Dacă informaţiile se confirmă, o nouă tragedie de proporţii însoţeşte exodul trupelor americane şi ale NATO din Afganistan

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
a

Deocamdată, ce avem sunt informaţii pe care le transmit în flux disperat şi continuu diversele surse care mai pot sau mai doresc să relateze ceva din Afganistan, preluate de centralele din diverse capitale care au servicii de informaţii performante.

Ele au primit misiunea, aşa cum scrie în manuale, să ofere liderilor politici o estimare exactă a pierderilor reale suferite şi, cel mai important, o analiză asupra noului tip de vulnerabilităţi create prin mişcările care s-au produs în ultimele zile.

Vulnerabilităţi care ar putea fi uriaşe şi să intereseze nu numai securitatea armatei americane şi a SUA ci şi, la modul cel mai direct şi imediat, cea a NATO în ansamblul său. S-au produs cu certitudine, rămâne să vedem la ce nivel de amplitudine.

Prima întrebare este legată de soarta avioanelor şi elicopterelor militare, unele noi-nouţe, de ultimă generaţie, dăruite cu generozitate de americani. Cu unele, prevăzători cum sunt din natură, militari afgani au fugit deja în Uzbekistan. E vorba de 22 de avioane militare şi 24 de elicoptere care au aterizat pe pista aeroportului din Termez (foto), bază aeriană situată în sudul Uzbekistanului.

a

Au transportat peste 700 de soldaţi afgani (alături de cei 159 care au trecut frontiera pe jos), acest lucru fiind confirmat de o declaraţie oficială a Procurorului General al Uzbekistanului. Asta în plus de avionul avionul tip Embraer 314 (foto) aparţinând Forţelor aeriene Afgane care s-a prăbuşit în Uzbekistan după ce intrase în coliziune cu un avion de vânătoare uzbek Mig-29.

rf

Asta este una dintre certitudini. Dar, se întreabă cei de la Fight Global  în cazul în care, în următoarele zile, talibanii vor spune că, pentru prima oară, dispun de propria lor forţă aeriană căci riscul uriaş din acest moment este ca deja ei să fi surprins la sol cea mai mare parte a flotei aeriene militare a fostului guvern afgan, adică aproximativ 300 de aeronave, multe de ultimă generaţie (la care ai noştri nici nu îndrăznesc să viseze, poate cel mult, identificare friend or foe la mâna a treia), plus depozitele de muniţie şi piese de schimb, inclusiv radare de bord şi asistenţă comuputerizată de tragere pentru sistemele de rachete şi aparatura de comunicaţii. Îngrijorarea este la cotele cele mai înalte după ce, pe diverse reţelele de social media au început să circule poze cu talibanii înconjurând aeronavele cele mai noi, trimise de SUA, asta incluzând 25 avioane de luptă Sierra Nevada/Embraer A-29 Super Tucano (foto 1), 74 elicoptere de atac MD 530 (foto 2) şi cunoscutele nouă UH-60 Black Hawk (foto 3), acestea din urmă în număr de 11, ajungând cu puţin timp înainte de ofensiva talibană.

aa
s
ee

Aceeaşi sursă, pe 17 august, sub semnătura lui Craig August, spune că, la data de 14 august, Armata afgană raporta că din cele 300 de aparate, 284 erau în stare de funcţionare. Printre aceasta, alături de cele deja menţionate, 4 avioane de transport tip Lockheed Martin C-130, 34 de turbopropulsoare Cessna 2088 Caravan. Este clar că bazele aeriene ale fostei armate afgane au fost abandonate extrem de rapid şi au fost preluate de talibani. Câte avioane mai erau funcţionale? Încă nimeni nu ştie exact. În schimb, se poate bănui seria de consecinţe militare directe, adică întărirea exponenţială a forţelor talibane dar şi posibilitatea ca o parte din aparatura electronică de la bordul acestor nave să poată fi opusă la licitaţie pentru cei foarte mulţi interesaţi de pe piaţa internaţională care pot intra în posesia unora dintre cele mai bine păstrate secrete ale forţelor armate americane şi ale NATO.

Dar cea mai gravă ştire mi se pare a fi cea comunicată de Ken Klippens şi Sara Sirote care, în The Intercept, afirmă că talibanii au capturat şi aparatura biometrică care poate duce la identificarea tuturor celor care au ajutat trupele SUA şi ale Coaliţiei. "Aparatura respectivă, cunoscută sub acronimul de HIIDE  (Handheld Interagency Identification Detection Equipment) a fost capturată de talibani în timpul ofensivei, aşa cu au declarat un oficial de la Joint Special Operations Command şi trei foşti militari americani, toţi îngrijoraţi că aceste date confidenţiale vor putea fi folosite de talibani. Aparatura HIIDE conţine date biometrice de identificare precum scanarea de iris sau amprente precum şi informaţie biografică şi sunt folosite pentru a accesa marile baze de date. Este nclar cât de mult a fost compromisă baza de date americană asupra populaţiei afgane. Folosite de militarii americani ca mijloc de urmărire a teroriştilor şi a altor insurgenţi, datele biometrice ale populaţiei afgane au fost colectate la nivel de masă şi folosite pentru realizarea actelor de identitate". Aparatura portabilă se conectează cu Biometric Automatic Toolset, un soft folosit de militari care este folosit de soldaţi pentru scanare împotriva ameninţărilor imediate.

d

Baza de date conţine şi dosarele personale ale tuturor celor care au lucrat vreodată cu forţele americane sau ale Coaliţiei "în baza de date fiind conţinute informaţii personale pentru aproximativ 80% din populaţia afgană".

Primejdia este enormă, imediată şi evidentă, chiar dacă experţii citaţi în articol spun că talibanii nu au capacitatea necesară de a acesa aparatura, în schimb o au, din plin, cei din serviciile secrete pakistaneze (atât de mult timp pregătite şi finanţate de americani), nemaivorbind de alte servicii de informaţii, ruseşti sau chineze, cu resurse infinit superioare. Grav este puţin spus deoarece aparatura HIIDE, afirmă autorii articolului, permite accesarea uriaşei baze de date a Pentagonului, Automated Biometric Identification System care, printre altele, conţine şi toate datele prelucrate cu ajutorul HIIDE.

Vorbim despre o stuaţie fără precedent în istoria militară contemporană: se află în pericol baze de date super confidenţiale, accesare lor de către inamic aducând riscul unor tragedii teribile în Afganistan din clipa în care talibanii vor descoperi numele unor surse de informaţii ale americanilor sau ale Coaliţiei, cele pe care nu le ştiau, eventual ale "conservelor", "fantomelor" sau infiltraţilor în propriile trupe sau în structurile triburilor sau ale unităţilor para-militare insurgente.

Vorbim doar de o vulnerabilitate majoră de securitate pentru americani şi aliaţii lor pe plan local în primejdie să fie exterminaţi în viitorul imediat? Sau - şi în ce măsură - vulnerabilitatea s-a extins deja la nivelul NATO şi ar fi nevoie de măsuri imediate de protecţie măcar pentru Statele Membre europene? 

Pe noi ne privesc aceste probleme? Sunt absolut convins că avem un Preşedinte-Comandant Suprem care, proaspăt întors de la minunata paradă a forţelor noastre navale, va avea timp şi să analizeze situaţia.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite