„Nu dezlănţuiţi câinii războiului”!, s-a spus în timpul războiului rece, pe vremea când fantoma războiului mondial speria somnul democraţiilor occidentale.

Peste ani, aceste cuvinte au fost mereu amintite, cu ocazia conflictului din Irak, din Iugolsavia, din Afganistan şi alte conflicte din ultimii 22 de ani, de când, se spune că, oficial războiul rece s-a încheiat. NATO s-a extins, la fel şi Uniunea Europeană, iar Rusia, dependentă în primul deceniu post-război rece de banii americani, s-a mulţumit să privească, sau să gestioneze crizele din Caucaz.

Ieşite destul de slăbite din recesiune Statele Unite au nevoie să arate ce sunt şi că au câştigat acum 22 de ani o confruntare. Federaţia Rusă, condusă de Vladimir Putin pare să spună că epoca slăbiciunii a apus. La fel se preciza şi în ultimatumul din 26 iunie 1940, când ruşii scriau că România a profitat de slăbiciunea Rusiei, luând Basarabia.  Barack Obama a declarat că SUA vor să intervină militar în Siria, pradă de mai mult timp unui război civil. Marea Britanie a dat un veto, prin vocea Parlamentului, iar premierul trebuie să se supună. Germania, ocupată să urecheze economic Grecia şi purtând pe umeri povara celui de-al treilea Reich, este rezervată, ca şi Franţa, pentru care tentaţia Orientului se pare că a apus odată cu Napoleon, iar socialistul Hollande pare să nu fie dispus să se implice.

Motivaţia preşedintelui Obama a fost una de tabloid, nicidecum una a unuia dintre cei mai puternici lideri ai planetei: se intervine militar pentru că guvernul sirian a folosit împotriva populaţiei arme chimice. Am mai auzit asta, Obama mănâncă hamburgeri, bea cola dietetică şi râgâie. Şi pe vremea lui Bush sr., am văzut o domnişorică plângând isteric că Saddam a atacat un spital de copii din Kuweit, ucigând copii nevinovaţi. Duduia în discuţie  o fi ajuns  azi un fel de Eba sau de Şova, odrasle de demnitari al căror fund era instalat departe de zona de conflict. Au mai spus americanii că îl atacă pe Saddam că sunt arme de distrugere în masă, arme pe care nimeni nu le-a găsit. Şi atunci Rusia s-a opus, fără a uza de ”veto” în Consiliul de Securitate. A apărut un alt aventurier, Pacepa, care cu aceeaşi eleganţă cu care scria cum mâna lui Nicu Ceauşescu umbla prin chiloţii fiicelor de potentaţi pe la şpriţuri, a vărsat niscaiva lături despre cum a implementat el un plan de evacuare a arsenalului nuclear în caz că se cerea un control.

Faza asta cu atacul chimic seamănă cu scenariul lui Hitler din 1939, când condamnaţi germani îmbrăcaţi în uniforme poloneze, înainte de 1 septembrie 1939, au atacat armata germană, fapt ce s-a tradus în atacarea soldaţilor germani de către armata poloneză.

Barack Obama, laureat cu Premiul Nobel pentru pace fără ca nici măcar să ştie de ce, e dispus să joace un rol de Hollywood. Vrea să aibă atitudinea lui Clark Gable, şmecheria lui Clint Eastwod, duritatea lui James Cagney, eroismul lui Garry Cooper. Îi lipseşte însă altruismul lui Ronald Reagan. Discursul său nu poate fi crezut nici de el însuşi. La 50 de ani după asasinarea lui J. F. Kennedy, pe motiv că a aplanat un conflict deschis cu URSSS, la 45 de ani după ”I have a dream” al lui Martin Luther King, Barack Obama, ca un copil pus pe şotii scapără chibrituri pe lângă canistrele cu benzină, uitând că Iranul se anunţă intolerant, că tocmai a fost descoperit un american care spiona informatic pentru Moscova, uitând practic că Rusia lui Putin se pregăteşte să arate că a fost cândva forţa numărul unu care a pus capăt nebuniei lui Hitler. Cred că Obama e pasionat de lideri nebuni. Congresul american îl spirjină pe Obama, pentru că finanţiştii din spate vor controlul Orientului Mijlociu.  De mai mult timp, mai fumegă ruinele ”Primăverii arabe”, noul din guvern din Egipt fiind incapabil să gestioneze ţara, cum o făcuse Mubarack. Sunt convins că Obama  are, pe lângă Biblia de la bunică-sa, pe lângă talismane hawaiene şi un exemplar din Mein Kampf. America are o fixaţie împotriva arabilor, dar uită că Iranul şiit, format din indo-europeni, ca şi Rusia pravoslavnică nu prea mai au răbdare, aşa cum nu mai are răbdare nici Europa, sătulă să se trezească după goarna de peste Ocean. În Asia, China cucereşte piaţă după piaţă, aşa că Obama joacă rolul lui Maverick, sperând să aibă chintă roială, în faţa unui posibil careu al lui Putin.

Până una alta, câinii au început să latre ameninţător. Problema este ca lanţul pacifismului să nu cedeze şi războiul să nu-şi ceară crudul tribut.