Cursa pentru vaccinul anti-coronavirus intră pe tărâmul spionajului. Trei ţări acuză Moscova că s-a folosit de hackeri pentru a le pirata cercetarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Pe fondul unei curse contracronometru pentru dezvoltarea vaccinului anti-coronavirus, Marea Britanie, Canada şi Statele Unite anunţă joi că au descoperit încercări ale Rusiei de a intra în sisteme informatice şi de a pune mâna pe cercetările lor în acest sens.

„Un grup de spionaj cibernetic, care aproape sigur face parte din spionajul rus”, a încercat să pirateze cercetările legate de dezvoltarea unui vaccin anticoronavirus, anunţă Consiliul Naţional de Securitate Cibernetică al Marii Britanii, citat de ABC News.

Acest atac a vizat trei ţări, şi anume Marea Britanie, Canada şi Statele Unite.

„Pe tot parcursul anului 2020, APT29 a vizat diverse organizaţii implicate în dezvoltarea vaccinului anti-COVID-19 în Canada, Statele Unite şi Regatul Unit, foarte probabil cu intenţia de a fura informaţii şi proprietate intelectuală referitoare la dezvoltare şi testare”, comunică Londra.

Agenţia pentru Securitate Naţională (NSA) a Statelor Unite a declarat că aprobă comunicatul difuzat de britanici, notează sursa citată.

APT29 este o considerată o unitate de spionaj cibernetic a GRU, agenţia de informaţii a Statului Major Rus.

GRU foloseşte această unitate pentru a-şi destabiliza adversarii, implicând-o atât în războaie, cum a fost cazul în Ucraina, cât şi în alegeri, cum a fost cazul în Statele Unite în 2016.

„Este complet inacceptabil ca serviciile ruse de informaţii să-i ia la ţintă pe cei care lucrează pentru combaterea pandemiei de coronavirus”, a afirmat ministrul britanic de Externe Dominic Raab.

„În contextul în care unii îşi urmăresc interesele egoiste, Regatul Unit şi aliaţii săi îşi continuă munca în vederea găsirii unui vaccin şi protejării sănătăţii mondiale”, şi-a exprimat el indignarea.

Directorul însărcinat cu Operaţiuni la NCSC Paul Chichester dezvăluie că grupul de hackeri „foloseşte diverse instrumente şi tehnici, mai ales spearfishing şi programe malware personalizate cunoscute sub numele de «WellMess» şi «WellMail»”.

Marile puteri se află într-o cursă contracronometru pentru obţinerea vaccinului împotriva noului coronavirus.

Compania americană Moderna a anunţat miercuri rezultate încurajatoare pentru vaccinul său anti-covid-19 şi a precizat că va începe faza finală a testelor clinice la 27 iulie, care ar urma să dureze timp de trei luni. Acest anunţ plasează Moderna în plutonul din frunte în cursa mondială în vederea găsirii unui vaccin împotriva covid-19, scrie presa internaţională.

La câteva ore de la anunţul Moderna, Ministerul rus al Apărării a difuzat un comunicat pentru a informa lumea asupra progreselor sale, susţinând că deja a încheiat primele teste clinice pe om ale unui vaccin împotriva noului coronavirus şi că acestea urmează să fie finalizate până la sfârşitul lui iulie.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite