De 1 Decembrie, primele lumini de speranţă după „Paranteza Trump“ în relaţiile transatlantice

Întâlnire Joe Biden - Charles Michel, pe atunci prim ministrul Belgiei

Poate e cu noroc şi pentru România: liderii din UE şi din NATO, după un răgaz în care au evaluat şansele ca Trump să mai poată tulbura apele în această ultimă fază a unei perioade în care a adus atât de multe tensiuni dramatice în relaţiile euroatlantice, încearcă acum să organizeze cadrul prielnic rediscutării pe fond a relaţiilor, alianţei şi perspectivelor de cooperare.

Nu este nici simplu şi nici nu se pot spera mişcări extrem de rapide tocmai din cauza nenumăratelor probleme apărute în decursul ultimelor ani şi a animozităţilor care s-au dezvoltat şi au transformat relaţia respectivă într-una foarte aproape de confruntare deschisă, cel puţin în plan comercial marcată de sancţiuni şi contra-sancţiuni care au determinat şi o creştere a sentimentului de neîncredere reciprocă şi, deloc surprinzător, au alimentat un solid sentiment antiamerican în mai multe ţări-cheie din Europa.

Context în care, firesc, procesul de recuperare începe lent, cu o primă etapă în care se va testa dorinţa reală de cooperare şi, cu deosebire, nivelul estimat de reintrare a americanilor în ecuaţia multilateralismului. Preşedintele-ales Biden a anunţat că SUA doresc să revină în joc, dar nimeni nu a dat încă un program al posibilei - nu obligatorii - reveniri a SUA în organismele şi acordurile internaţionale părăsite în grabă la ordinul lui Trump şi, evident, încă nu s-a vorbit oficial despre condiţiile reciproce în care s-ar putea negocia această revenire. Şi este esenţial să se facă acest lucru deoarece, din momentul în care SUA au părăsit în grabă organizaţiile sau acordurile respective, în replică, s-au creat deja noi înţelegeri şi acorduri de colaborare, s-au definit noi politici şi s-au reorganizat spaţii de securitate.

De aici şi urgenţa reală pe care o resimt liderii europeni din UE şi NATO de a reintegra ceea ce fusese cadrul clasic de cooperare cu SUA şi de a auzi cât mai curând şi o poziţie cât mai limpede din partea lui Biden asupra importanţei pe care o dă dimensiunii europene a politicii externe americane pe plan economic, comercial, militar şi de securitate, eventual, speră cei mai optimişti dintre visători, cu o promisiune de reluare a negocierilor pentru un Acord comprehensiv de liber-schimb. 

Discuţia cu NATO ar putea începe oricând, imediat după data de 20 februarie când Joe Biden îşi va prelua în mod oficial funcţia de preşedinte al SUA. Asta a anunţat luni Jens Stoltenberg, Secretarul General al NATO, care a şi lansat invitaţia ca Biden să participe la un Summit special, care să marcheze tocmai reluarea relaţiei transatlantice. Poate semnificativ sau nu este şi faptul că anunţul acesta (primit cu oftat de uşurare în diferite capitale importante din Europa şi din lume) vine cu o zi înainte ca Mike Pompeo să participe, peste câteva ore, la reuniunea miniştrilor de Externe din NATO unde se discută despre situaţia creată de anunţul recent al retragerii celei mai mari părţi a soldaţilor americani dn misiunea Resolute Support din Afganistan.

Exact în acelaşi sens acţionează liderii Uniunii Europene în numele cărora, deja pe 23 noiembrie, Charles Michel, preşedintele UE, după ce l-a felicitat pe Biden pentru victoria în alegeri, a dat dispoziţie experţilor din cabinetul său să redacteze textul unei strategii menite să refacă legătura istorică cu SUA, aproape structural atacată de conflictele din anii administraţiei Trump. Ambasadorii Statelor Membre UE s-au reunit luni pentru a discute proiectul acestui document care va fi supus aprobării şefilor de state şi guverne în cadrul Summitului de pe 10-11 decembrie.

Strategia cuprinde 5 elemente principale care, estimează surse foarte bine informate, ar putea chiar să constituie baza primei etape de negocieri cu echipa Biden:

• combaterea pandemiei cu Covid-19;
• ameliorarea procesului de reluare a activităţii economice; 
• lupta împotriva schimbărilor climatice; 
• susţinerea fără rezerve acordată iniţiativelor multilaterale şi a valorilor globale comune precum promovarea păcii şi securităţii. 

Aceleaşi surse vobesc despre începerea discuţiilor pregătitoare pentru organizarea unui Summit virtual UE-SUA după investitura lui Joe Biden de pe 20 ianuarie, pentru ca, mai apoi, în prima jumătate a anului viitor, să fie organizat un Summit prezidenţial la Bruxelles, poate, tocmai pentru a marca valoarea evenimentului, într-un format comun cu NATO.

Toate acestea trebuie puse în contextul promisiunilor electorale ferme făcute de Biden şi apoi reluate în discursurile membrilor nominalizaţi pentru posturile de înaltă răspundere în Administraţie, în special de de viitorul secretar de Stat: readerarea imediată, din prima zi a mandatului, la Acordul de la Paris privind climatul şi reluarea legăturilor instituţionale cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Cele două summituri cu aliaţii europeni ar putea să se constituie ca un semnal de putere extrem de necesar în contextul celeilalte iniţiative anunţate de Trump, adică „Summitul democraţiilor lumii" în care doreşte să reafirme valoarea multilateralismului ca vehicul viitor pentru relaţii normale cu aliaţi care răciseră mult tensiunea legăturilor tradiţionale cu americanii.

Pe de altă parte, sursele vorbesc despre o începerea unei rapide evaluări de substanţă a activităţii diplomaţiei şi diplomaţilor din perioada Trump, cea din Europa fiind în mijlocul unor discuţii extrem de neplăcute. Există numeroase acuzaţii că unii  ambasadori ar fi funcţionat drept canal privilegiat de strângere şi difuzare de informaţii folosite de Trump fie pentru a se apăra, fie pentru a încerca să-şi distrugă adversarii, în ultima perioadă toate eforturile fiind concentrare pe demolarea reputaţiei lui Biden şi a familiei sale. Oricum, aceasta va fi o temă care va trebui şi va fi lămurită înainte ca Biden - cum se spune pe surse - să fie de acord că ar putea uita „afrontul Ucraina“ şi tot ansamblul de mizerii care s-au transmis din zona noastră geografică pe tema „coruptului Biden şi familiei sale“.

Perioada care urmează va fi decisivă pentru că, foarte repede, va trebui să vedem dacă liderii europeni se reangajează - cu măsuri reale - în refacerea legăturilor tradiţionale, asta însemnând în primul rând anularea rapidă a regimului de sancţiuni economice reciproce şi anunţul unor poziţii comune privind Acordul nuclear iranian, relaţiile cu Rusia şi China. O eventuală declaraţie comună în acest sens, dacă va putea fi negociată, ar repune la locul ei sector după sector din ceea ce a fost deplasat, erodat sau chiar stricat din echilibrul legăturii fundamentale transatlantice.