Donald J.Trump / Alfred Nobel

Această dihotomie este, din punctul meu de vedere, cea mai realistă imagine a dezordinii care afectează acum din ce în ce mai multe sectoare ale vieţii societăţii planetare.

Cele două întâmplări care domină, în proporţii inegale, relatările marilor agenţii de presă sunt, fără îndoială, „episodul Trump“ al intempestivei ieşiri la plimbare cu maşina prezidenţială în timp ce era internat ca pacient cu Covid-19 şi, pe de altă parte, decernarea Premiului Nobel pentru Medicină (primul eveniment în seria „săptămânii Nobel“ care începe azi la Stockholm şi se va încheia la Oslo, luni, cu anunţul laureaţilor premiilor pentru Literatură şi pentru Pace).

În principiu, în logica normalităţii istorice, acum, pe timp de pandemie, decernarea Premiului Nobel pentru Medicină ar fi trebuit să fie considerat drept evenimentul relevant, fie şi numai datorită locului regăsit al medicinii, al practicii şi cercetării medicale, pentru ceea ce înseamnă capacitatea noastră individuală şi colectivă, ca specie, în contrastul uriaşei ameninţări reprezentate de apriţia de noi şi noi factori patogeni, din ce în ce mai agresivi, de „viruşi X“, surse viitoarelor noi pandemii.

Aşa ar fi fost normal.

Nu e aşa şi, dintr-un anumit punct de vedere, este chiar absolut firesc să nu fie aşa.

Nimic nu ne pregătise pentru şocul provocat de această pandemie. Nu puteam crede că sintagma „de acum, nimic nu va mai fi ca înainte“ nu era deloc simbolică şi că va afecta profund câteva dintre domeniile care erau bazate pe adevăruri construite timp de milenii, printre acestea numărându-se credinţa în valoarea medicinei ca îmbinare între străvechile înţelepciuni tradiţionale şi noile descoperiri revoluţionare. Pe cale de consecinţă, societatea a învăţat să se bazeze pe slujitorii medicinii ca pe singurii operatori legaţi prin jurământ să ne apere vieţile şi în care societatea, ca atare, a investit un capital uriaş de încredcere. Pe baza ştiinţei lor recunoscute s-au construit absolut toate protocoalele existente în această lume în domeniul securităţii sociale. Conform recomandărilor lor s-au definit regulile şi reglementările pentru comportamentul social şi instituţional în cazul diferitelor medicale. Pe baza protocoalelor medicale sunt experimentate, verificate şi reverificate medicamentele şi tratamente înainte ca ele să fie autorizate pentru marile public. În fine, în caz de primejdie, către aceste instituţii specializate se întorc oamenii politici atunci când diversele situaţii de urgenţă sanitară impun găsirea unor soluţii - din nefericire, din ce în ce mai dificil de găsit - la situaţii extreme pentru care încă nu există protocoale şi reguli fixe de intervenţie.

Pandemia de acum a schimbat ceva esenţial: în goană pentru câştiguri politice facile, câţiva dintre liderii politici ai lumii, inspiraţi de modelul Trump, au înţeles că se crease un moment prielnic pentru a se instala confortabil în centrul atenţiei publice, criticând, desfiinţând sau chiar ridiculizând „medicina tradiţională“ şi în general, „ceea ce este scris în cărţi“ (cum a remarcat Trump vorbind acum, din nou cu dispreţ, de cărţile recomandate de a fi citite) în favoarea unei inspiraţii personale, parte integrantă a personalităţii de super-erou educat la şcoala vieţii. Ceea ce poate să aducă voturi din moment ce milioane de oamenii au fost fascinaţi de modelul respectiv şi i-au dat crezare.

Problema este că, previzibil, cele două modele au ajuns acum la punctul în care demersurile acestea profund antinomice au ajuns să se ciocnească. Rezultatul, la fel de previzibil, este că se adâncesc şi mai mult percepţia, credinţele şi reacţiile celor două grupe de susţinători. Înaintând cu încă un pas gigant pe drumul polarizării sociale extreme. Aici, după părerea mea, este primejdia extrem de reală înspre care evoluăm în ritmul incidentelor de genul celui provocat de pacientul prezidenţial şi prezidenţiabil Trump ieşit să-şi salute suporterii, într-un mic turneu improvizat de campanie.

Foto: MEDIAFAX / AP

Semnalul deloc simbolic al rupturii de sistem este răspunsul la o întrebare foarte simplă: oare pacientul prezidenţial trebuie să respecte regulile de securitate medicală impuse propria sa Administraţie în cazul tututror persoanelor suspecte sau bolnave de Covid-19 sau, această regulă fundamentală este de fapt o chestiune selectivă, de respectat după caz şi ocazie, în funcţie de grad şi funcţie (ca şi la noi)?

Dacă aşa stau lucrurile, pentru prima oară izbucneşte un semnal de revoltă din partea reprezentanţilor autorizaţi ai primei categorii, aceia ai medicinii recompensate azi cu Premiul Nobel. Iată cele două mesaje postate de Dr.James P.Philips, medic urgentist (încă?) la spitalul W.Reed unde este internat Trump:

 Fiecare persoană aflată în maşină în timpul complet non-necesarei plimbări prezidenţiale trebuie ca de acum să fie pusă sub carantină timp de 14 zile. Se pot îmbolnăvi. Pot muri. Pentru teatru politic. Comandat de Trump care le-a riscat vieţile pentru teatru. Este o nebunie.

SUV-ul prezidenţial nu numai că este blindat, dar este şi ermetic sigilat împotriva unui atac cu arme chimice. Înăuntrul vehiculului, riscul de transmitere este cel mai înalt imaginabil în afara unei proceduri medicale în acest sens. Nivelul de ireponsabilitate este uluitor. Gândurile mele sunt alături de oamenii din Serviciul Secret care au fost siliţi să joace în (această reprezentaţie de) teatru".

Vom vedea cum se va dezvolta această criză şi, mai ales, cât de tare a radicalizat cele două tabere Biden şi Trump. Dar, din nefericire pentru toată lumea, marea dezbatere prezidenţială care ar fi trebui să prezinte cetăţenilor americani planurile candidaţilor în vederea scoaterii Americii din criza profundă indusă de pandemie mai are puţine sau chiar deloc şanse să se producă. Şi dacă ea va avea loc, va fi transformată într-un foarte previzibil scandal de tip tabloid şi în care episodul acestei călătorii auto improvizate va fi omniprezentă. Asta este acum tema nr.1 şi singura interesantă pentru că va fi generatoare de nebănuite atacuri, dezvăluiri, scurgeri de informaţii. Faţă de ce se aşteaptă de acum înainte, scandalul Watergate a fost o clasică bătălie politică.

Acum, nu-i aşa, trăim într-un alt tip de realitate şi trebui să-i urmărim reprezentaţia de teatru.

P.S. Apropos, vă interesează, mai interesează oare pe cineva „săptămâna Nobel“?