Ţara în care părinţii le fac cadou copiilor o operaţie estetică la terminarea liceului

Ţara în care părinţii le fac cadou copiilor o operaţie estetică la terminarea liceului

FOTO 123 RF

Seulul, sau „capitala mondială a chirurgiei plastice“ după cum mai e recunoscut oraşul, deţine peste 500 de centre de înfrumuseţare sub bisturiu, un medic explicând şi motivele pentru care chirurgia plastică a ajuns un punct important din cultura Coreei de Sud.

Ştiri pe aceeaşi temă

La ora actuală în Coreea de Sud au loc cele mai multe operaţii de chirurgie plastică pe cap de locuitor din lume, cu un record de 980.000 de operaţii în 2014, conform Business Insider. Alte calcule arată că din 1.000 de persoane, 20 au apelat la astfel de proceduri, spre deosebire de Statele Unite unde cifra coboară la 13 oameni din 1.000. Încă din 2009, Coreea de Sud este liderul mondial al numărului de operaţii estetice pe cap de locuitor.
 
JK, o clinică din Seul la care ajung anual peste 10.000 de pacienţi (dintre care jumătate internaţionali), încearcă să explice motivele pentru care oamenii apelează la astfel de operaţii.  
 
Potrivit lui Hang-Seik Choi, chirurg la JK, „chirurgia pleoapelor” este cea mai populară intervenţie. Asta deoarece, spre deosebire de occidentali, majoritatea coreenilor au „ochi asiatici”, adică nu există pliul pleoapei. Mulţi percep linia dublă a pleoapelor un semn de frumuseţe, deşi sunt şi voci care susţin că această mentalitate reprezintă o idealizare a standardelor occidentale.
 
 
„Majoritatea coreenilor nu au linia dublă a pleoapelor, de aceea par obosiţi sau somnoroşi“, susţine chirurgul Choi.

 
Însă pentru coreeni aspectul este atât de important, încât părinţii le oferă cadou copiilor o operaţie estetică de modificare a pleoapelor, după terminarea liceului, ca un fel de răsplată pentru absolvire, dar şi pentru a le creşte încrederea de sine. 
 
FOTO Business Insider
 
Dr. Hang-Seik Choi spune că acum ceva timp coreenii se limitau doar la operaţii chirurgicale asupra feţei, însă recent au devenit populare şi operaţiile de „contur corporal” FOTO Business Insider
 
O altă operaţie populară este cea de modificare a sânilor FOTO Business Insider
 
Unii oameni apelează chiar şi la restructurarea liniei maxilarului FOTO Business Insider
 
Chirurgul coreean argumentează că unul dintre motivele pentru care atât de multe persoane apelează la chirurgia plastică este că ţara are a şasea cea mai mare densitate a populaţiei din lume şi că cei de aici pun mare preţ imaginea personală. Totodată, coreenii sunt de părere că dacă arăţi mai bine, ai un avantaj pe piaţa muncii, întrucât CV-ul vine ataşat cu poza.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările