De la Trump la Putin sau Dodon, acelaşi homo politicus fake news maker

Alegerile din Statele Unite din toamna anului trecut au determinat publicul să abordeze într-o altă manieră fenomenul tot mai răspândit de fake news. Încheierea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din SUA a intensificat discuţiile cu privire la modul în care noile tehnologii social-media au influenţat opinia şi percepţiile publicului cu privire la cei doi contracandidaţi la Biroul Oval.

Analiză realizată de Nicolae Ţîbrigan*

De exemplu, Facebook a fost acuzat de faptul că distribuirea ştirilor false şi a dezinformării pe platforma de socializare au influenţat într-o oarecare măsură opţiunile politice ale americanilor. Chiar şi motorul de căutare Google nu a scăpat de critici aduse din cauza ordinii afişării în rezultatele căutărilor. Analizele ulterioare au demonstrat ipotezele: ştirile false erau distribuite periodic în mediul online american, iar conţinutul acestora nu numai că au captat interesul, dar şi a generat un răspuns activ din partea utilizatorilor de internet.

De exemplu, cercetătorii americani Hunt Allcott şi Matthew Gentzkow de la Stanford University cred că ultimele cercetări confirmă următoarele date factuale:

• 62% din persoanele adulte din Statele Unite accesează ştiri distribuite pe reţele sociale;
• cele mai multe ştiri false au fost distribuite prin intermediul reţelelor sociale, comparativ cu presa mainstream din SUA;
• tot mai multe persoane expuse fluxului constant de ştiri false tind să creadă în narativele acestora;
• cele mai multe ştiri false l-au favorizat pe Donald Trump în detrimentul contracandidatei sale Hillary Clinton.

Pornind de la toate aceste ipoteze de lucru, cercetătorii americani au reuşit să demonstreze prin intermediul unei ample analize că rezultatul lui Donald Trump ar fi fost altul dacă nu ar fi existat ştiri false promovate pe Facebook sau afişate de motorul de căutare Google.

Au existat mai multe motive ale creşterii numărului de ştiri false publicate online, printre acestea şi expunerea enormă pe care o oferă reţelele sociale. Un alt rezultat indirect al acestui fenomen se referă la atragerea atenţiei din partea jurnaliştilor şi experţilor în comunicare publică cu privire la problema narativelor false, interes manifestat atât de conducerea Facebook, cât şi publicul larg.

Se pare că ultima categorie urmează se se descurce din ce în ce mai greu în hăţişul informaţional creat de era digitalizată. Ori, de acum încolo utilizatorii vor fi nevoiţi să înveţe să navigheze online, sortând „gunoiul informaţional” sau minciunile (in)voluntare de ştirile verificate şi informaţiile calitative.

Ulterior s-a demonstrat că reţelele sociale şi noile tehnologii informaţionale au devenit principalele instrumente de comunicare nu numai ale instituţiilor guvernamentale, ci şi ale decidenţilor politici cu un grad mare de carismă şi vizibilitate publică. Chiar preşedintele Trump şi-a făcut un obicei să-şi expună propriile mesaje direct pe Twitter, şi asta pentru a ocoli presa, acuzată că ar fi „părtinitoare”: „They hate that I can get the honest and unfiltered message out”, scria preşedintele Trump nu demult într-o postare pe Twitter.Captură Twitter

Nu e o noutate că presa a pierdut demult pariul cu social-media în ceea ce priveşte gatekeeping-ul, mai ales că în ultimii ani mass-media poate fi ocolită prin intermediul conturilor deţinute pe reţelele sociale, unde poţi distribui absolut orice subiecte şi despre oricine (chiar ştiri false şi manipulări), important e să ţii cont de mecanismele şi tehnicile speciale pentru a-ţi creşte vizibilitatea şi numărul de abonaţi. De aceea, cei mai eficienţi emitenţi de subiecte, inclusiv de narative false, sunt decidenţii politici sau politicienii, formând o nouă specie a ciberspaţiului – homo politicus fake news maker (fără a avea vreo legătură cu conceptul aristotelic). Aceştia, la fel ca şi Donald Trump, tind să ridice „politica adevărului alternativ” la rang de onoare, fiind dispuşi să acuze presa de răspândirea de fake news doar pentru a-şi scuza derapajele comportamentale şi limbajul. Un soi de „anti-anti-fake news” care te poate roti la 180°, ajungând treptat la efectul de gaslighting – manipulare prin minciuni şi informaţii contradictorii, cu scopul de a crea îndoială în rândul publicului. Important e ca presa (partinică şi opozantă) să te ţină permanent în vizor şi să-ţi multiplice mesajul, oricât de aberant ar fi.

Captură Twitter

Spre deosebire de alţi lideri de stat, preşedintele Putin nu administrează niciunul din numeroasele conturi de pe reţele sociale. Chiar şi în aceste condiţii, în urma acoperirii mediatice intense, Putin nu a ezitat să apeleze la fake news-uri, lansând în public dezinformări şi reactualizâri ale miturilor anti-occidentale cu scopul de a substanţializa liniile directoare ale războiului informaţional rus – un soi de „Lord Sith al propagandei”, aşa cum l-au poreclit militarii letoni.

Impactul mesajelor sale este unul major şi se poate extinde pe trei niveluri: naţional, regional (spaţiul CSI) şi internaţional, datorită maşinăriei sale complexe de propagandă/dezinformare – o reţea restrânsă formată de hackeri, mass-media controlate direct sau indirect de stat, troli pe reţele sociale, boţi şi bloggeri,; care pompează un flux constant de fake news-uri şi manipulări digitale cu scopul de a-i creşte popularitatea lui Putin în Rusia, şi a destabiliza „inamicii” occidentali. Totuşi, obiectivul pe termen mediu şi lung constă în asocierea imaginii lui Putin cu Federaţia Rusă, mergând până la inocularea, într-un mod insidios, a cultului personalităţii faţă de liderul de la Kremlin (vezi cazul mişcării de tineret „Naşî”). 

Recentele fake news-uri putiniste se referă la sursa atacului cibernetic cu ransomware-ul WannaCry şi aşa-numitul „angajament NATO faţă de Rusia” privind extinderea spre est, ambele demontate de echipa CheckMedia.ro.

Captură YouTube

Fake news makers din toate ţările, uniţi-vă...

De la top cele 5 ştiri false lansate de Donald Trump în timpul celor 100 de zile de mandat prezidenţial, la dezinformările lui Vladimir Putin, şi până la informaţiile false lansate de candidatul PSRM şi apoi preşedintele Dodon de la Chişinău, există doar o distanţă geografică, nu şi de calitate sau obiective. De altfel, toate au putut fi demontate de jurnaliştii implicaţi în fact checking, inclusiv prin intermediul platformelor online specializate.

Designerii dezinformărilor şi ai ştirilor false folosesc aceleaşi tactici nesofisticate, similare oarecum cu cele ale personajelor din filmul „Înscenarea” (1997) în regia lui Barry Levinson. Diferenţa constă doar în tehnici, iar pe atunci regizorului n-avea cum să-şi imagineze impactul dezinformării asupra unui public atât de vast şi diversificat cum e cel al utilizatorilor de internet.

Potrivit centrului analitic Pew Research Center, peste 80% din americani citesc ştiri din mediul online, iar 62% le accesează prin intermediul reţelelor sociale. Peste 70% dintre cetăţenii Statelor Unite manifestă un oarecare interes faţă de noutăţi. Totuşi, interesant e faptul că publicul american, din care 74% etichetează presa mainstream ca fiind părtinitoare, manifestă o mai mare încredere în ştirile online, în contextul în care doar 35% dintre respondenţi au declarat că acestea ar avea un conţinut tendenţios.

Astfel, homo politicus fake news maker din timpul campaniei prezidenţiale din SUA a avut la dispoziţie o nişă neexploatată îndeajuns pentru a-şi forma propriul public sensibil la anumite mesaje sau semnale transmise prin intermediul ştirilor online.

În ceea ce priveşte campania prezidenţială din R. Moldova (desfăşurată oarecum paralel cu cea din Statele Unite), aceasta nu avusese o bază online atât de puternică, deoarece publicul rămânea în continuare expus în proporţie de 62,1%-74% la mesajele transmise de televiziunile cu acoperire naţională şi posturile retransmise, majoritatea dintre ele cu afiliere/finanţare partinică locală sau rusească. Potrivit Barometrului Opiniei Publice din octombrie 2016, internetul (inclusiv social media) se bucura de încrederea a doar 16,7% din cetăţeni.

Barometrul Opiniei Publice – octombrie 2016 (www.ipp.md)

Astfel, internetul nu avea cum să depăşească televiziunea nici ca sursă primă de informare a cetăţenilor. Doar doi din zece cetăţeni din R. Moldova se informau de pe site-urile agenţiilor de presă (18,9%), iar 11,5% de pe reţele sociale (cele mai populare fiind Odnoklassniki şi Facebook).

Barometrul Opiniei Publice – octombrie 2016 (www.ipp.md)

Pentru anul 2016, experţii Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) au prezentat un raport privind situaţia presei din R. Moldova, subliniind câteva aspecte importante privind conformitatea cadrului juridic naţional cu normele internaţionale, interferenţa mediului politic şi economic în presă, etc. Iată câteva evaluări ale experţilor relevante pentru studiul dat:

• „Nu există reglementări referitoare la online, iar acest lucru face imposibilă responsabilizarea administratorilor de conţinut ai unor portaluri. Şi anume, nu există obligaţia de a indica cine sunt proprietarii portalurilor, cine sunt administratorii de conţinut şi autorii materialelor plasate”;  
• „Codul Audiovizualului a suferit, până în prezent, aproape o sută de modificări la mai mult de jumătate din cele 68 de articole pe care le conţine, dar nu a devenit mai bună nici legislaţia, nici situaţia reală în domeniu”;  
• „Analiza acordării, de către CCA, a licenţelor de emisie pentru clienţii cu relaţii «la vârf» demonstrează mari deficienţe. Dovadă şi faptul că, într-un timp destul de scurt, un deputat socialist s-a căpătuit - cu trei posturi TV”;  
• „Poziţiile dominante pe piaţă, deţinute de politicieni (persoane afiliate), aucreat condiţii prielnice pentru divizarea mass-media şi a jurnaliştilor, antrenarea lor în războaie informaţionale politice, utilizarea pieţei de publicitate în calitate de pârghie de influenţă”;  
• „Implicarea politicului în mass-media şi dependenţa presei de banii politici conduc la degradarea sectorului. Contextul politic a favorizat, direct sau indirect, media ʼde partidʼ sau pe cele ʼangajate politicʼ ”;

Cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale din octombrie-noiembrie 2016 au evidenţiat şi mai mult faliile între realitate şi interpretarea mediatică a presei controlate de partide (în special presa controlatp de „General Media Group” – companie aflată în proprietatea lui Vlad Plahotniuc, preşedinte al Partidului Democrat, precum şi o serie de agenţii de presă online şi posturi TV deţinute de persoane afiliate Partidului Socialiştilor). Ori, majoritatea dintre acestea au difuzat în campania electorală narative false sau intoxicări mediatice, încălcând flagrant orice fel de norme ce ţin de deontologia jurnalistică.

Despre mecanismul fake news al reţelei PSRM-Dodon

Astfel, cea mai importantă problemă semnalată în ultimul studiu realizat de Asociaţia Presei Independente (API) cu privire la pericolul reprezentat de capturarea presei din R. Moldova de către oameni de afaceri, partide şi alte formaţiuni politice, grupuri de politicieni, şi/sau alte grupuri sau persoane care acţionează „din umbră” pentru a institui propriul monopol pe piaţa mediatică din republică.

Printre constatările enunţate de echipa de autori API descoperim că, de-a lungul campaniei electorale a PSRM-ului, fostul candidat Dodon a avut două televiziuni principale de distribuire a dezinformărilor şi falsurilor în spaţiul informaţional – NTV Moldova şi Accent TV. Ambele canale au conexiuni cu capitaluri din Federaţia Rusă, duc o propagandă pro-rusă şi anti-occidentală, reuşind, în acelaşi timp, să exploateze asocierea imaginii liderilor ruşi (în special cea a lui Vladimir Putin) cu imaginea candidatului Dodon ca „statalist şi patriot, gata să stabilească un parteneriat strategic cu Federaţia Rusă”. Designerii manipulărilor nu s-au oprit în a utiliza cele mai josnice tactici de propagandă, cum ar fi „etichetarea”, „ai noştri vs. ai lor”, „logica falsă”, poze trucate etc.

Pe lângă cele două posturi de televiziune, PSRM deţine şi o serie de portaluri de ştiri şi bloguri, unde narativele candidatului şi ulterior al preşedintelui sunt amplificate în mediul online (reţele sociale, forumuri, comentarii, filmuleţe, memeuri etc.). În ansamblu, grupul de presă al difuzorilor mesajului socialist arată astfel:

Televiziunile şi site-urile „utile” PSRM

Cu un nivel de 35,8% de „multă” şi „oarecare încredere” în rândul populaţiei (octombrie 2016), fake news-urile „emanate” de candidatul Dodon în spaţiul public şi distribuite de „cutiile de rezonaţă” din presa afiliată partidului, au avut un efect devastator asupra imaginii politice a contracandidatei Maia Sandu. Cea mai mare parte din aceste site-uri a distribuit dezinformarea cu cei „30 mii de imigranţi sirieni” lansată, la rândul ei, de portalul GuraLumii înregistrat pe 7 septembrie 2016 pe numele Mariei Ursu(?) de un off-shore - Wild West Domains LLC, iar IP-ul este în San Francisco, California, SUA. Tot în San Francisco se află şi IP-ul Moldovandream.com şi Presaindependenta.com (momentan inactiv).

Captură DOMAINTOOLS

Cazul dezinformării cu sirienii a scos în evidenţă efectul transformării unui simplu narativ dintr-un pamflet, într-o dezinformare lansată programat de postul cu cea mai mare audienţă din republică (PRIME.MD) în cadrul unui buletin de ştiri. De altfel, alături de alte trei posturi de televiziune (Canal 2, Canal 3 şi Publika), Prime este deţinută de Telestar Media SRL, administratorul căreia este un consilier al liderului PD.

Captură Gura Lumii

În altă ordine de idei, narativele emise de politicieni, viteza şi impactul acestora asupra publicului este direct proporţional cu încrederea/popularitatea de care se bucură „emiţătorul” în rândul publicului.

Potrivit modelului „fluxului comunicării în două trepte”, schiţat de Paul F. Lazarsfeld, Bernard R. Berelson şi Hazel Gaudet în 1944 şi dezvoltat în continuare de alţi cercetători, cei mai mulţi oameni ar dobândi cele mai multe informaţii formându-şi opiniile prin comunicarea directă cu liderii de opinie din grupul lor, dar au relevat şi faptul că liderii de opinie nu sunt doar relee în fluxul informaţiei, că ei selectează şi interpretează informaţiile pe care le transmit celor mai puţin atenţi la mesajele mass-media.

Personal, sunt de părere că, în contextul noilor tehnologii de comunicare şi transmitere a informaţiilor, modelul nu mai poate fi aplicat în explicarea transmiterii narativelor pe teme socio-politice în societate, în condiţiile în care orice utilizator de internet poate folosi o serie de instrumente online pentru a-şi transmite mesajul cu privire la anumite teme importante pe agenda publică. Mass-media au fost practic substituite de personaje mai mult sau mai puţin expuse mesajelor din presă. În tot acest „hăţiş” informaţional, reprezentanţii sferei politice rămân în continuare privilegiaţi, jucând rolul de „lideri de opinie” care influenţează cristalizarea judecăţilor evaluative ale persoanelor cu un grad oarecare de încredere faţă de „emiţător”.

Avalanşa informaţională determină publicul să nu mai aibă răbdare cu informaţia, îndemnându-l doar să selecteze datele pentru el după titluri, poze sau conţinut video. „Leneşul cognitiv” de astăzi face rapid inferenţe, dar nu întotdeauna corect, pentru a putea trece cât mai rapid la alt flux informaţional deoarece reţelele sociale/presa online nu-i permite să prelucreze toate informaţiile în timp util, chiar şi pe cele relevante. De aici vin şi fenomenele de clickbait, citirea pe diagonală a ştirii (maxim 20%), titluri exclusiviste în presa tabloidă şi de fake news, trolling, bule informaţionale etc.

În era „post-truth”, a naţional-populismului, ascensiunii mişcărilor extremiste din Europa, a celor mai stupide conspiraţii şi a propagării de ştiri false fără niciun filtru etic, politicianul sau aşa-numiţii „lideri de opinie” din online, pot emite orice, fiindcă publicul îi taxează prin prisma unor scheme prestabilite şi al afectelor.

Într-o societate cum e cea din R. Moldova, cu o cultură politică predominant de supunere (70% din populaţie consideră că prosperitatea economică este „mult” şi „oarecum” mai importantă decât sistemul democratic – Public Opinion Survey Residents of Moldova, March 2017), impactul comunicării elitelor guvernamentale este mult mai mare, mai ales în condiţiile în care mesajul politic dispune de o acoperire largă atât în online, cât şi la TV. În aceste condiţii, prezenţa datelor factuale în mesaj devine irelevantă, iar adevărul devine ceva redundant, neinteresant şi plictisitor pentru „receptor”. În goana după like-uri şi share-uri, narativele emise de homo politicus fake news maker sunt amplificate de mai mulţi factori ai căror relaţie poate fi redată sub forma unui „algoritm prestabilit”:

Din cauza complexităţii fenomenului fake news, pot exista şi alte elemente suplimentare cu efect de multiplicare a dezinformărilor, iar pentru identificarea acestora fiind nevoie de o serie de alte cercetări sociologice, mult mai exhaustive.

Pentru a demonstra amploarea şi consecinţele efectului dezinformării prin fake news lansate de politicieni, vom folosi mostrele unuia unuia dintre „campionii” ştirilor false din R. Moldova – preşedintele Igor Dodon.

Top 5 fake news marca Dodon

Fake news nr. 1: În ianuarie 2016, Maia Sandu l-a votat pe finul lui Vlad Plahotniuc (Adrian Candu – n.r.) în funcţia de preşedinte al Parlamentului.

În realitate, candidatul Dodon nu avea cum să ştie cine a votat în cadrul şedinţei din 23 ianuarie 2015 deoarece votul a fost secret, iar pentru alegerea singurului candidat înscris în cursă din partea PD au participat la vot 60 de deputaţi PD, PLDM şi PCRM, dintre care doar un deputat a votat împotrivă. Aşadar, nu a existat o unanimitate de voturi, iar poza prezentată de Dodon nu demonstrează clar că ar fi vorba de şedinţa din 23 ianuarie 2015.

Captură ProTV Chişinău

Fake news nr. 2: Maia Sandu a zburat cu Vlad Filat la Doha, după care la Bruxelles, cu un avion privat achitat din banii furaţi din Banca de Economii (circa 60.000 de Euro).

Aici este vorba despre un zbor al unei delegaţii guvernamentale în Qatar cu ocazia vizitei oficiale a fostului premier Vlad Filat. Componenţa delegaţiei a fost făcută publică prin hotărârea de guvern nr. 985 din 24 decembrie 2012, iar cheltuielile de transport, cazare şi diurnă pentru membri fusese acoperite de guvernul Republicii Moldova/instituţiile delegatare (ministere).

Fake news nr. 3: În perioada cât Maia Sandu a fost Ministru al Educaţiei, în premieră, în anii 2012-2015 au fost înregistrate peste 400 de cazuri de suicid şi tentative de suicid la copii. Acesta este rezultatul reformelor.

Potrivit datelor furnizate de Biroul Naţional de Statistică prelucrate de Centrul de Resurse pentru prevenirea suicidului în R. Moldova, rata suicidului nu creşte, iar statistica oficială nu include informaţii despre suicidul în rândul minorilor. Aşadar, candidatul Dodon nu avea cum să aibă acces la astfel de cifre. Imediat după lansarea dezinformării, Liuba Ceban, psihologul şi fondatoarea „Liniei Verzi pentru Prevenirea Suicidului”, a infirmat declaraţia politicianului printr-o postare pe Facebook:

„Statistic în rezultatul suicidului decedează anual până la 30 de copii. Este o cifră mare. O viaţă de copil este deja mult. Majorarea intenţionată a cifrei suicidelor are ca efect majorarea de facto a numărului acestora, ca urmare a efectului Werter. Vă rog să-mi oferiţi sursele de unde v-aţi documentat. Eu cunosc alte date furnizate de Biroul Naţional de Statistică. 2 Factorul psihologic. Nimeni nu se sinucide doar dintr-o singură cauză!!! Cauza numărul unu este un motiv interior, cum ar fi percepţia de singurătate, boală psihică, boală fizică. Şi în nici într-un caz camerele video. Eu nu înţeleg cum poţi să faci declaraţii publice atât de iresponsabile şi nepregătire pe un subiect atât de sensibil”.

Fake news nr. 4: De exemplu, după semnarea Acordului de Asociere cu UE, noi am deschis piaţa noastră. Nu am primit nimic semnificativ de pe piaţa europeană, dar am pierdut piaţa rusă. Noi, în ultimii doi ani, am pierdut aproximativ 400 de milioane de dolari, astea-s zeci de mii de locuri de muncă [...] Noi ne-am deschis piaţa în timp ce voi (UE – n.r.) ne-aţi spus că deschideţi piaţa voastră, numai că nu ştim de ce exportul produselor moldoveneşti pe piaţa europeană n-a crescut.

Nu ştim cu exactitate la ce pierderi s-a referit preşedintele Igor Dodon în cadrul unui interviu pentru postul de televiziune NTV, însă vom presupune că este vorba despre reducerea volumului de export al R. Moldova către Federaţia Rusă. Conform datelor oferite de Biroul Naţional de Statistică (BNS), soldul exportului către Rusia s-a redus în ultimii doi ani (2014-2016) nu cu 400 de milioane, ci cu 190 milioane de dolari, în timp ce exporturile spre UE, în ultii doi ani, au înregistrat o creştere de 86,4 milioane de dolari (Tabelul 1).

Tabel 1: Valoarea exporturilor R. Moldova în UE şi Federaţia Rusă pentru perioada 2014-2016 (mii USD) Sursa: BNS

Tendinţa ascendentă a exporturilor moldoveneşti în UE a demarat încă din 2012, ajungând ca timp de patru ani soldul exporturilor pe piaţa europeană să crească cu 319 milioane de dolari (reprezentând o creştere de 11%).

În schimb exportul R. Moldova în Federaţia Rusă a cunoscut o scădere încă din perioada guvernării comuniste, odată cu primele embargouri ale Rusiei la importul de vinuri moldoveneşti din 2006, urmate ulterior de alte interdicţii la mere şi vinuri, cum ar fi, de exemplu, embargoul din septembrie 2013, când serviciul sanitar rus Rospotrebnodzor blochează importul de vinuri moldoveneşti pe un termen nedeterminat. Cauza reducerii volumului de exporturi ţin de mai mulţi factori, cum ar fi situaţia politică internă, şi nu neapărat de semnarea Acordului de Asociere dintre R. Moldova şi UE (document semnat în iunie 2014 şi intrat în vigoare abia în 2016):

În aceste condiţii, R. Moldova depinde acum de piaţa UE de cinci ori mai mult decât de cea rusească.

Fake news nr. 5: Au trecut trei ani (de la semnarea Acordului de Asociere – n.r.) şi iată rezultatul: ne-au inundat piaţa moldovenească mărfurile europene.

Datele statistice arată o realitate mai diferită, deoarece atât volumul importurilor din ţările UE, cât şi cel al importurilor din Federaţia Rusă au înregistrat scăderi începând cu anul 2014. Astfel, în intervalul 2014-2016, volumul importului din ţările UE s-a redus cu peste 593 milioane de dolari, iar din Federaţia Rusă – peste 182 milioane de dolari. Vezi graficul de mai jos:

Măsuri anti-fake news

Probabil că este unul dintre cel mai dezbătut subiect nu numai la nivelul mediului academic. Cred că nu putem vorbi de măsuri exclusive, ci de un set de instrumente/acţiuni ce pot fi corelate în funcţie de conţinutul falsului narativ şi al contextului politico-social.

În cazul fake news-urile emise de reprezentanţi ai spectrului politic, acestea pot deveni instantaneu ştiri şi ar trebui să le tratăm cu mare circumspecţie. Iată câteva sfaturi utile:

• Consultă sistematic surse de încredere, deci verificabile;
• Evită să distribui ştirea având sursa primară doar declaraţia unui politician;
• Limitaţi utilizarea reţelelor sociale (Facebook, Odnoklassniki, Twitter etc.) drept surse primare de informare;
• Abonaţi-vă la un ziar sau accesaţi direct site-urile de ştiri relevante şi consacrate;
• În timpul utilizării reţelei de Facebook, selectaţi cu acurateţe ştirile şi noutăţile din News Feed;
• Accesaţi periodic platformele de fact checking: Snopes, FactCheck.org, PolitiFact, STOP FALS!, sic!, Factual.ro, CheckMedia.ro etc.

Dincolo de toate aceste „măsuri” de evitare a utilizării/distribuirii fake news-urilor lansate de politicieni, probabil cea mai eficientă este umorul, fapt confirmat şi în cadrul unei analize ample realizate de experţii de la StratCom. Astfel, un bun exemplu de demontare a falsurilor îl constituie şi proiectul-pamflet inews Donduras coordonat de Alexandru Vakulovski pe platforma DESCHIDE.MD.

*Nicolae Ţîbrigan este licenţiat în Sociologie la Universitatea din Bucureşti, absolvent al masterului de Studii de securitate din cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea din Bucureşti. În prezent este înscris la Şcoala doctorală de Sociologie. Are experienţă în domeniul realizării proiectelor europene, participând la numeroase iniţiative de voluntariat atât în Republica Moldova cât şi România. Începând cu 2013 este colaborator al revistei Foreign Policy România şi asistent de cercetare la Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I.C. Brătianu” al Academiei Române.