Mesajul a stat în faţa ochilor lui Erdogan câteva secunde, până când a ajuns la paragraful cu îndemnul la bărbăţie. După aceea s-a aşezat, cuminte şi mototolit, unde îi era locul, coşul de gunoi din dreapta biroului.

Ce pierdere pentru arhivele istorice! A doua, după şerveţelul de la Yalta.

Preşedintele american primise anterior, pe linia cealaltă, un mesaj top secret de la Pentagon în care era informat că, în retragerea lor cam precipitată de lângă luptătoarele kurde, o parte din  „special forces“ s-a împotmolit în praful deşertului sirian, în urma indicaţiilor eronate de pe indicatoarele răsucite de vânt la o răscruce. Sudul era un pic la vest, iar vestul se întorsese cu săgeata către nord.

Sigur era un sabotaj din partea peşmerghilor, în traducere liberă „cei care nu se tem de turci, iranieni, irakieni, dar iau bătaie de la toţi“, bărbaţi falnici şi hotărâţi, spre deosebire de bunicii lor, absenţi la debarcarea din Normandia.

Situaţia trebuia rezolvată, de aceea Trump a riscat şi un telefon, ceva mai târziu, când se calmase sultanul.

Sigur, putea să ceară o mână de ajutor de la Boris, fratele blond londonez, zis Premierul, zis şi Turcu (sau, poate nu, tocmai de aceea) sau de la Emmanuel (dar, tot nu, că parcă avea ceva să-i spună şi a uitat, oare ce era, a, da, „Au Revoir, mon ami!. Te las singur, descurcă-te!“).

Dar nu se face să-ţi trezeşti aliaţii în toiul nopţii şi să le spui că tu o iei la sănătoasa. Să aibă palpitaţii, coşmaruri. Vor vedea ei cum merge treaba când răsare soarele.

Şi bine a procedat. Situaţia s-a rezolvat aproape singură. „Ză specials“ au luat azimut Eufratul, fiind întâmpinaţi cu raţiile deja încălzite de camarazii de la avanposturile din adâncimea Siriei de Est. Emmanuel s-a consolat, după o lectură nocturnă în care a descoperit că binomul Sykes-Picot a pus Franţa „en charge“ pe partea asta de pustiu.

După ce turcii au păpat cu poftă primele linii de apărare kurde, mestecându-le şi amestecându-le cu tăiţeii trasoarelor şi loviturilor de artilerie, Erdogan a ordonat “Pauză pentru siestă!“. “120 de ore stăm şi ne revenim“.

La acel moment, când era deja dimineaţă la Casa Albă, ştirea fusese scrisă citeţ în “The New York Times“, ziar adevărat, nu fiţuică galbenă şi mincinoasă ca “Washington Post“, preşedintele Trump s-a gândit că ar fi corect să-i mulţumească preşedintelui turc pentru efort, amabilitate etc. etc.

„Vă rog cu Erdo. Îl caută un prieten“ s-a adresat calm către centralista speriată de vocea gravă venită pe canalul transatlantic.

„Imediat! Vă fac legătura la Soci“, a răspuns aceasta emoţionată. „Rămâneţi pe fir!“