Divergenţe aprinse, fără conflict: Summitul Biden-Xi Jinping concentrat pe Taiwan
0
Cea mai clară ilustrare a abordării americane a problemelor vizând China, în varianta administraţiei Biden, acceptând mai multe riscuri, tensiuni şi divergenţe aprinse dar fără a cădea în conflict, s-a arătat în noaptea de luni spre marţi, 15/16 noiembrie când Preşedintele Statelor Unite s-a întâlnit cu Secretarul General al CC al PCC şi Preşedintele Chinei, Xi Jinping.
Rezultatul discuţiilor a fost exact gestionarea competiţiei şi a divergenţelor aprinse între cele două state, menţinerea dialogului deschis şi cooperarea în zonele unde ea este posibilă şi avantajoasă ambelor părţi dar evitând ca aceste rivalităţi şi ciocniri de interese să se manifeste în confruntări deschise sau conflicte. Fireşte, tema cea mai acută a divergenţelor este Taiwanul, punct nodal al politicilor Chinei ale reînnoirii lansată de Partidul Comunist, dar şi a Statelor Unite, angajată prin Legea despre Taiwan din 1979 – votată de Joe Biden ca senator – pentru apărarea insulei de orice incursiune sau ocupaţie chineză.
Maniera abordării. De la Anchorage la spaţiul virtual cu dans diplomatic
Discuţia video într-un summit virtual de luni noapte a fost un mare pas înainte faţă de ostilitatea deschisă manifestată la reuniunea de la Anchorage, în Alaska, în martie când, inclusiv pe transmisiunile camerelor de luat vederi de la început, diplomaţii şi înalţii oficiali chinezi şi americani au lansat acuzaţii dure şi cuvinte apăsate în întâlnire. Summitul care a durat mai mult decât era prevăzut, respectiv 3 ore şi jumătate, a fost potenţat să uşureze tensiunile şi să aducă cele mai puternice state ale lumii la o relaţie mai constructivă şi mai stabilă.
Reuniunea a fost solicitată de către Statele Unite după raidurile repetate şi multiple ale aviaţiei chineze peste teritoriul maritim al Taiwanului, şi s-a desfăşurat într-o atmosferă şi o stare de spirit bună şi pozitivă, chiar dacă Beijingul a fost pregătit cu propaganda sa din toate tunurile mass media oficială şi a social media să clameze victoria imediat după ultimele momente ale desfăşurării reuniunii. Motivul principal este lipsa concesiilor Chinei înaintea derulării întâlnirii la vârf, în ciuda nenumăratelor teme în divergenţă şi a multor abordări complexe şi ireconciliabile precum cele din domeniul drepturilor omului sau ale comerţului bilateral şi taxelor. După principiul cunoscut al picăturii chinezeşti şi a răbdării proverbiale, Beijingul a interpretat faptul că a câştigat prin retragerea SUA din zona confruntaţională complexă existentă. Mai pragmatică, partea americană a fost mai interesată de efecte şi nu de context şi aparenţe.
Într-adevăr, pentru Beijing, imaginea, aspectele imagologice şi de simbolistică au fost cele mai importante şi cele care contau şi prin prisma modului în care fusese obişnuit propriul public, mai ales la o săptămână după fastuoasa Plenară a celui de-al 19-lea CC al Partidului Comunist Chinez care i-a întărit poziţia lui Xi Jinping de preşedinte pe viaţă şi membru în triada Mao-Deng-Xi din Panteonul istoriei comunismului chinez. Plasarea conducerii partidului la o masă în luxuoasa Mare Sală a Poporului, vopsită în auriu şi cu covoare roşii, cu două enorme ecrane în faţă cu cei doi lideri faţă în faţă, la câţiva zeci de metri de prezidiumul participanţilor chinezi, a contrastat flagrant cu formatul familiar, cald şi restrâns al oficialilor americani aşezaţi în Sala Roosevelt a Casei Albe. În comunicatul părţii chineze a fost evocată metafora lui Xi despre China şi SUA portretizate ca două vase care încearcă să evite coliziunea în plină furtună, în timp ce sublinierile generale sunt tot cele legate de prestigiu de statutul recunoscut de Mare Putere conferit Chinei de această discuţie cu liderii Statelor Unite, de pe picior de egalitate. Ciudată pentru observatorii independenţi a fost tocmai această problemă a relativei nesiguranţe sau, cel puţin, nevoii de recunoaştere a conducerii comuniste a Chinei pe care o împărtăşeşte cu Rusia, cu diferenţa că greutatea strategică a celor doi actori este sensibil diferită astăzi.
Altfel, potrivit comentariilor consilierului pentru securitate naţională al Preşedintelui Biden, reuniunea a fost o platformă în care părţile au pronunţat toate temele şi poziţiile pe care le au, cu precădere cele în care sunt înregistrate dezacorduri majore. Fiecare şi-a spus poziţia şi au dezbătut această situaţie. Chiar dacă adresarea a fost familiară şi Xi Jinping l-a numit pe Joe Biden “vechiul său prieten”, Casa Albă a comentat, în propria abordare, faptul că familiaritatea dintre cei doi lideri nu este egală cu prietenia. Joe Biden a comentat, la rândul său, adresarea remarcată în comunicatul părţii chineze susţinând "Ne ştim bine unul pe celălalt, dar este doar despre treaba pe care o avem fiecare de făcut." Altfel, preşedintele SUA a recunoscut că cei doi nu s-au ridicat niciodată de la masa de discuţii fără să fi înţeles exact fiecare care este poziţia celuilalt. Clar şi fără ambiguităţi în dialog.
Altfel, acţiunile dinainte, din timpul şi de după această reuniune nu au fost deloc afectate de tonul conciliant: China şi SUA au vorbit despre relaxarea restricţiilor de călătorie a jurnaliştilor fiecare în statul celuilalt, lumea a fost surprinsă de declaraţia comună în legătură cu încălzirea globală negociată de John Kerry, în Scoţia, la Glasgow, la COP 26, în schimb Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing, 4-20 februarie 2022, sunt ameninţate de un boicot diplomatic, iar preşedintele Biden este aşteptat să aprobe recomandarea de a nu trimite nici un oficial american la deschidere şi închidere pentru a sancţiona tratamentul drepturilor omului în China, în timp ce congresmani americani vor chiar oprirea participării cu totul a sportivilor americani. Anthony Blinken a comunicat că există consultări cu partenerii occidentali cum să abordeze Jocurile Olimpice. Pe de altă parte, un turneu al secretarului pentru comerţ, Gina Raimondo, reprezentantul SUA pentru comerţ Katherine Tai şi adjunctul Secretarului de stat Wendy Sherman în regiune e menit să contrabalanseze amprenta Chinei în Asia de Sud – est.
Taiwanul. Cuiul reuniunii
Cea mai complicată temă abordată în cadrul reuniunii a fost şi cea care a determinat întâlnirea. Statele Unite au o temă majoră în apărarea Taiwanului, dreptului de liberă circulaţie în Marea Chinei de Sud, dreptul de survol pe zone de identificare introduse unilateral de China deasupra zonelor din regiune revendicate de multiple state. În plus, după retragerea din Afghanistan, Statele Unite au două puncte nevralgice considerate de cea mai mare importanţă, care reprezintă angajamentul complet: Taiwanul în relaţia cu China, pentru care există un document din 1979 care marchează apărarea insulei de către SUA(formal, în comunicate de presă, se vorbeşte despre susţinerea locuitorilor insulei cu armament şi antrenament pentru a se apăra singuri, nu de o intervenţie americană pe teren) şi Ucraina, a cărei apărări în faţa Rusiei are temeiuri mai puţin solide şi vechi, dar se decantează în Declaraţia de Parteneriat Strategic şi are un conţinut relativ similar – înarmare, training, nu neapărat intervenţie, Ucraina nefiind stat membru NATO.
Subiectul Taiwan a ocupat cea mai mare parte din întâlnirea virtuală Biden-Xi. De altfel, partea chineză a anunţat din timp că este principala prioritate a sa în discuţiile cu SUA. Iar Joe Biden, potrivit comunicatului propriu de la Casa Albă, a adus în discuţie preocupările asupra comportamentului Chinei în regiune. Deşi a reafirmat politica despre O singură Chină – care recunoaşte, în esenţă, dar nu în fapt, revendicările Beijingului de suveranitate asupra insulei dar totuşi permite Statelor Unite să aibă legături militare cu Taiwanul – Joe Biden a anunţat îngrijorarea pentru acţiunile destabilizatoare ale Chinei în regiune. Pe de altă parte, presa de partid chineză a jubilat, titrând că "Biden a reiterat că nu susţine independenţa Taiwanului!" în condiţiile în care Partidul Comunist Chinez vede absenţa reunificării teritoriului chinez cu Taiwanul autoguvernat şi democratic drept o problemă cheie nerezolvată din drumul Chinei spre "Marea Renaştere." Şi comunicatul bogat al părţii chineze despre întâlnire menţionează aceeaşi secvenţă.
Cu singura diferenţă că preşedintele american nu a spus niciodată aşa ceva. Şi asta apare în comunicatul Casei Albe, în care citatul nu conţine în nici un moment vreo referire la “independenţa Taiwanului”, în nici un sens. "În legătură cu Taiwanul, preşedintele Biden a subliniat că Statele Unite rămân angajate în politica 'o singură Chină', care se ghidează după prevederile Taiwan Relations Act, pe cele trei Comunicate Comune şi pe cele Şase Asigurări, şi că Statele Unite se opun cu tărie eforturilor unilaterale de a modifica statu quo-ul sau de a submina pacea şi stabilitatea de o parte şi de alta a Strâmtorii Taiwan". Prin politica americană despre "o singură Chină", Washingtonul ia act de poziţia Beijingului care consideră că Taiwanul este o parte a Chinei, dar nu a fost niciodată de acord cu pretenţiile Partidului Comunist Chinez despre suveranitatea asupra Taiwanului. Din contra, păstrează legături neoficiale puternice cu Taipei-ul şi, potrivit documentului Congresului Taiwan Relations Act, s-a angajat să sprijine insula cu mijloace pentru a se apăra singură. Comunicatul Ministerului Afacerilor Externe al Chinei preia şi el prima parte, introducând referirea incorectă la independenţa Taiwanului, dar omite partea a doua despre opoziţia faţă de "eforturile unilaterale de a schimba statu quo."
Apare în schimb, referirea mai tăioasă atribuită lui Xi Jinping care ar fi spus că tensiunile din strâmtoarea Taiwan "se datorează Taipei-ului care a încercat să atragă SUA pentru a obţine independenţa" şi "unor americani care vor să utilizeze Taiwanul pentru a îndiui China." La aceasta s-ar fi adăugat ameninţarea că aceste mişcări sunt ca joaca cu focul, şi oricine se joacă riscă să se ardă. "Avem răbdare, şi vom lupta pentru o reunificare paşnică cu toată sinceritatea şi eforturile noastre. Totuşi, dacă suntem provocaţi de către forţele separatiste susţinătoare ale 'independenţei Taiwanului', dacă vor trece linia roşie, vom lua măsuri drastice," se susţine în citatul din Xi Jinping despre discursul pe această temă rostit în faţa preşedintelui Biden.
“Independenţa Taiwanului” despre care nici măcar nu s-a vorbit
Această forţare propagandistică l-a determinat pe Preşedintele Joe Biden şi apoi întreaga administraţie americană, să intervină dincolo de comunicatul oficial de pe site-ul Casei Albe. Dacă preşedintele Statelor Unite nu a declarat niciodată ceva despre independenţa Taiwanului, cuvântul "independenţă" nefiind nici măcar pronunţat în întâlnire, "Am spus că ei trebuie să decidă -- Taiwanul, nu noi. Noi nu încurajăm independenţa. Noi încurajăm exact ceea ce Taiwan Act cere," cu referire la legea din 1979, pe care a susţinut-o şi a votat-o ca tânăr senator, în 1979, o lege care defineşte modul în care Statele Unite se raportează la insulă. "Asta este ceea ce facem. Îi lăsăm pe ei să decidă. Punct", a fost nevoit să sublinieze preşedintele Statelor unite la un speech despre infrastructură. El a susţinut că a făcut “progrese limitate” pe această temă cu Preşedintele Xi Jinping. "Am spus foarte clar că noi susţinem Taiwan Act şi doar atât".
Această grijă de a interveni şi de a rectifica tot ceea ce au preluat comunicatele oficiale chineze despre independenţa Taiwanului relevă grutatea temei şi problemele pe care le ridică în relaţia bilaterală. Dar susţinerea Beijingului cum că Taiwanul ar fi responsabil de tensionarea relaţiilor bilaterale sino-americane este evident falsă, şi lucrul acesta e subliniat pe toate vocile de către partea americană, care dă direct vina pentru tensionare pe mişcările asertive ale Chinei, care şi-a crescut dramatic postura militară de partea celalaltă a strâmtorii, dar şi în zborurile aeriene a zeci de avioane de jur împrejurul insulei auto-guvernate.
De altfel cuvântul "independenţă", evitat cu atenţie de către partea americană, este un adevărat declanşator de dispute în ceea ce priveşte Taiwanul; oficial, SUA nu susţine direct independenţa Taiwanului. În schimb, insula beneficiază de relaţii neoficiale şi de sprijin de apărare al Statelor Unite, o abordare definită cu numele de "ambiguitate strategică". Dar stârneşte nervozitate imediat la Beijing. Când Biden a vorbit despre angajamentul SUA pentru apărarea Taiwanului, s-a confruntat cu un set de atacuri ale Chinei, deşi Casa Albă a subliniat că nu este vorba despre nici o schimbare de politică, ci doar de afirmarea liniei politice americane pe termen lung, elaborată de zeci de ani şi rămasă neschimbată. Pe aceasă bază a intervenit menţiunea clară a preşedintelui Biden către Xi Jinping că Statele Unite se opun oricărei schimbări de statu quo, sau oricăror acţiuni care "subminează pacea şi stabilitatea de o parte şi de alta a Strâmtorii Taiwan".
De altfel, aceste sensibilităţi şi reacţii erau aşteptate şi urmărite de către partea americană, de aceea şi răspunsul a fost atât de prompt. Consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui Biden, Jake Sullivan, a anunţat chiar înaintea summitului că cei doi lideri se vor preocupa pe îndelete de subiectul Taiwan şi că e de aşteptat, în perioada următoare, antrenarea repetată şi solidă a numeroase instituţii pe tema acestei relaţii."Asigurarea păcii şi stabilităţii peste strâmtoarea Taiwan, a avea comunicare clară, evitarea neînţelegerilor vor fi o parte importantă şi un aspect intens al acţiunii dimensiunilor militare, a consilierilor de securitate naţională şi a diplomaţilor noştri în perioada următoare. Trebuie să vă aşteptaţi la nivele multiple la intensificarea angajării pentru a asigura că vor fi limite şi îngrădiri ale acestei competiţii pentru ca ea să nu alunece către conflict", a mai declarant Sullivan.
Temele acute de divergenţă sino-americane
Sigur, dacă Taiwanul a fost subiectul cel mai acut şi mai larg discutat, probabil şi cu progresul cel mai redus, şi alte teme au fost puse pe masă dintre cele aflate în divergenţă sau unde s-au găsit unele apropieri şi colaborări: încălzirea globală – schimbările climatice sau poluarea, comerţul, pandemia de Covid-19, controlul armamentelor, Coreea de Nord, Afganistan sau Iran, programul nuclear şi revenirea Statelor Unite în acordul nuclear JCPOA, toate au fost teme pe masa de discuţie, cărora li s-a alocat mai mult sau mai puţin timp. Nivelul de ambiţie a fost redus, ca şi cel al aşteptărilor din partea SUA, a fost un spaţiu de dialog şi mai puţin aşteptarea unor schimbări sau realizări importante în negociere. Mai degrabă o primă luare de contact şi nevoia de a limita spirala escaladării decât să rezolve vreo temă majoră de contencios.
Totuşi, summitul online a fost o ocazie pentru ca cei doi lideri să-şi prezinte unul altuia, clar şi fără echivoc, care le sunt intenţiile, priorităţile şi preocupările, cum se gândesc să meargă mai departe în relaţia bilaterală. Măcar să se asigure că orice ciocnire dintre SUA şi China nu are la bază o lipsă de comunicare sau de înţelegere a poziţiilor, ambii lideri insistând pentru a nu merge spre o zonă conflictuală, oricât de dură e competiţia lor şi să lucreze împreună pentru a confrunta provocările pe care le întâmpină. Însă divergenţele au rămas importante: China vede Taiwanul, fără nici un dubiu, ca o provincie separatisă a sa care trebuie să se reunifice cu statul într-o zi, în timp ce Statele Unite sunt preocupate, şi o subliniază fără drept de apel, de încălcarea flagrantă a drepturilor omului, de abuzurile Chinei în Hong Kong, împotriva Uigurilor din regiunea de nord est Xinjiang, sau de sistemul lagărelor pentru musulmani şi popularea regiunii cu chinezi Han şi relaţiile forţate cu femeile din regiune.
În ceea ce priveşte comerţul, au fost menţinute toate sancţiunile şi taxele introduse de administraţia Trump, un alt lucru care a deranjat vizibil administraţia de la Beijing. Preşedintele Biden vorbeşte depre "nevoia de a proteja muncitorii americani şi industriiile sale de practicile economice şi comerciale incorecte ale Republicii Populare Chineze". În timp ce preşedintele Xi Jinping a făcut şi el comentarii tari pe această temă insistând că Statele Unite trebuie să se oprească din "abuzurile la adresa companiilor chineze şi oprimarea acestora pe baza invocării conceptului de securitate naţională". Totuşi cele două state au probleme divergente vechi, istorice, şi unele inevitabile, de natură structurală, care ţin de practici şi de cele două sisteme folosite – democratic şi autoritar, capitalism şi piaţă liberă versus comunism şi economie centralizată de stat, recent reîntărită de documentele din 2017 şi de săptămâna trecută ale Partidului Comunist Chinez.
Sigur, summitul a subliniat şi dorinţa, şi deschiderea, ba chiar căutarea unor domenii în care cele două părţi să poată coopera, pentru a avea şi un capăt de agenda pozitivă în perspectivă. E vorba despre posibilităţi de cooperare în domenii precum securitatea în domeniul sănătăţii, în schimbările climatice, în lanţurile globale de furnizări, sau în teme de securitate regională. Şi la nivelul comerţului, drepturilor omului şi Taiwan, temele cele mai contondente şi cu cele mai acute diferenţe, s-au marcat şi elemente în care cele două state ar putea coopera, ca un punct de plecare a dialogului şi stabilirii unui modus vivendi. Măcar tonul pozitiv, deferent, respectuos şi diplomatic al schimbului de opinii, şi familiaritatea protagoniştilor principali ai dialogului au dat cele mai importante elemente de optimism participanţilor şi publicului.
Totuşi, trebuie spus foarte clar celor mai optimişti că nici unul dintre cei doi lideri nu poate arăta slab în faţa celuilalt sau nu poate asuma concesii importante. Este un an cu Congresul Partidului Comunist Chinez, în toamna lui 2022, când Xi Jinping trebuie formal să se realeagă Secretar General şi preşedinte al RPChineze, iar Joe Biden are alegeri mid-term în noiembrie, în timp ce Congresul, chiar în formule bi-partizane, uneori, presează pentru o abordare mai dură şi intransigentă a Chinei, pe motiv că nu răspunde deloc la abordările de până acum şi nu se sinchiseşte de remarcile şi preocupările Americii. Este un pericol pentru ambii şi să scadă prea mult tonul, să pară slabi, tot astfel cum este de neacceptat şi să cadă în vreun conflict direct, deschis, în an electoral, demonstrând că nu au fost în stare să controleze corect competiţia acută dintre cele două state. Dar chiar şi acest lucru îi leagă pe liderii Xi şi Biden. De aici şi înclinaţia de a evita războiul, de a lansa o formă genuină de resetare a relaţiei şi de a minimaliza riscurile.
Influenţă asupra Rusiei, lăsată fără partener?
Cea mai importantă influenţă a actualei situaţii şi rezultatelor întâlnirii se reflectă asupra relaţiei ruso-chineze. O înţelegere deplină sau măcar acest început de reaşezare a relaţiilor îngrijorează în mod substanţial Rusia. Mai întâi, pentru că, spre deosebire de China care are nevoie pentru comerţ şi economie, pentru tehnologie şi construcţie, de linişte, stabilitate şi o relaţie convenită, nicidecum contondentă cu Statele Unite, Rusia are nevoie de instabilitate, incertitudine, tumult şi turbulenţe, pentru a pescui în ape tulburi, a crea şi adânci falii în Occident, în relaţia transatlantică sau în interiorul Europei, între diferite state, pentru a putea conta cumva măcar prin postura de actor care provoacă neplăceri constante, dacă nu prin greutatea sa strategică şi participarea la soluţii(am văzut-o şi în recenta declaraţie a Preşedintelui Putin în faţa Colegiului MAE rus de vineri, 19 noiembrie).
Apoi, dacă Rusia e obişnuită cu Războiul Rece şi polarizarea globală, China e adepta Mişcării de Nealiniere şi nu are parteneri şi coaliţii, respectiv alianţe cu care să contreze SUA. Are un aliat formal, Coreea de Nord, şi două parteneriate întărite cu titluri speciale, cu Rusia şi Pakistan, ce presupun cooperare militară şi exerciţii comune. În rest sunt parteneriate mai ales cu state din regiunea Mării Chinei de sud, Myanmar-Burma-Birmania, Tailanda, Cambogia. Şi cam atât la acest nivel. Comercial, lucrurile sunt mai elaborate. Apoi OCS – Organizaţia Cooperării de la Shanghai – este mai degrabă o structură multilaţională economico-comercială decât una politico-militară, şi nu poate fi comparată cu NATO(nu-i vorba nici CSTO-ul Rusiei, Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă, care nu e decât o palidă imitaţie).
În plus, marea cooperare sino-rusă are multiple zone de divergenţe, contradicţii, neînţelegeri substanţiale: China a utilizat extensiv hacking-ul şi războiul cibernetic pentru a extrage tehnologie militară de la companiile din complexul industrial-militar rus – e celebră macheta avionului stealth de generaţie a cincea prezentat acum 7-8 ani unui înalt oficial american, acesta fiind copia fidelă a unei capabilităţi ruse în curs de construcţie şi testare. Apoi cele două state au probleme majore cu prezenţa muncitorilor legali şi ilegali şi a investitorilor chinezi din Extremul Orient şi Siberia, care intră adesea în confruntări cu localnicii şi cu conducerile societăţilor care-i angajează – cea mai recentă greva împotriva gigantului Rosneft, cu mars public şi reclamarea drepturilor salariale. În fine, există o neîncredere profundă a establishmentului militar rus în raport cu China.
În plus, China nu prea agrează asocierea, fie şi în exrciţii comune, cu Rusia în acţiuni şi operaţiuni controversate sau provocatoare, inutile şi neproductive împotriva Occidentului. Liniştea comerţului şi stabilitatea versus profitul din turbulenţă, bullying şi scărmăneala vecinilor. Beijingul nu vede de ce ar trebui să sprijine Rusia în bullyingul şi ameninţarea vecinilor sau a statelor occidentale cu care are relaţii comerciale, sau de ce trebuie să strice aranjamentele sau acordurile atinse de aceştia în terţe spaţii doar ca să fie şi Rusia parte a acestor înţelegeri globale. Altfel, sprijinul în Consiliul de Securitate este evident, dar se referă la noi operaţiuni de intervenţie occidentală în lume, nicidecum la validarea comportamentului belicos şi asertiv al Rusiei. Iar întâlnirea de luni noaptea ameninţă să lase Rusia singură, izolată, ba chiar unica ţintă a interesului Occidental pentru a limita mişcările unui actor turbulent şi care provoacă dureri de cap pe toată linia de separare a Occidentului de pretinsa Lume Rusă.
Se încarcă comentariile...
