Discuţie de sec. XXI despre dreptul de viaţă şi moarte

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avort

Doamna Kay Ivy, guvernator republican al Alabamei, are în faţă, pentru promulgare, textul votat ieri de către Senatul acestui stat, legislaţia anti-avort considerată cea mai dură din istoria SUA. Prevede interdicţia ca medicii să practice avorturi, fiind prevăzute pedepse cu închisoarea între 10 şi 99 de ani. Treaba lor, ţara lor, legislaţia lor, regulile lor, să se descurce cu ele cum vor şti mai bine?

Problema care mi se pare deosebit de gravă şi pe care doresc să v-o supun atenţiei este prevederea specială care interzice avortul chiar şi în caz de viol şi incest, chiar dacă acestea au fost probate şi condamnate de justiţie. Este permis doar avortul în cazurile excepţionale când sarcina pune în pericol iminent viaţa mamei.

Chestiunea este extrem de serioasă tocmai pentru că poate şi trebuie analizată pe mai multe planuri, toate depăşind cu mult nivelul strict legislativ care, aşa cum se întâmplă de regulă, reprezintă o rezultantă a unui cumul de foarte mulţi factori-vectori de influenţă folosiţi din ce în ce mai mult de actorii politici. Cu atât mai mult este tentantă instrumentalizarea politică a unei teme care, cu siguranţă, va stârni oricând pasiuni extreme şi va putea fi folosită drept un vehicul extrem de eficient pentru coagularea unui electorat extrem de motivat şi foarte vocal. La nevoie, chiar agresiv.

Şi cum n-ar fi aşa dacă se ştie că Donald Trump sprijină întru totul campania anti-avort şi că a salutat legislaţia deosebit de represivă adoptată în acest sens. De la începutul acestui an, 28 de state americane au introdus peste 300 de amendamente pentru limitarea accesului la avort, aşa cum demonstrează o statistică publicată de Institutul Guttmacher, care apără dreptul femeilor la întreruperea voluntară de sarcină. Diferă gradul de severitate al măsurilor propuse dar, în principiu, până acum, punctul comun era interzicerea avortului din momentul în care pot fi detectate bătăile inimii bebeluşului, adică aproximativ după cea de-a şasea săptămână de sarcină. Iată exemplul legii din statul Georgia:

Avort
Avort

Aceasta este, foarte pe scurt, dimensiunea juridică a problemei. Dar rămâne deschisă, cu toate argumentele pro şi contra, dezbaterea deosebit de sensibilă asupra aspectelor morale care intră în joc. Privesc oare doar SUA? În orice caz nu, răspund foarte decis adepţii mişcării PRO LIFE, susţinuţi cu toată puterea de Biserica Catolică în primul rând, apoi de zecile şi zecile de biserici, secte, culte, unele care condamnă la modul cel mai dur nu numai avortul dar şi, după cum ştiţi, şi orice intervenţie medicală, folosirea medicamentelor şi vaccinurilor.

Argumentul este clar, asimilând avortul cu o crimă şi cerând de decenii pedepsirea sa ca atare, cu condamnări echivalente celor care se dau autorilor omorurilor cu premeditare deosebit de grave, unele asociaţii PRO LIFE afirmând acum că medicii care practică întreruperea de sarcină sunt nişte asasini în serie şi trebuie judecaţi ca atare.

„Întreruperea sarcinii este echivalentă cu decizia de a ucide pe cineva. Este oare just să elimini pe cineva pentru a rezolva o problemă... Nu este drept să te debarasezi de o fiinţă umană, chiar minusculă, pentru a scăpa de o problemă. Este exact cum ai face apel la un ucigaş plătit pentru a rezolva o situaţie...“ Papa Francisc, octombrie 2018

Avortul este permis:

a) Dacă viaţa mamei este pusă realmente în pericol prin sarcină sau naştere, ar trebui să fie acordată prioritate vieţii femeii, nu pentru că viaţa ei are o valoare mai mare în sine, ci datorită relaţiilor şi responsabilităţilor faţă de alte persoane, care depind de ea.

b) În cazul în care investigaţia genetică descoperă un copil nenăscut anormal, recomandarea este de a naşte copilul, respectându-i dreptul la viaţă, dar decizia o va avea familia, după ce acesteia i s-au adus la cunoştinţă de către medic şi de către duhovnic toate implicaţiile morale şi de întreţinere. Toate acestea trebuie rezolvate din perspectiva semnificaţiei mântuitoare a prezenţei unei fiinţe handicapate în viaţa fiecărei persoane şi în viaţa comunităţii.

c) Riscul avortului datorat violului sau incestului trebuie evitat mai întâi la nivelul educării cu privire la necomiterea acestor păcate. În cazul în care starea de graviditate s-a produs, copilul va trebui să fie născut şi, după caz, înfiat sau adoptat.

d) Avortul nu poate fi niciodată justificat, moral, de starea economică a familiei, de neînţelegerile dintre parteneri, de afectarea carierei viitoarei mame sau a aspectului fizic.

BOR, site-ul oficial (întreaga explicaţie doctrinară o puteţi accesa aici)

Acesta este contextul general în care apare tulburătoarea problemă a interdicţiei avortului în cazurile dovedite de incest şi viol. Problema nu este deloc teoretică deoarece întrebarea care s-a pus (şi, după părerea mea, nu a primit un răspuns convingător) este dacă un vot politic este suficient pentru a decide, de acum înainte, existenţa unor copii a căror viaţă va fi marcată de nevoia de a ascunde secretul teribil al naşterii lor. Vor trebui s-o ascundă, ei şi familiile lor, deoarece societatea va penaliza copii aceia care nu au niciun fel de vină, îi va marginaliza şi, oricum, le va refuza întotdeauna statutul de normalitate. Oricare ar fi promisiunile care s-au auzit în această dezbatere, cele bazate pe evoluţia prezumată a mentalităţilor, pe schimbările ce vor interveni în societăţile de mâine, puse sub semnul diversităţii şi toleranţei.

Dumneavoastră credeţi că va fi posibil? Nu cumva, cu bună ştiinţă, legiuitori condamnă tocmai copilul să trăiască o viaţă care va fi cea mai cumplită pedeapsă?

Pe de altă parte, dacă au cumva dreptate reprezentanţii bisericilor care spun că avosrtul nu poate fi nicidecum justificat deoarece, indiferent de context, nu este altceva decât o crimă înfiorătoare, iar cel care o comite este blestemat să ardă în focul veşnic al Gheenei?

Cine are dreptul să judece?

Societatea prin aleşii ei puşi să facă şi să desfacă legi în folosul nostru al tuturor, luând o decizie în numele binelui superior? Biserica în calitatea ei de liant al spiritualităţii şi identităţii naţionale, cu dreptul de a impune, cum a făcut-o secole şi secole de-a rândul, legi care săâ exprime adevărul divin care este deasupra celui al oamenilor?

Dacă dumneavoastră ştiţi răspunsul şi nu aveţi niciun fel de dubiu, atunci totul e perfect şi drumul mântuirii vă este larg deschis în faţă din momentul în care veţi aprinde prima surcică la rugul păcătosului. Mulţi nu ştiu răspunsul şi nici nu sunt foarte siguri că ceea ce ştiu este şi cea mai bună cale de urmat, mai ales atunci când dreptatea noastră vrem s-o impunem prin lege ca adevăr suprem şi mod de comportament general valabil.

Dar şi asta se poate să fie o reacţie de înţeles, una extremă de apărare din partea unei societăţi care nu-şi mai găseşte reperele, îmbinând în acelaşi creuzet libertatea extremă, fără limite sau frontiere, cu întoarcerea la morala fără nuanţe de tip fundamentalist, fără nuanţe şi fără posibilă întoarcere.

Vă las pe dumneavoastră să judecaţi, dar teama mea este că apariţia unor asemenea legislaţii (una similară era gata să fie aprobată în Polonia în urmă cu puţin timp, susţinută de biserică dar retrasă în urma protestelor populaţiei) arată că ceva este pe cale să se rupă în şi între societăţile noastre şi că prăpastia este plină de neliniştile şi răspunsurile greşite acumulate timp de decenii.

Avea oare dreptate Gramsci spunând că lumea veche a murit, că cea nouă întârzie să se nască iar în clar-obscurul dintre ele se nasc monştri care ar putea să devoreze fundamentele civilizaţiei noastre? Sau totul nu este decât vânare de vânt?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite