Donald Trump va efectua o vizită de stat în Marea Britanie, în iunie

Donald Trump va
efectua o vizită de stat în Marea Britanie, în iunie

Regina Elisabeta si Donald Trump, in timpul vizitei de anul trecut a presedintelui american in Marea Britanie FOTO Getty Images

Preşedintele american Donald Trump va face o vizită de stat de trei zile în Marea Britanie, de pe 3 până pe 5 iunie, potrivit unui anunţ al Palatului Buckingham, scrie BBC.

Ştiri pe aceeaşi temă

Preşedintele şi prima-doamnă Melania vor fi oaspeţii reginei şi vor participa la o ceremonie din Portsmouth, pentru marcarea a 75 de ani de la Debarcarea din Normandia. Trump va avea şi o întrunire oficială cu prim-ministrul Theresa May la Downing Street.

Preşedintele american a mai întâlnit-o pe Regina Elisabeta a II-a la Castelul Windsor, în timpul unei vizite de lucru în Regatul Unit, din iulie 2018.

Casa Albă a declarat că viitoarea vizită va reafirma „relaţia statornică şi specială dintre Statele Unite şi Marea Britanie“.

La evenimentul care va avea loc în Portsmouth, pe 5 iunie, au fost invitaţi reprezentanţi ai mai multor ţări, inclusiv Canada, Franţa, Germania, Australia, Noua Zeelandă, Belgia, Luxemburg, Polonia, Danemarca, Olanda, Grecia, Slovacia şi Cehia.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: