De la poiana lui Iocan, la cafeneaua geopolitică

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sâmbătă dimineaţa căutam strada Erou Călin Ion, nr. 19. Am întrebat un şofer, ce descărca oarece lucruri din maşina sa, unde este adresa cu pricina. Nu ştia. Am cotit la stânga şi am nimerit exact în faţa casei, unde era indicat sediul Smart Change Cafe. Şi îmi venea să întreb ca  Moromete: "Ce e mă, de v-aţi adunat aicea?" Dar ştiam că va fi un schimb de opinii, la o cafea, între interlocutori aparte.

Şi dacă tot am menţionat pe Moromete, cel din romanul lui Marin Preda, parcă acesta era abonat la ziarul "Mişcarea", Iocan la "Curentul", iar Cocoşilă la "Dimineaţa"

Însă acum, pe 22 februarie, la adresa menţionată, din Bucureşti, nu mai era vorba de personaje de poveste, ci de personalităţi cu experienţă în diplomaţia autohtonă, a ultimelor decenii, conaţionali invitaţi de dr. Vasile Simileanu, fondatorul şi directorul revistei "Geopolitica", la un brainstorming cu ţinte clare. 

Doamna ambasador Paraschiva Bădescu a prezentat asistenţei, cu sfială, opinia proprie despre trecutul, prezentul şi viitorul OSCE. 

Ambasadorul Nicolae Ecobescu a venit cu o Biblie, vorba vine, cuprinzând rezoluţiile adoptate în acest muzeu internaţional numit şi azi Naţiunile Unite, înfăţişând viziunea sa despre ONU. 

Iar autorul cărţii de succes, Al Treilea Război Mondial, generalul şi diplomatul Alexandru Grumaz, a punctat savuros şi instructiv viitorul NATO. 

Cum moderatorul nu a avut la dispoziţie nicio clepsidră cu nisip, niciun ciocănel de lemn sau ceas mare expus pe perete, bombardamentul de date, comentarii, amintiri şi precizări privind OSCE, ONU şi NATO a limitat nedrept timpul lăsat la dispoziţia dr. Răzvan Buzatu, un conaţional cu o minte brici, care, între două misiuni aparte peste hotare mai aterizează şi pe la Colegiul Naţional de Apărare.

Lume? 

Lume: Todoran Gyorgy, Bratu Denisa, Buşagă Teodora, Aldea Bianca Andreea, Lupu Bogdan Ştefan, Brânză Andreea Cristina, Bratu Roxana Adriana, Popa Eduard Nicolae, Alexandru Livia Irina, Monica Muţu, Tănase Cătălin, Patriche Aurora, Avram Sever, Petraşuc Ionuţ, Cristian Raţă, Urechiatu Daniel, Şerban Alina Simona, Alexandru Niţescu, Heredea Nicolae, Cristian Vaida Coteanu, Constantin Vlad, Marian Covlea, Traian Ioan Berbecaru, Nicolae Iordan Constantinescu şi Marius Văcărelu. 

Adică... două cămăruţe pline de curioşi, pot pentru ca să zic, cu ochi atenţi la mimica vorbitorilor, urechi dornice de confesiuni inedite şi întrebări doar puţine rostite, datorită maratonului oratoric la care invitaţii menţionaţi s-au înscris, cu bucuria de a face pe cei tineri părtaşi la experienţele lor inedite, în puncte importante de pe mapamond. 

Afirmaţii memorabile?

Paraschiva Bădescu: 

„Rusia nu acceptă nicio cedare în spaţiul ex-sovietic.” De aici, la concluzia că există posibilitatea federalizării Ucrainei şi Republicii Moldova mi se pare că s-a preferat mai degrabă un scenariu bun pentru jocurile electronice de război.

Nicolae Ecobescu:

„În orice stat, care se respectă, există cel puţin trei structuri instituţionale fundamentale, fiecare având un grad firesc de autonomie: armata, serviciile secrete, ministerul de externe. Un stat care nu beneficiază de aportul fiecăreia dintre cele trei instituţii are de pierdut.”

„În evaluarea mea, de peste două decenii, ONU traversează o perioadă teribil de grea, dacă privim organizaţia din perspectiva eficienţei sale.”

„România nu mai are nicio voce la ONU.”

„Puneţi totul sub semnul îndoielii, inclusiv ce v-am spus eu. Nu luaţi nimic din categoria prefabricatelor, spre a ajunge la evaluări realiste.”

Alexandru Grumaz:

„Prevăd că NATO va prelua atribuţiile ONU, la orizontul anilor 2025-2030, devenind tot mai mult o organizaţie politică.”

Au lipsit din sală... "marii experţi" în isterizarea cititorilor, ascultătorilor şi telespectatorilor, băieţii ştiuţi că habar nu au de rostul României în NATO, dar care cereau, cu tărie, convocarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, întărirea pazei la hotarele de est, ca şi cum de acolo veneau tătarii, din vechime, locuri de cazare cu zecile de mii, pentru posibilii refugiaţi ucraineni, măsuri pentru protecţia românilor din teritoriile ocupate samavolnic de sovietici şi rămase azi în interiorul graniţelor Ucrainei, stat partener al Alianţei, cu generali lucizi prezenţi la Comandamentul Suprem al Forţelor Aliate din Europa. 

M-a amuzat şi opinia cuiva care spunea că Rusia va interveni militar, după încheierea Olimpiadei de la Soci. 

Ei, aş! 

Ca unul care am avut şansa de a fi prezent la ambasada Federaţiei Ruse, cu ocazia Zilei Apărătorului Patriei, dând curs invitaţiei ambasadorului rus, Excelenţa Sa Oleg Malginov şi a ataşatului militar rus, colonelul Victor Makovskiy, pot spune că în dialogurile purtate cu diplomaţii Moscovei aceştia au reiterat două lucruri esenţiale.

Pentru Rusia, Europa nu înseamnă doar Uniunea Europeană, iar o intervenţie militară rusă este exclusă, în Ucraina. 

Altfel, în poiana lui Iocan, pardon, la cafeneaua geopolitică, tinerii au avut răbdare cu mai înţelepţii lor compatrioţi, timp de 210 minute.

Record notabil, pentru un maraton de oratorie al Moromeţilor de azi.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite