Fosta colonie franceză  ce şi-a obţinut independenţa în 1977, este situată în Vestul Golfului Aden, separând Africa de Peninsula Arabă, oferind  acces direct către strâmtoarea Bab el Mandeb şi Marea Roşie. Poziţionarea sa strategică a determinat state precum Franţa, Japonia dar mai ales SUA să  construiască baze militare în Djibouti, transformând această ţară într-un furnizor regional de securitate. Washington-ul, spre exemplu, foloseşte baza de la Camp Lemonnier pentru a lupta împotriva pirateriei şi a orchestra atacuri împotriva grupării Al Qaeda din Yemen şi Al Shabab din Somalia.

China, la rândul său este principalul partener economic al Africii, având schimburi comerciale cu statele continentului de peste 200 mld anual, cu mult peste cifrele Statelor Unite sau ale Uniunii Europene, fapt pentru care încearcă în prezent poziţionarea sa din punct de vedere strategic şi militar.

Astfel, preşedintele Djibouti, Ismail Omar Guelleh,  anunţa în urmă cu câteva zile că Beijingul negociază deschiderea unei baze militare proprii în ţara sa, mai exact în Portul Obock, situat pe coasta  de nord. Declaraţia vine după ce, în februarie 2014, Djibouti şi China au semnat un acord de securitate şi apărare ce permitea armatei chineze  folosirea Portului Djibouti.  Dacă decizia din 2014 a iritat Casa Albă, cu siguranţă prezenţa constantă a militarilor chinezi în Obock nu va fi privită cu ochi buni.

“Dicuţiile sunt în curs de desfăşurare. Prezenţa militară a Franţei în Djibouti este veche. Americanii de asemenea au considerat că ţara noastră îi poate ajuta în lupta împotriva terorismului. Japonezii doresc să îşi protejeze navele împotriva pirateriei, iar acum Chinezii vor de asemenea să îşi protejeze propriile interese. Sunt bineveniţi” a declarat Guelleh, făcând referire la negocierile bilaterale cu Beijingul.

Investiţiile chineze în Djibouti depăşesc un total de 9 mld USD, fiind axate în special pe elemente de infrastructură ce au vizat creearea şi dezvoltarea reţelelor de transport ferovial, drumuri naţionale sau porturi. Dar, o poziţionare militară în Obock  ar reprezenta un pas către transformarea Chinei cu adevărat într-un actor ce ar putea ameninţa statul regional al SUA, pentru că:

  • ar oferi  acces către Oceanul Indian
  • ar poziţiona China militar în Marea Roşie şi strâmtoarea Bab el Mandeb (unul dintre cele mai importante  puncte strategice ale transportului de hidrocarburi din zona Golfului Persic către Marea Mediterană)
  • ar consolida prezenţa în Orientul Mijlociu Extins, inclusiv în apropierea Peninsulei Arabia, putând implica Beijingul în medierea crizelor regionale, implicit în Yemen

Toate acestea, reprezintă paşi într-o posibilă poziţionare de tip 2.0 a strategiei chineze ce ar putea ameninţa pe termen mediu şi lung hegemonia americană, într-un context în care marina chineză deşi nu dispune de portavioane are în dotare nave de luptă bine echipate aflate într-un  proces continuu de modernizare. Djibouti rămâne o căsuţă importantă a tablei mondiale de şah putând oferi posibilitatea deschiderii Beijingului la nivel regional şi apoi global, motiv pentru care evoluţiile viitoare din Cornul Africii şi Bab el Mandeb vor fi importante pentru definirea scenei internaţionale.