De ce nu putem fi şi noi mai buni?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

De ce nu generăm lideri înţelepţi şi modeşti? Sau noi, poporul român, nu mai ştim¸ aşa cum o fac alţii, să apreciem modestia şi sinceritatea? Avem oare parte exact de ceea ce merităm cu cei care ne conduc destinele, politic, economic, social şi spiritual?

Sărac nu este cel care are puţin. Într-adevăr sărac este cel care vrea neîncetat mai mult şi mai mult”. Acestea nu sunt afirmaţiile noului Papă, ci al unui alt sud-american, mai puţin celebru, deşi un important om de stat. Iar dacă Papă e doar unul, oameni de stat sunt cu grămda pe planeta noastră.

Aşa că mă întreb:  de ce nu avem şi noi unul care să gândească la fel, să trăiască la fel, ca şi cel citat? Tocmai de la celălalt capăt de lume am avea ceva de învăţat. Noi, cu toţii, dar mai ales cei care în loc să ne conducă inspirându-ne şi exemplar, jecmănesc ţara şi terfelesc sufletele oamenilor!

De ce sud-americanii?

În timpul mai multor călătorii în America de Sud am văzut sărăcie multă, o altă sărăcie decât cea din România, una ceva mai moale, dar şi bogăţie greu de descris, o alta decât în Europa, una mult mai opulentă. Telenovelele de provenienţă latino-americană corespund în mare măsură realităţilor de acolo.

În ceea ce priveşte o explicaţie, de ce tocmai de la acel capăt de lume (din prespectiva noastră) provin doi oameni importanţi, de la care cu toţii am putea lua exemplu, m-ar seduce doar la speculaţii. Un răspuns nu am. Şi nici nu ar fi important! Important este că aceştia există, indiferent de unde ar proveni ei! Şi important este ca ei să fie văzuţi, auziţi şi urmaţi! Cu precădere de către cei instalaţi la etajele superioare ale puterii din ţara noastră (şi, bineînţeles, nu numai), deoarece lor mă adresez în primul rând, scriind despre aceste personalităţi ale lumii noastre de ASTĂZI! 

Voi, politcieni, feţe bisericeşti, oameni de afaceri

Voi toţi, care nu vă mai săturaţi să va umpleţi propriile buzunare, care strângeţi averi pe spinarea altora, care târâţi din egoism mascat în falsă pietate saci doldora de bani pe Muntele Athos, ridicaţi palate vanităţii, în numele propriu sau chiar a lui Dumnezeu, politcieni, feţe bisericeşti, oameni de afaceri, funcţionari publici, medici, cadre de conducere, voi toţi luaţi aminte şi luaţi exemplu de la aceşti contemporani! Şi mai ales de la cel mai puţin cunoscut dintre cei doi!  

Deoarece, dacă pe cel mai cunoscut latinoamerican în momentul de faţă îl urmăreşte întreaga lume, pe cel de-al doilea îl cunosc mai puţini. De-asta merită atrasă atenţia asupra lui şi în cele din urmă nu doar vorbit despre el, ci procedat aidoma lui! 

Un argentinian şi un uruguayan

Iar în timp ce aşteptăm ca Papa Francisc să lase faptele să vorbească şi nu doar gura, cel de-al doilea, multora necunoscut, nu pierde timpul cu exerciţii de modestie, ci a trecut de mult la fapte! Jose Mujica pare a nu incerca doar să impresioneze şi nici a se lăsa sedus de puterea politică pe care o deţine sau de notorietatea de care se bucură în ţara sa şi, încet, încet, pe întreg globul.

Jose Mujica este preşedintele Republicii Uruguay. Ţara pe care o conduce este considerată astăzi cea mai stabilă dintre democraţiile Americii de Sud, deşi şi ea a fost greu încercată de istorie. La nivelul ţărilor în curs de dezvoltare, Uruguay se regăseşte pe locul 4 din punct de vedere al stabilităţii politice şi economice, în timp ce România abia pe locul 16!

Uruguay este o ţară care s-a modernizat şi liberalizat în timp relativ scurt. La cârma ei se află “cel mai sărac preşedinte din lume”, care trăieşte şi conduce, ca un om şi  lider politic care şi-a înţeles corect menirea. “Sărac nu este cel care are puţin. Sărac într-adevăr este cel care vrea neîncetat mai mult şi mai mult”. Acestea sunt cuvintele lui Jose Mujica, omul politic care conduce Uruguayul de trei ani încoace.  Iar în cazul său, acestea nu sunt doar vorbe goale! 

„De mai mulţi bani nu am nevoie”

Cel mai sărac preşedinte din lume

Mujica nu doar că a refuzat să locuiască în reşedinţa prezidenţială, care i-ar fi revenit în calitatea sa de şef de stat; el a mers chiar un pas mai departe! Abia instalat ca preşedinte el a scos această reşedinţă la vânzare. Din banii încasaţi au fost ridicate şcoli şi adăposturi pentru tineri dezavantajaţi social. Fostul floricultor şi actualul preşedinte locuieşte în continuare în casa sa din vecinătatea capitalei Montevideo, o fermă modestă. El refuză să se lase şofat în limuzina prezidenţială, folosind în scopuri oficiale un Opel Corsa, iar în scopuri private maşina sa veche, un VW Broască din 1987. Din salariul său de aproximativ 9400 de Euro pe lună, el păstrează doar 10%, restul îl donează unor ONG-uri. “De mai mulţi bani nu am nevoie”, a declarat acesta, amintind că majoritatea compatrioţilor săi sunt nevoiţi să o scoată la capăt cu mai puţin de atât.  

Fără cont în bancă şi fără datorii

Tocmai în ţara în care afacerile bancare sunt o prioritate, aducându-i “porecla” de „Elveţia Americii Latine”, preşedintele ei nu are nici măcar un cont în bancă şi niciun cent datorii. Chiar dacă el nu crede în Dumnezeu, îşi doreşte, în cazul în care totuşi există un “domn atât de important” undeva, ca acela să aibă grijă de săracii Americii Latine.

Mujica este astăzi un “socialist liberal”, chiar dacă şi-a început cariera politică ca luptător de guerillă în numele unor idealuri marxiste.  Mujica a intrat în politică în anii `60, ca membru al mişcării de guerillă Tupamaros. În timpul dicataturii militare el a fost arestat şi condamnat la închisoare, unde a petrecut 14 ani. Întors după 1985 înapoi în politică, Mujica a conînfiinţat partidul de stânga Movimiento de Participacion Popular, a avansat la conducerea acestuia, devenind mai târziu senator. Înainte de a fi ales preşedinte, el a fost Ministrul Agriculturii, Creşterii Animalelor şi Pescuitului. În noua funcţie, el şi-a propus “eliminarea deficitelor sociale şi înjumătăţirea sărăciei în Uruguay”. 

Românul sceptic se întreabă...

Ca român sceptic, citind despre “cel mai sărac preşedinte din lume”, l-aş bănui de înşelăciune, că ar avea un venit ascuns, nevastă-sa vreo firmă prosperă sau o mină de aur în curte. În cazul lui Mujica scepticismul românesc se dovedeşte doar o maladie cronică. Şi soţia sa, Lucia Topolansky, la rândul ei om politic de succes în Uruguay, donează cea mai mare parte a salariului său!

Compatrioţi ai preşedintelui, precum scriitorul Eduardo Galeano, explică într-o publicaţie germană, atât succesul politicianului la alegeri, cât şi popularitatea de care acesta se bucură: “Mujica este preşedintele care se aseamăna nouă şi rădăcinilor profunde ale identităţii noastre naţionale cel mai mult. El este simplu, onest, iar lumea se recunoaşte în el, motiv pentru care el declanşează euforie şi valuri de speranţă”. Poporul uruguayan îl alintă pe Jose Mujica cu numele de El Pepe. 

Mai suntem capabili să apreciem onestitatea?

În acest context mă întreb, nu pentru prima oară, dacă românii mai sunt sensibili la modestie şi onestitate, la sincertitate şi bunăvoinţă. Oare am ştii şi noi să apreciem pe măsură, dacă liderii politici şi spirituali ai ţării ar trăi după modelul lui Mujica, înţelegând că un lider nu trebuie să o ducă mult mai bine decât majoritatea poporului pe care ei o reprezintă? Mă îndoiesc! Şi poate acesta este motivul pentru care un înţelept, precum Mujica, provine de la capătul celălalt de lume şi nu dintre noi!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite