De ce a demisionat primul ministru turc Ahmet Davutuoğlu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Omul bolnav al Europei, sintagma (balkan) miere şi sânge sau butoiul cu pulbere al Europei i se potrivesc astăzi, din păcate, cel mai bine Turciei.

Implicarea nefastă în ceea ce a ţinut de primăvara arabă, convulsiile interne în privinţa kurzilor, dorinţa oficialilor de la Ankara de a se întinde mai mult decât ar fi fost cazul în reconfigurarea zonală pe un principiu ce ţine mai mult de nostalgie, denunţarea acordului cu PKK, soldat cu reluarea luptelor interminabile, criza politică internă soldată cu două rânduri de alegeri parlamentare, intensificarea atentatelor cu bombă, decizia radicală în privinţa relaţiilor cu Federaţia Rusă sfârşită cu doborârea avionului rus, implicarea activă în zona balcanică, lupta împotriva mişcării Hizmet, tensiunile din Justiţie, scoaterea unor judecători la pensie, mutarea altora dintr-un centru într-altul, la fel ca cea a procurorilor sau a poliţiştilor, trecerea unor trusturi media cu forţa din sistemul privat în cel de stat, luptele la propriu din Parlamentul turc, dorinţa schimbării sistemului politic printr-o Constituţie care să-i convină actualului preşedinte, dorinţa schimbării aceleiaşi Constituţii într-una religioasă, sunt doar câţiva factori care au transformat un stat prosper, devenit model în lumea arabă, (lucru greu de anticipat având în vedere tarele istoriei) într-unul instabil.

Ştirea zilei de ieri a fost demisia premierului turc Ahmet Davutuoğlu. Într-o intervenţie de ieri dimineaţă de la RFI, anticipam că actualul premier va fi înlocuit după Congresul partidului AKP din 22 mai. M-am pripit în analiza mea şi nu am crezut că lucrurile se vor derula atât de repede. După ce cu o zi înainte preşedintele turc împreună cu premierul au avut o întrevedere de o oră şi patruzeci de minute, ieri după amiază Ahmet Davutuoğlu a ieşit într-o conferinţă de presă şi şi-a anunţat demisia.

Într-un stat în care liderul se confundă cu Partidul, cu guvernul, am putea aprecia că în acest moment Statul este Erdoğan, după formula consacrată din evul mediu. Această demisie nu cred că este una normală, nu vine într-un moment de aşteptare a cuiva de a renunţa A. Davutuoğlu, nici măcar liderii politici din opoziţie nu i-au cerut acest lucru.

Vine după un acord istoric pentru Turcia, când guvernul Davutuoğlu a reuşit să determine Europa să propună eliminarea vizelor pentru cetăţenii turci. De ce acum, de ce să provoace încă o criză internă prin renunţarea sa nu doar din funcţia de prim-ministru, cât şi din cea de preşedinte al principalului partid politic din Turcia, AKP?

Cineva trebuia să renunţe

De ce şi-a dat demisia premierul turc? În primul rând că unul dintre cei doi trebuia să renunţe. De ce s-a ajuns aici? Pe parcursul relaţiei preşedinte-premier, nu puţine au fost punctele de vedere diferite.

Unul dintre ele ar fi decizia/indecizia lui Hakan Fidan, Şeful Securităţii turce (MIT) de a renunţa la funcţie pentru a deveni parlamentar, cu ajutorul lui A. Davutuğlu. Din semnalele din presă, a reieşit că acesta a fost stopat de preşedintele Erdoğan, care l-a convins să revină în funcţia de unde plecase.

Un alt motiv ar putea fi faptul că după problemele interne din acel decembrie 2013, luna demarării problemelor pentru Turcia, A. Davutuoğlu a vrut să-i trimită în justiţie pe colegii săi miniştrii Egemen Bağış, Muammer Güler, Zafer Çağlayan, Erdoğan Bayraktar, pentru a dovedi dacă sunt sau nu nevinovaţi, dar preşedintele nu a fost de acord.

A. Davutuğlu nu a mai susţinut sistemul prezidenţial, atât de dorit de actualul preşedinte după alegerile din 7 iunie: „Se vede că poporul turc nu este convins în privinţa sistemului prezidenţial”.

Nu au avut, ceea ce este şi normal, puncte de vedere asemănătoare nici în privinţa protestului profesorilor universitari. Mulţi dintre aceştia au ajuns, pentru o perioadă, în închisoare doar pentru ca şi-au expus o opinie care nu coincidea cu cea oficială.

Viziuni diferite au existat desigur şi în privinţa politicii externe, a modalităţii discuţiilor cu oficialii europeni, diferenţe de metodologie în privinţa relaţiilor externe. Specialist în diplomaţie, profesor universitar în domeniul relaţiilor internaţionale, putem aprecia că opiniile profesorului erau mult mai avizate făţă de cele ale preşedintelui Erdoğan. Acest lucru a fost dovedit şi de relaţia specială pe care diplomatul Davutuoğlu a reuşit să o creeze cu Uniunea Europeană.

Reuşita vizelor i se datorează în mare măsură diplomaţiei turce, care a reuşit, dincolo de tarele problemelor interne, să convingă Europa de bunele sale intenţii. Mai mult, A. Merkel a vizitat Turcia de trei ori în ultimele luni, lucru rar. Vizite care arată importanţa pe care Germania o acordă Turciei.

Poate întâmplător, de câte ori avea loc un eveniment important în Turcia, s-au întâmplat lucruri cu un impact internaţional negativ major: 6 martie 2016 - a avut loc summitul U.E.-Turcia, A. Davutuğlu participă, în ţară, 4 martie, poliţia a descins la sediul ziarului Zaman. Puţin mai târziu, 18 martie, a avut loc întâlnirea dintre A. Davutuğlu şi Donald Tusk, cu două zile înainte 3 profesori universitari sunt arestaţi. Cu zece zile în urmă o ziaristă de origine turcă, cetăţean olandez, a fost arestată în Kuşadası, în aceeaşi zi când Angela Merkel a vizitat zona din sud-estul Turciei.

Este foarte posibil ca din acestă demisie Uniunea Europeană să fi pierdut cel mai mult. Să-şi fi pierdut colaboratorul?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite