Davos 2020: mesajul lui Donald Trump pentru Greta Thunberg
0După schimbul indirect de replici de marţi cu Greta Thunberg, preşedintele american Donald Trump a luat-o din nou în vizor, miercuri, la Davos, pe tânăra activistă de mediu din Suedia.
Donald Trump i-a transmis Gretei Thunberg să-şi redirecţioneze atenţia de la Statele Unite către ţări care poluează mai mult.
„Cred că Greta ar trebui să înceapă să se ocupe de celelalte ţări, mai poluante“, a spus preşedintele american într-o conferinţă de presă susţinută la finalul participării sale la cea de-a 50-a ediţie a Forumului Economic Mondial de la Davos.
Pe de altă parte, liderul de la Casa Albă a susţinut că i-ar fi plăcut să o întâlnească pe activista de mediu suedeză.
„M-a învins în Time“, a spus Trump, citat de Reuters, referindu-se la faptul că Greta Thunberg a fost aleasă personalitatea anului 2019.
Marţi, în prima zi a Forumului Economic Mondial de la Davos, Donald Trump a denunţat „profeţii pesimişti“ şi „predicţiile apocalipsei“ pe tema modificărilor climatice.
Preşedintele american a făcut această declaraţie la puţin timp după ce tânăra suedeză îşi exprimase regretul faţă de faptul că „nu s-a făcut nimic“ pentru un mediu mai curat.