De ce caută Erdogan un incident militar cu Grecia

Disputa privind rezervele de gaz din estul Mediteranei durează deja de luni bune

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, întinde la maxim coarda în Marea Mediterană pentru a atrage Statele Unite să medieze o soluţie finală.

Presa Germana scrie că preşedintele Erdogan ar fi cerut scufundarea unui vas grecesc sau doborârea unui avion ele pentru a provoca un incident militar, dar a fost refuzat de liderii militari. Analiştii spun că Erdogan ar urmări atragerea Statele Unite, astfel încât acestea din urmă să medieze o soluţie finală.  De câteva săptămâni încoace, Turcia desfăşoară activităţi unilaterale de prospectare a unei zone situate între Creta şi Cipru. Grecia, susţinută de Franţa, denunţă aceste activităţi, considerându-le ilegale. Turcia se abţine de la provocarea unei confruntări directe cu puterile europene, Egiptul sau Israelul, dar se asigură că este în măsură s[ implice Statele Unite, astfel încât acestea din urmă să medieze o soluţie finală.

 Este aceeaşi strategie care a forţat Washingtonul, luna trecută, să monitorizeze încetarea focului încheiată în Libia între trupele din est ale lui Khalifa Haftar şi cele de la Tripoli susţinute de Turcia.O astfel de intervenţie ar putea fi necesară pentru a rezolva un conflict grav, care ar putea determina soarta Mediteranei pentru deceniile următoare”, apreciază publicaţia britanică „The Independent“. Turcia se simte încorsetată de demarcaţiile maritime care au fost întocmite în urmă cu aproape un secol, după primul război mondial şi prăbuşirea Imperiului Otoman. Noua situaţie este deosebit de periculoasă şi imprevizibilă, deoarece Turcia este acum mai îndrăzneaţă, avertizează observatorii.

 Ankara şi-a folosit armata cu un anumit succes în Libia şi Siria şi a devenit mult mai conştientă de interesele sale maritime. În al doilea rând, sub preşedintele Erdoğan, Turcia urmăreşte o agendă extrem de naţionalistă, amintind de epoca otomană. Turcia se amestecă în Libia, Siria, Irak şi Marea Egee - toate zone care aparţineau Imperiului Otoman. Dar în ce măsură este posibil ca tensiunea să degenereze în violenţă? Este din ce în ce mai plauzibil, chiar dacă încă puţin probabil, apreciază „Time“. ”Războiul dintre doi membri NATO din Marea Mediterană ar fi un dezastru. Şi, odată cu creşterea angajării militare, creşte şi posibilitatea escaladării accidentale.

Iar problema este că vocile moderatoare sunt puţine. În ce priveşte Turcia, perspectivele de aderare la UE au scăzut şi a devenit din ce în ce mai dificil să fie găsite stimulente de compromis pentru politicienii de la Ankara. Strategii Ankarei doresc sincer negocieri, dar e puţin probabil că le-ar putea obţine dacă nu vor produce necazuri”, e de părere un expert în politica turcă, chestionat de „Time“.

În august, două nave de război din Grecia şi Turcia s-au apropiat periculos una de cealaltă în estul Mării Mediterane. Franţa a trimis în zonă vase de luptă pentru a susţine Atena. În acest fel, trei parteneri din NATO au luat poziţii beligerante. Miercuri, guvernul grec a anunţat desfăşurarea de manevre militare comune timp de trei zile alături de Franţa, Italia şi Cipru. Ankara a anunţat la scurt timp la rândul său manevre militare efectuate de două nave de război turceşti alături de un distrugător american.

Disputa privind rezervele de gaz din estul Mediteranei durează deja de luni bune. Cea mai recentă escaladare a tensiunilor a alarmat Uniunea Europeană. Germania, care deţine preşedinţia semestrială a Consiliului European, încearcă să medieze conflictul: „Nimeni nu vrea o soluţie militară pentru acest conflict“, a declarat ministrul german de Externe Heiko Maas, după discuţii cu reprezentanţii guvernelor turc şi elen.

Tratate istorice puse în discuţie

Originea conflictului merge înapoi până în urmă cu aproape 100 de ani. După Primul Război Mondial, teritoriul Turciei a fost stabilit prin Tratatul de la Lausanne din 1923. Statul turc care a urmat Imperiului Otoman a pierdut astfel mai multe insule din Marea Egee care au revenit Greciei. De atunci, Atena şi Ankara se tot ceartă asupra aşa-numitelor zone economice exclusive dintre insulele greceşti şi coasta Turciei. În 1996 s-a ajuns aproape la război, după ce comandourile turceşti au luat cu asalt o insulă greacă nelocuită. În 2000, UE a trasat frontiera maritimă maximă din nou în favoarea Greciei. De câţiva ani însă, preşedintele turc Erdogan cere modificarea tratatelor. Grecia insistă ca delimitările actuale să fie păstrate şi îl acuză pe Erdogan de aspiraţii hegemonice, notează DW. 

Cipru: conflictul îngheţat

Un alt măr al discordiei este Ciprul, un stat practic divizat, după ce Turcia a ocupat partea nordică a insulei în 1974. În ciuda permanentelor eforturi de mediere europene, acest conflict "îngheţat" continuă şi afectează negativ relaţia Turciei cu UE, după ce Ciprul (partea greacă) a devenit stat comunitar în 2004. Tensiunile sunt din nou intensificate după ce vase turceşti au început forări de probă în apele Ciprului de Nord. SUA s-au exprimat în trecut pe acest subiect, dar nu în favoarea Turciei: la sfârşitul anului trecut, SUA au ridicat embargoul vânzărilor de arme în Cipru, pentru a favoriza securitatea energetică a Europei, după cum s-a precizat. În urmă cu câteva luni, nave de război americane au sosit în regiune, ceea ce a determinat retragerea vasului turcesc de foraj marin "Oruc Reis". Concernul energetic american Exxon-Mobile este implicat în regiune.

Libia: un nou jucător

În noiembrie 2019, Turcia şi guvernul libian recunoscut de ONU, condus de premierul Fajis al-Sarraj, au semnat un „Memorandum of Understanding“. În acest document se retrasează zonele economice exclusive din estul Mediteranei, Turcia primind drept de exploatare a resurselor din solul marin pe un teritoriu de la insula Creta până în estul insulei Rodos. Guvernele de la Atena şi Nicosia au protestat, iar UE le susţine. Situaţia juridică este complicată, dar Libia şi Turcia nu au voie să încheie astfel de acorduri care afectează părţi terţe fără aprobarea comunităţii internaţionale.

Noul Club Med

Guvernul de la Atena a încheiat la rândul său cu Egiptul un acord de colaborare în exploatarea resurselor de gaz din estul Mediteranei. Înţelegerea eleno-egipteană se opune direct celei turco-libiene. În ianuarie 2020, Grecia, Cipru şi Israel au încheiat un acord de construire a unei conducte submarine de aproape 2000 de kilometri, prin care ar urma să fie transportate în Europa cantităţi mari de gaze naturale, ocolind Turcia.

În fine, Grecia, Cipru, Israel, Egipt, Italia, Iordania şi Teritoriile Palestiniene au format împreună Forumul de Gaz pentru Marea Mediterană (EMGF), proiect susţinut şi de SUA. Turcia este exclusă din acest grup, Ankara acuză organizaţia că ar fi o structură anti-turcă. La grup s-au alăturat recent şi Emiratele Arabe Unite, care rivalizează de asemenea cu Turcia şi care critică apropierea dintre Ankara şi grupări islamiste de genul Frăţiilor Musulmane.