin de mândrie că este băgat în seamă de eroul visurilor sale, Alan pune imediat scrisoarea pe internet şi, de acolo, face înconjurul lumii care află cât de încântat a fost Tarrant de voiajul său în Rusia, admiraţia pe care o poartă fascistului britanic Oswald Mosley, dar şi convingerea sa că „la orizont se profilează un conflict“. 

Imagine indisponibilă
Imagine indisponibilă

Cel mai important este mesajul pe care ucigaşul de la Christchurch îl transmite admiratorului său: „să nu uiţi ce datorie ai faţă de poporul tău!“ căci problemele de-abia urmează. „Nu-mi fac griji pentru mine - notează Terrent - „ci doar pentru viitorul Europei. Doar trag speranţa că poporul nostru va reuşi să supravieţuiască viitoarei schimbări“. Care schimbare? Evident, aceea pe care o profeţea prin titlul manifestului de la Christchurch, „The Great Replacement“.

Simplă propagandă macho în stilul de acum cunoscut al „supremaţiei albe“? Nu, pentru că Alan din Rusia a postat mesajul său (compus din 6 fotografii ale scrisorii lui Tarrant) pe 4chan, un site foarte des folosit de simpatizanţii, admiratorii şi adepţii ucigaşului în masă (pe care acum îl numesc „Sfântul Tarrant“). În sine, chiar folosirea acestui canal poate fi considerată drept un semnal major de alarmă deoarece, dacă vă amintiţi, înainte de a începe masacrul, Tarrant publicase un mesaj pe un canal similar, 8chan, un forum dedicat discuţiilor între extremiştii de dreapta, exact acelaşi folosit şi de ucigaşul de la El Paso... Acolo, după masacrul de la Christchurch, apărea un mesaj de felicitare pentru faptele lui Tarran, dar şi un set de instrucţiuni descriind modul în care acestuia să i se trimită corespondenţă la închisoarea de maximă securitate din Auckland.

Experţii vorbesc acum despre posibilitatea ca mesajele lui Tarrant să fi produs deja efecte profunde, aducând ca argument declaraţiile făcute poliţiei de norvegianul care şi-a ucis sora vitregă şi apoi a atacat o moschee din Oslo: manifestul lui Tarrant a fost sursa sa de inspiraţie!

Întrebarea este dacă acest episod este unul izolat şi fără însemnătate sau demonstrează că există şi continuă se se dezvolte reţele ale urii şi violenţei, animate de o filozofie a distrugerii şi de preţuire a asasinatelor în masă ca armă a marii operaţiuni de curăţire rasială, fără ca autorităţile să facă ceva pentru a le opri sau restrânge. Nu o face pentru că nu pot sau pentru că, în unele cazuri, reţelele subterane ale complicităţilor ideologice sunt mult prea puternice? Vom vedea.

Dar riscurile viitoare sunt enorme tocmai deoarece acest tip de situaţii de extremă violenţă şi potenţial destabilizatoare social pot fi folosite ca parte a unei operaţiuni masive de implozie la nivelul structurilor de de forţă şi rezistenţă ale unei naţiuni. Sigur că suntem obligaţi să facem diferenţa între un primat violent şi dezlănţuit cum se arată a fi profilul ucigaşului de la Caracal, şi colegii de credinţă ai ucigaşilor de la Chrischurch sau El Paso, filozofii violenţei superiorităţii albe şi textele lor care citeză din Platon şi îşi cheamă adepţii „să-i difuzeze mai departe mesajul prin prijloacele prin care o faceţi de obicei... şi dacă nu voi supravieţui atacului (Christchurch, n.n.) atunci la revedere şi să ne vedem în Valhalla“!

Sigur, Noua Zeelandă e departe, dar aproape e Sankt Petersburg, locul unde a fost în 2015 Tarrant, acolo unde extrema-dreaptă europeană îşi organiza un congres şi îşi difuza mesajele. Era şi de la noi cineva. Mesajul urii e în floare. Cât de otrăvitoare? N-aş vrea să apucăm să vedem, în direct şi la oră de vârf.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite