Cum marchează iranienii 40 de ani de la atacul asupra Ambasadei SUA de la Teheran

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO AFP
FOTO AFP

Mii de iranieni au scandat „moarte Americii”, în timpul marcării de către Iran a 40 de ani de la preluarea Ambasadei SUA şi criza de ostatici care a urmat la Teheran, liderul suprem Ayatollahul Ali Khamenei declarând că cele două ţări sunt „duşmani inevitabili”, potrivit Reuters.

De ce contează: Pe 4 noiembrie 1979, un grup de studenţi au intrat în Ambasada SUA de la Teheran, pentru a cere extrădarea şahului, care era tratat de cancer în SUA. Ei au luat mai mulţi ostatici, inclusiv 62 de cetăţeni americani, într-o criză care a durat 444 de zile şi care a „transfigurat” America, după cum scrie Associated Press. Evenimentul a înrăutăţit relaţiile dintre cele două state şi poate fi resimţit şi în prezent.

Contextul general: Potrivit AP, „furia populară împotriva SUA îşi avea originea în puciul orchestrat de CIA în 1953, care l-a înlăturat de la putere pe prim-ministrul ales al Iranului şi a cimentat puterea şahului Mohammad Reza Pahlavi”. În timp ce ostaticii erau treptat eliberaţi, mai mulţi diplomaţi au evadat cu ajutorul CIA, notează Axios.

Iran criza ostaticilor de la ambasada SUA din Teheran FOTO Wikipedia

Relaţiile dintre Washington şi Teheran s-au răcit şi mai mult după ce preşedintele american Donald Trump a retras SUA din acordul nuclear cu Iranul, în 2018 şi a pedepsit ţara cu sancţiuni. Iranul a anunţat ulterior suspendarea mai multor angajamente luate sub acord şi reluarea îmbogăţirii de uraniu.

Ce urmează: Secretarul de Stat Mike Pompeo va găzdui un eveniment, luni, care „comemorează curajul pe care toţi foştii ostatici şi familiile lor l-au arătat în timpul unor circumstanţe de neimaginat”, se arată într-un comunicat al Departamentului de Stat.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite