Dezvăluiri dramatice despre decizia britanică de invadare a Irakului

Trebuie să ne intereseze deoarece decizia politică de la noi a fost să trimitem acolo trupe, prezente inclusiv acum în cadrul misiunii NATO.

Misiunea militară americană din Irak s-a încheiat oficial de la 1 ianuarie, când cei 2500 de militari din contingentul SUA nu mai au rol combatant ci de consiliere pentru armata irakiană. Cu asta s-a crezut că se pune un punct discret şi se vor da uitării cele două mari campanii militare în care au murit 7000 de soldaţi americani şi alţi 8000 de contractuali,  plus epidemia de sinucideri printre cei întorşi acasă (30.177 de cazuri), de patru ori mai mult decât cei căzuţi pe câmpul de luptă (estimări realizate de Watson Institute din cadrul Universităţii Brown). Costuri totale incredibil de mari.

Iată o estimare generală, doar pentru Irak:

A meritat sau nu? Răspunsul direct îl dă realitatea din teren care, nici pe departe, nicidecum şi în nici măcar în lumina unei interpretări partizan-binevoitoare nu poate să semene cu peisajul idilic al democraţiei funcţionale promise a fi instalată acolo după ce forţa armelor avea să lase loc unei societăţi pluraliste cu nenumărate garanţii ferme şi irevocabile de securitate date de americani şi aliaţii lor.

Dar apar acum, aşa cu se şoptea de câteva luni în diversele culoare discrete ale puterii, inclusiv la Bruxelles, documente şi mărturii zguduitoare despre ceea ce se petrecea în spatele cortinelor şi motiva spectacolul oferit contibuabililor din taxele şi impozitele cărora erau finanţate eforturile de război.

Ce apare acum pe piaţă este şocant şi pune încă un semn uriaş de întrebare asupra motivaţiilor reale care au justificat cele două uriaşe operaţiuni militare şi care au convins şi guvernele atâtor ţări partenere, printre care şi România, să se alăture cu trupe, mobilizând bugete militare suplimentare şi foarte împovărătoare, inclusiv grăbind achiziţii de echipamente şi sisteme de arme pentru a putea face faţă cerinţelor. Bucuria generalilor de oriunde şi oricând.

Dar motivele invocate au fost reale?

Iată, acum a izbucnit un nou scandal pe această temă. Geoff Hoon, fostul ministru britanic al apărării în cabinetul condus de Prim Ministrul Tony Blair şi-a publicat memoriile sub titlul sugestiv See How They Run în care spune că primise ordinul direct de a arde un moriu asupra invaziei Irakului din 2003 în care se spunea că acţiunea respectivă ar putea fi ilegală.

Ordinul a fost transmis "în termeni fără niciun fel de echivoc" de Jonathan Poell, şeful de cabinet al lui Blair care a dăugat că "documentul trebuie ars".

Relatând scandalul, cei de la Daily Mail spun că memoriile lui Geoff Hoon (foto) cum că "Toy Blair semnase "un pact de sânge" cu George Bush de a sprijini războiul cu un an înainte ca el să înceapă; că biroul de presă de la Downing Street 10 a fost în spatele rapoartelor "45 de minute înainte de Apocalipsă" care exagerau puterea militară a lui Saddam Hussein; că a fost demis pentru ca Tony Blair să poată scăpa de blam din cauza războiului". 

Este prima mare confirmare a ceea ce ar putea să fie scandalul care să dărâme o mare parte a eşafodajului argumentaţiei pro-război pentru care se ceruse azivul procurorul general Lord Goldsmith. El trebuia să dea un aviz asupra legalităţii intrării în răzoi a Marii Britanii. Există o variantă a poveştii care susţine afirmaţiile făcute acum de Hoon, dar trebuie luat în calcul că, doar cu câteva zile înainte de începerea operaţiunii militare, Lord Goldsmith şi-a schimbat opinia, aşa că avizul juridic final a fost că războiul era legal. Opinia a fost pusă mai apoi pusă sub semnul întrebării de concluziile Comiei Chilcot asupra Războiului din Irak. Concluzia Raportului comisiei respective a fost că bazele legale invocte pentru intervenţia militară erau departe de a fi satisfăcătoare. Aveţi aici principalele concluzii.

Scandalul este de-abia la început pentru că, practic, pe baza mărturiei fostului ministru britanic al apărării se dovedeşte pertinenţa concluziilor comisiilor de anchetă.

Cu certitudine, de acum înainte va fi extrem de greu de ocolit  sau "îngropat" dezvăluirile făcute de Geff Hoon, aveţi posibilitatea să lecturaţi fragmente absolut incredibile în relatarea amănunţită făcute de Daily Mail în linkul indicat anterior. Este imposibil să nu se dea un răspuns şi cererilor din ce în ce mai presante pentru retragerea titlului nobiliar oferit lui Tony Blair (petiţia online în acest sens are deja peste 600.000 de semnături). Dar începe să aibă o circulaţie nu numai naţională o altă petiţie, redactată în termeni tragici foarte uşor de înţeles, semnată de mamele unora dintre soldaţuu căzuţi în Irak şi care cer dreptate în faţa reginei.

Să aşteptăm viitoarele decizii în acest caz.

Dar este aici şi o lecţie cu mult mai amplă şi care, dacă vreodată va fi învăţată, atunci chiar am putea vorbi, în alt mod decât fac politicienii în demagogia lor goală şi adeseori ucigaşă, despre modul în care ar putea funcţiona o democraţie responsabilă. Şi aşa s-ar putea începe drumul spre recuperarea încrederii cetăţenilor în instituţii şi clasa politică. Şi nu numai în UK.

Citiţi ce mărturiseşte un personaj aflat în centrul vieţii politice şi deciziilor esenţiale din Marea Britanie şi chiar este de speriat faptul că intrarea în război a ţării a fost decisă astfel, practic cu o lipsă de informaţie între diversele sctoare vitale şi o secretomanie care ar fi trebuit să acopere haosul. Este poate una dintre cele mai importante dovezi despre funcţionarea defectuoasă sau incompletă a sistemelor de decizie. Aşa se explică multe lucruri, inclusiv celălalt haos, BREXIT-ul, cu efecte prelungi şi multe încă necunoscute pentru destinul şi capacitatea de funcţionare ca sistem statal unitar a Marii Britanii.  

Greu de spus dacă un asemenea proces de reflecţie şi schimbare poate fi posibil. Deste de dorit, dar la fel de dorit cum este şi pacea universală.

Între timp, cum vedeţi, s-ar pregăti din nou o variantă de război.