Cum încearcă Putin să profite de ultimele decizii ale lui Trump în cazul Iranului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele american Donald Trump (stânga) dând mâna cu omologul său rus Vladimir Putin la Helsinki, în Finlanda FOTO EPA-EFE
Preşedintele american Donald Trump (stânga) dând mâna cu omologul său rus Vladimir Putin la Helsinki, în Finlanda FOTO EPA-EFE

Pe zi ce trece, preşedintele american Donald Trump pierde la capitolul imagine pe plan internaţional în favoarea unor lideri cu putere absolută în propriile ţări, concentraţi mai mult pe propagandă decât pe asumarea unor obligaţii concrete, o situaţie nu tocmai fericită pentru Statele Unite.

Anul 2020 a început în forţă pe plan internaţional, cu lichidarea influentului general iranian Qassem Soleimani într-un atac cu drone lansat la 3 ianuarie la ordinul lui Donald Trump. Ordinul pentru uciderea lui Soleimani a fost dat la câteva zile după un asalt asupra Ambasadei Statelor Unite în Irak, un act pus de administraţia Trump pe seama unor „terorişti“ pro-iranieni, în principal pe Abu Mehdi al-Muhandis, ucis în acelaşi timp şi în acelaşi loc cu generalul iranian. În calitate de comandant al grupului paramilitar Kata’ib Hezbollah, cunoscut ca Hezbollahul irakian, al-Muhandis era un subordonat şi un om de încredere al lui Soleimani, şeful Forţelor Quds, unitatea de război neconvenţional a armatei aflate în solda ghidului suprem din Iran, ayatollahul Ali Khamenei.

Efectuat în apropierea Aeroportului Internaţional de la Bagdad (Irak), atacul anti-Soleimani a fost denunţat cu tărie de gazde, a generat un nou scandal la Washington - specific unei democraţii solide - şi a servit, în primul rând, ca instrument de propagandă pentru puterea din Iran.

La nivel internaţional, marii lideri s-au pronunţat în favoarea lui Trump şi au cerut abţinere din partea Teheranului. „Am condamnat atacurile recente asupra forţelor Coaliţiei din Irak şi suntem foarte îngrijoraţi de rolul negativ pe care Iranul l-a jucat în regiune, inclusiv prin Corpul Gardienilor Revoluţiei Islamice şi Forţele Quds, comandate de generalul Soleimani“, au reacţionat cancelarul german Angela Merkel, premierul britanic Boris Johnson şi preşedintele francez Emmanuel Macron într-o declaraţie comună. Cei trei lideri au cerut părţilor implicate să dea dovadă de reţinere şi responsabilitate. Numai unul nu a dat curs unui mesaj în această logică, şi anume preşedintele rus Vladimir Putin. Serviciile liderului de la Kremlin au anunţat că acesta a avut o discuţie cu Macron în seara zilei de 3 ianuarie în cursul căreia a declarat că acţiunea lui Trump împotriva lui Soleimani „poate agrava situaţia în regiune“.

La Washington, ca de obicei, s-a declanşat furtuna, de la felicitări din partea lui David Petraeus, fostul comandant multinaţional de tranziţie şi securitate în Irak şi director al CIA, precum că lichidarea lui Qassem Soleimani este mai importantă decât cea a fostului lider al reţelei teroriste al-Qaeda, Ossama bin Laden, până la aprecierea lui Robert Baer, fost agent CIA, că Teheranul este câştigător în această dispută cu Casa Albă întrucât „a dus conflictul de la ameninţarea unei escaladări militare la nivel politic“, în condiţiile în care Statele Unte „nu au o strategie în privinţa Iranului şi oamenii din jurul lui (Trump, n. red.) nu cunosc mentalitatea iraniană“. Felicitat şi criticat deopotrivă, Trump a plusat cu afirmaţia că generalul iranian pregătea atacuri împotriva a patru ambasade. Contrazis pe alocuri de secretarul său al Apărării, Mark Esper,  Trump a tranşat în cele din urmă: „Nu contează de fapt, având în vedere trecutul său îngrozitor“. Preşedintele american i-a acuzat totodată pe rivalii săi democraţi interni că exagerează prin „media de fake news“ pe tema disensiunilor dintre el şi alţi membri ai administraţiei sale în cazul Iran.

La Teheran, regimul islamic ghidat de ayatollahul Khamenei şi-a pus în funcţiune maşina de propagandă, cu funeralii masive însoţite de strigătul „Moarte Americii!“, scoaterea în faţă a fiicei generalului pentru a profera ameninţări la adresa Statelor Unite, cu trei atacuri aeriene modeste împotriva unor baze folosite de trupele americane în Irak şi cu oficierea de către ayatollahul Khamenei a slujbei de vineri, pentru prima dată după opt ani. Afectat de sancţiuni economice, Iranul nu prea dă indicii că vrea un război în viitorul apropiat cu Statele Unite, dar, în schimb, mizează pe strângerea rândurilor pe plan intern în perspectiva alegerilor legislative din 21 februarie.

Indiferent de alegerile şi justificările făcute de Trump, liderul de la Casa Albă parcă s-a aflat singur în ultima escaladare din dosarul iranian, fapt ce l-a făcut pe Putin să încerce să speculeze cumva.

Fără pârghii imense pe teren, dar înconjurat de un aparat masiv de propagandă care încearcă să inducă ideea existenţei unor slăbiciuni în Occident, Vladimir Putin s-a abţinut în apăra cu voce tare Iranul şi a ţinut să-şi crească imaginea pe plan internaţional. Preşedintele fără opoziţie al Rusiei s-a deplasat la Damasc. Neanunţată, vizita liderului de la Kremlin în capitala Siriei poate fi interpretată ca un mesaj ambalat într-un act simbolic. Făcându-şi apariţia la Damasc în ziua de Crăciun pe rit vechi, la aproape nouă ani de la ultima sa vizită aici, care a avut loc în anul declanşării războiului din Siria, Putin nu a făcut decât să încerce să arate că el contează în această parte a lumii, unde şi-a trimis militarii şi mercenarii pentru a testa arme în favoarea regimului Assad şi a-i asigura prezenţa în regiune. 

Din Siria, Vladimir Putin a plecat la Istanbul, unde a inaugurat, la 8 ianuarie, gazoductul TurkStream împreună cu omologul său Recep Tayyip Erdogan, un alt lider aflat în relaţii reci cu Donald Trump şi cu alţi aliaţi din NATO din cauza achiziţionării unor arme ruseşti. Apoi, la trei zile de la strângerea de mână cu Erdogan, Putin a primit-o la Moscova pe Merkel pentru discutarea mai multor dosare sensibile pe plan internaţional, precum Orientul Mijlociu - în ordine Siria, Irak, Iran -, Libia şi Ucraina. Pozând în mediator, preşedintele rus nu dă dovadă, totuşi, că îl poate opri pe mareşalul libian Khalifa Haftar, pe care îl susţine inclusiv cu mercenari, din asaltul său asupra Guvernului de la Tripoli, recunoscut la nivel internaţional, în pofida tentativelor diplomatice din aceste zile.

Pe lângă creşterea imaginii lui Putin, Moscova încearcă să speculeze evenimentele din Orientul Mijlociu punând paie pe foc în Irak. La scurt timp de la votul Parlamentului de la Bagdad pentru plecarea tuturor trupelor străine, o decizie luată după atacurile aeriene ale Iranului în teritoriul irakian şi pe fondul unor manifestaţii care reclamă, între altele, recăpătarea independenţei faţă de puteri străine, mai ales faţă de regimul şiit de la Teheran, Rusia a reluat propunerea de negociere a unui contract cu privire la livrarea unor sisteme S-300 şi S-400 Irakului. O propunere făcută în triplu scop: obţinerea de bani, crearea unor disensiuni între Bagdad şi Washington - aşa cum s-a procedat în cazul armelor livrate Turciei - şi asigurarea prezenţei în zonă, după Siria.

Asumarea unor decizii nu aduce de multe ori simpatie, mai ales când conduci o democraţie şi concurezi cu oameni fără bătaia de cap a unei opoziţii. Conform unui sondaj realizat de PEW Research Center în 32 de ţări din lume, 64% dintre respondenţi afirmă că nu au încredere în Trump. Alţii 29% au încredere în preşedintele american, iar 7% refuză să se pronunţe. Putin are o imagine puţin mai bună, fiind la 57% neîncredere şi 33% încredere. Al treilea în acest clasament este Xi Jinping, cu 43% neîncredere şi 28% încredere. O situaţie nu tocmai fericită în prezent pentru SUA, asimilată unui actor pozitiv pe plan global, promotor al libertăţii şi al democraţiei. Nimic neobişnuit, accidentele fac parte din istorie.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite