Cum au schimbat marile pandemii lumea

Cum au schimbat marile pandemii lumea

Gripa spaniolă din 1918 a ucis între 30 şi 50 de milioane  oameni în întreaga lume

Marile molimi au lăsat urme adânci, de-a lungul secolelor, asupra omenirii. Unele pandemii au ucis pur şi simplu civilizaţii.

O primă condiţie a realizării unei transformări după criză este supravieţuirea societăţii care o îndură. Ori, unele pandemii au ucis pur şi simplu civilizaţii. Incaşii, se ştie, nu au rezistat germenilor de variolă căpătaţi de la conchistadorii secolului XVI. Din cauza gripei spaniole, unele insule din Arhipelagul Vanuatu au pierdut 90% din populaţie. „20 de limbi au dispărut atunci”, remarcă jurnalista Laura Spinney în cartea sa „Călăreţul palid: cum a schimbat lumea gripa spaniolă din 1918”.
 
Moartea neagră de la jumătatea secolului XIV a făcut între 25 şi 45 de milioane de victime în Europa, rămânând cea mai gravă pandemie cunoscută vreodată de Bătrânul continent. Într-un documentar dedicat acestui episod dramatic din Evul Mediu, istoricul Patrick Boucheron aminteşte că virusul puricelui de şobolan a fost urmat de prăbuşirea a două mari imperii din Asia, şi anume Hoarda de Aur şi dinastia Yuan, înlocuită cu dinastia Ming.
 
Totuşi, în ciuda numărului mare de victime, pesta din 1346 - 1353 nu a schimbat fundamental Europa, care şi-a reluat drumul practic de pe aceleaşi baze, observă profesorul de la Collège de France. Această enigmă, spune el, poate fi explicată prin soliditatea puterii religioase a Bisericii Catolice, pe atunci instalată la Avignon, astăzi în sudul Franţei.
 
Arheologul Michel Signoli, autorul broşurii „Ce ştiu eu?” despre moartea neagră, semnalează câteva aspect interesante. Reculul demografic fără precedent a făcut mâna de muncă mai rară şi prin urmare mai scumpă. În Anglia, regele Eduard al III-lea s-a văzut nevoit să legifereze statutul muncitorilor  (în 1349 şi 1351), fixând în special un plafon de salarii. Totodată, reculul demografic s-a resimţit mai ales în zonele rurale. „Unele sate au dispărut în totalitate, în timp ce terenurile agricole au rămas abandonate. Iar, după două secole de defrişări, pădurea şi-a reluat drepturile în numeroase regiuni”.
 
Mai aproape de vremurile noastre, gripa spaniolă, care a provocat moartea a 30 - 50 de milioane de persoane în întreaga lume, a avut un impact de neglijat pe termen lung. Fără îndoială, a grăbit unele evenimente politice, aşa cum ciuma din Atena (430 î. Hr.) a avut un rol în înfrângerea în faţa Spartei. „Majoritatea istoricilor cad de acord asupra faptului că gripa spaniolă a accelerat sfârşitul Marelui Război”, scrie Laura Spinney.  
Comerţul înainte de toate
 
O constantă a acestor pandemii este grija pentru comerţ. La fel ca ciuma iustiniană (541 - 542, cu recidive până la 750), moartea neagră a pus la grea încercare căile tradiţionale de negoţ. Unele axe comerciale, precum Mediterana, şi-au pierdut din atractivitate în beneficiul altora. Astfel, în Evul Mediu, Flandra a devenit o platformă majoră de schimburi comerciale în Europa. „Instituirea carantinei era sinonimă unor pierderi financiare enorme şi potenţiale tulburări politice”, relevă Michel Signoli. Iar autorităţile preferau comerţul. „În 1720, pe vremea ultimei ciume din Provenţa, autorităţile au negat cât de mult au putut realitatea sanitară pentru a proteja interesele comerciale”, explică arheologul francez.
 
Această preocupare a apăsat greu asupra gestionării crizelor. În secolul XIV a luat naştere astfel dezbaterea dintre cei care avertizează asupra contagiunii în masă şi opozanţii lor. Imunologul Patrice Debré scrie despre acest lucru în „Viaţă şi moarte pe timp de epidemii”. Dacă primii atenţionează că boala se transmite prin contact direct, piele pe piele, ceilalţi cred mai degrabă într-o pedeapsă divină care loveşte din senin. Iar dezbaterea continuă şi astăzi, cu unele mici schimbări de nuanţe.
 
„Stabilirea carantinelor s-a ciocnit mult timp de opoziţii de ordin economic sau diplomatic, ducând la dezastre”, subliniază Patrice Debré.
 
Ignorate la începutul, epidemiile au fost luate în seamă abia atunci „când omorau prea multe persoane de condiţie bună”, potrivit lui Michel Signoli.
 

Izolare, excludere, persecutare

 
În lupta cu epidemiile, instituţiile şi oamenii au fost cuprinşi adesea de o „frenezie a purificării”, după cum constată Patrice Debré. „La mijlocul secolului XIV, o lege, prima de acest fel în Franţa, prevede plecarea nevoiaşilor, celor fără ocupaţie şi a cerşetorilor din Paris”, menţionează el. Leproşii erau ucişi fără niciun avertisment, fiind primii suspectaţi de transmiterea bolii. Un adevărat pogrom a avut loc în 1349 la Strasbourg, când jumătate din evreii acestui oraş din estul Franţei au fost executaţi din motive similare. Protestanţii au avut aceeaşi soartă în cazul unor episoade de ciumă survenite mai târziu.
 
În momentul sosirii ciumei, în 1347, „toată lumea a fost luată din scurt, întrucât boala dispăruse de cinci secole”, povesteşe Michel Signoli. „Cuprinşi de spaimă, mulţi au căutat ajutorul la Dumnezeu. Flagelatorii au luat la pas la bustul gol Europa în încercarea de a îndupleca divinitatea”, remarcă el.
 
În pofida trecerii anilor, lumea contemporană se comportă la fel, între stigmatizare şi excludere. În 1907, bucătăreasca Mary Mallon a fost forţată la trei decenii de carantină pe Insula North Brother Island (New York) pentru a nu răspândi febra tifoidă. În 1987, la patru ani de la descoperirea virusului HIV, autorităţile americane au adăugat SIDA pe lista bolilor contagioase şi au interzis accesul în Statele Unite pentru seropozitivi. Restricţia a fost anulată 23 de ani mai târziu, de către Barack Obama.
 

Apariţia şi consolidarea unor politici de sănătate publică

 
Pandemiile au adus de regulă noi politici de sănătate publică şi consolidarea celor existente. De exemplu, lepra din secolul VIII este sinonimă cu luarea primelor măsuri de izolare, iar ciuma din secolul XIV cu instituirea carantinei, aplicată în premieră în secolul XIII, la Ragusa (astăzi Dubrovnik).
 
„În secolul X, chinezii practicau deja inocularea de cruste de pustule variolice pentru a diminua riscul de contaminare”, scrie Patrice Debré.
 
Cu toate că medicina stagna, unele recomandări deveneau reguli, cum ar fi schimbatul lenjeriei, spălatul pe mâini etc.
 
Un progres semnificativ s-a făcut în secolul XIX, datorită cercetărilor în bacteriologie efectuate de germanul Robert Koch şi francezul Louis Pasteur. Cei doi au dus medicina într-o eră nouă, marcată prin extinderea la nivel global a Ministerelor de Sănătate.
 

Bolile în imaginarul colectiv

 
Marile pandemii şi-au lăsat mereu amprenta. În Europa, moartea neagră s-a impus ca punct de reper şi episod de comparaţie pentru toate marile catastrofe care au urmat-o. A devenit o sursă de inspiraţie pentru scriitorii şi pictorii obsedaţi de ideea morţii, ducând la celebrele dansuri macabre apărute spre sfârşitul Evului Mediu occidental.
 
Trăim într-o eră foarte avansată tehnologic şi plină de informaţii, dar nu ne deosebim deloc în răspunsuri faţă de acum o sută de ani. „Fiecare nouă epidemie este o luptă contra demonilor umani”, recunoşte Patrice Debré.
 
Reacţiile la apariţia unei epidemii „sunt aproape aceleaşi de fiecare dată”, potrivit lui Michel Signoli. „Unii sunt cuprinşi de spaimă, alţii încearcă să profite de situaţie şi mai sunt unii care ar vrea să schimbe una-alta. Epidemia de covid-19 este o foarte frumoasă lecţie de smerenie pentru noi toţi”, conchide el, potrivit slate.fr.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările