De ce ţări precum Australia, Noua Zeelandă, Coreea de Sud şi Japonia întârzie campania de vaccinare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

State precum Australia, Noua Zeelandă, Taiwan, Japonia şi Coreea de Sud nu vor începe încă vaccinarea, pentru a vedea cum reacţionează alte populaţii la administrarea medicamentului, scrie The Guardian.

În Australia, Noua Zeelandă şi Taiwan sunt mai puţin de 10 infecţii zilnice cu COVID-19, iar focarele sunt suprimate rapid.

Aşadar, aceste state care deţin unele dintre cele mai de invidiat sisteme de sănătate din lume, inclusiv Australia, Noua Zeelandă, Japonia şi Coreea de Sud, nu vor începe să administreze vaccinul anti-Covid până la sfârşitul lunii februarie sau chiar mai târziu de atât.

Întârzierea este deliberată. Milioanele de oameni care sunt deja vaccinaţi împotriva Covid-19 vor oferi date valoroase acelor ţări care au decis - din diferite motive - să aştepte mai multe informaţii despre vaccin, eficacitatea acestuia şi efectele secundare, înainte de a-l administra către populaţiile vulnerabile şi publicul larg.

Ministrul australian al Sănătăţii, Greg Hunt, a declarat joi că Australia este mândră că face parte din acest grup al „celor mai de succes ţări din lume” în relaţia cu Covid-19 şi că nu va fi presat să grăbească începutul vaccinării.

Majoritatea statelor şi teritoriilor australiene nu au avut cazuri locale de câteva luni de zile, iar în Noua Zeelandă nu a existat nicio transmitere comunitară din 18 noiembrie.

Australia şi Noua Zeelandă afirmă: „De ce ai pune oamenii în pericol când, dacă aştepţi puţin mai mult, poţi obţine mai multe informaţii?”

Coreea de Sud a comandat suficiente doze de vaccin pentru a vaccina toţi cei 52 de milioane de oameni din ţară, dar întârzie vaccinarea în masă, pentru a observa dacă există posibile efecte secundare în alte ţări.

Chiar şi Japonia, care a raportat joi un record de 2.447 de cazuri noi şi a declarat stare de urgenţă în Tokyo, nu se grăbeşte să lanseze campania de vaccinare. Mass-media japoneză a raportat că vaccinările nu vor începe până la sfârşitul lunii februarie, primele doze urmând să ajungă la aproximativ 10.000 de lucrători din sănătate. 

Există şi alte beneficii pentru ţările care se mişcă mai încet cu vaccinarea. Autorităţile sanitare vor avea mai mult timp pentru a pune la punct logistica transportului vaccinurilor, dintre care unele necesită depozitare şi transport frigorific prin zone de tip deşerturi şi păduri. Tehnologia poate fi pusă la punct pentru a urmări dozele de-a lungul lanţului de aprovizionare şi pentru a monitoriza risipa. Va exista mai mult timp pentru a instrui personalul să administreze vaccinul şi pentru a fi organizate campanii de educare şi siguranţă pentru a asigura încrederea publicului.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite