„Dacă cineva crede că ar trebui să cerem SUA sau UE să decidă de unde ne cumpărăm armele, atunci haideţi să ne abolim statul!“

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
NAm the non aligned movement

Chiar este o întrebare justificată. Căci mi se pare inexplicabil că la noi nu s-a vorbit nimic despre un eveniment mondial major care s-a desfăşurat în Serbia: Summitul care a marcat, începând de luni, împlinirea a 60 de ani de la înfiinţarea (în septembrie 1961) Mişcării Statelor Nealiniate. Foarte importantă atunci, în contextul atât de tulbure şi tensionat al Războiului Rece.

Foarte imprtantă şi acum în contextul la fel de tulbure şi tensionat al Noului Război Rece, context în care numeroase state reiau (nu noi, evident) marile argumentaţii care susţin rediscutarea în organizaţiile globale a modalităţilor standard de rezolvare a problemei datoriei publice sau a diferenţelor din nou în continuă creştere pe axele Nord-Sud şi Est-Vest. Desigur, într-un timp, intrase în domeniul ridicoluli politic cerera formulată de reprezentanţii acestei organizaţii care vorbeau despre implementarea unei noi ordini mondiale, sub semnul echităţii şi justiţiei sociale, refuzau "alinierea" ideologică la blocuri militare. Numai că lucrurile s-au schimbat şi lumina reflectoarelor politice se aşează din nou pe organizaţia fondată de Nehru, Nasser şi Tito.

Organizaţia are o relevanţă diplomatică reală la nivelul ONU unde  formează cel mai mare grup grup care, reprezintă aprope 55% din populaţia mondială şicare, cel puţin teoretic, poate mobiliza ccel mai mare număr de voturi în Adunarea Generală. La Reuniunea de la Belgrad au participat delegaţiile a peste 100 de ţări, 43 de delegaţii fiind conduse de miniştrii de externe din ţările respective.

d

Din ce perspectivă asta poate sau, ar putea (şi în ce condiţii) să devină interesant şi pentru România? Sigur că pe drept cuvânt suntem foarte mândri de statutul nostru de ţară membră NATO şi UE dar, asta nu face să crească nivelul nostru de viaţă şi relaţiile economice determinate de absenţa din ce în ce mai dureroasă a capacităţilor industriale dispărute definitiv în pustiul unei tranziţii prost concepută şi dramatic de prost condusă. Şi aşa se face că apare din când în când nostaligia după parteneriatele de demult. În cea mai mare parte cu ţări cu economii echivalente nouă şi care, deloc întâmplător, se grupaseră în jurul nucleului nealiniaţilor. Ţări care acum evoluează spre o rebalansare rapidă a relaţiilor reciproce, în toate domeniile.

Din multitudinea mesajelor transmise cu prilejul reuniunii de la Belgrad, mi-a atras atenţia poziţia pe care o cred deosebit de interesantă în contextul nostru regional şi pe care ai noştri, dacă ar avea timp şi am avea pe cineva care să se ocupe profesionist de problemele apărării şi securităţii naţionale, ar fi bine să-i analizeze consecinţele directe.

c

Poziţia Preşedintelui sârb Alexandr Vucic (foto) a avut câteva luări de poziţie foarte semnificative mai ales că, doar cu foarte puţin timp înainte, avusese loc un summit european dedicat unei mereu viitoare şi problematice integrări a ţărilor din Balcanii de Vest, zonă care suferă profund de pe urma pandemiei dar şi a bătălii subterane între interesele vestului şi cele ruse şi chineze, în plus faţă de deja tradiţionala campanie de implantare a neo-otomanismului promovat de Erdogan şi pan-arabismului sprijinit u fonduri enorme de câteva ţări din Golf.

În acest context, preşedintele sârb a spus că 'ara sa va achiziţiona în continuare armament din Rusia şi China, afirmând că ţara sa "este o naţiune liberă şi independentă". Sună cel puţin interesant, ca să nu spun altfel  -oricum în marea tradiţie a "singularităţii iugoslave" inaugurată de spiritul independentist al lui Tito, ceea ce zice acum Vucic:

"Dacă cineva crede că ar trebui să cerem SUA sau UE să decidă de unde ne cumpărăm armele, atunci haideţi să ne abolim statul... suntem o ţară liberă care doreşte să descurajeze orice potenţială agresiune împotriva sa" , sublinind şi că faptul că naţiunea este "pe drumul către UE, doreşte în acelaşi timp cooperarea cu toată lumea".

rf

Un semnal cu nu se poate mai clar, dublat de cel reprezentat de organizarea unui mare târg de armament. "Partner 2021", suprapunere care reprezintă doar "o simplă coincidenţă" cu evenimentul politic şi care a permis companiei naţionale Jugoimportexport-SDPR să prezinte aproximativ 70 de echipamente de producţie proprie (foto)

d

Simplă coincidenţă sau nu (presupun că nu), suprapenuerea de evenimente are o simbolică puternică şi semnalizează că va fi extrem de complicat ca parcusul Serbiei să fie trecut pur şi simplu în zona subordonatelor previzibile, aşa cum sunt, pentru NATO (pentru UE cu mult mai puţin) statele din centrul şi estul european. Mai degrabă se desenează posibilitatea de a vedea că Serbia doreşte să-şi renegocieze o poziţie de coordonator al mişcării statelor care nu vor să fie aliniate blocurilor militare, revitalizând poziţia de forţă a blocului politic al nealiniaţilor în dialogul cu forumurile internaţionale.

Nu este deloc o iluzie, ar putea să fie o poziţie politică bazată pe raţionamente economice bazate pe evoluţiile pieţelor de acum în căutare de un nou echilibru în afara dominaţiei americane şi, eventual, promovâd ideea unor noi organizaţii de cooperare şi liber-schimb. De ce nu, şi asta e posibil, chiar susţinând o piaţă comună în care dolarul SUA să nu mai fie moneda de referinţă ci, aşa cum se întâmplă acum progresiv, euro, rubla şi yuanul, cu accent pe valorificarea principiului acceptării plăţilor în moneda naţională.

Este limpede că asemenea mişcări se aflau mai demult în pregătire, au fost catalizate de retragerea americanilor din Afganistan şi de proxima mişcare similară din Irak, de reapriţia speranţelor că Acordul nuclear iranian va permite calmarea situaţie în Orientul Apropiat şi va duce la pariţia noilor rute comerciale care să favorizeze schimburile internaţionale.

Caz în care ar fi posibile mai mlte tipuri de dialog de securitate, nu numai cele bazate pe vânzări de armament la mâna a doua sau a treia pentru naţiuni dependente şi obediente, ci pentru formarea de pieţe zonale formate în beneficiul statelor locale, chia al supravieţuirii lor dacă vorbim despre pieţele de energie.

Sigur că, teoretic, este posibil. Vedem ce vrea Serbia. Sunt convins că nu vrem acelaşi lucru, dar important ar fi să ştim şi noi ce vrem, ce ne este permis să vrem şi, mai ales, scuzaţi de expresie, ce ne duce mintea să cerem ca avantaje pentru România..

Nu ne duce mintea, nu cerem şi, care va să zică, rămânem ce-am fost. Şi chiar mai mult decât atât. Privind învârtoşaţi, cu atenţie şi îngrijorare la ce se petrece în jurul nostru.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite