Cuba: A fost confirmat primul protestatar ucis de forţele de ordine. Sute de arestări şi dispăruţi în rândul manifestanţilor VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Un bărbat a fost ucis de forţele de ordine în timpul demonstraţiilor antiguvernamentale din Cuba care au avut loc în ultimele zile. Diubis Laurencio Tejeda, în vârstă de 36 de ani, a murit luni într-o suburbie a Havanei, în timpul unei confruntări dintre protestatari şi poliţişti, potrivit BBC.

Conform Ministerului de Interne, tejeda a făcut parte dintr-un grup care a atacat o instituţie guvernamentală. Însă martorii spun că forţele de ordine au atacat persoane care protestau în stradă şi nu vandalizau clădiri.

Primele demonstraţii au avut loc duminică, când mii de oameni au început să protesteze faţă de creşterea preţurilor la alimente şi medicamente, dar şi faţă de modul în care guvernul a gestionat pandemia de COVID-19. Astfel de adunări sunt ilegale în Cuba.

Guvernul lui Miguel Díaz-Canel a încercat să dea vina pe SUA şi pe sancţiunile sale economice atât pentru proteste, cât şi pentru problemele mai ample ale Cubei.

Deocamdată nu există nicio explicaţie oficială pentru modul în care a murit Diubis Laurencio Tejeda.

Presa de stat a declarat că acesta a fost implicat luni în „tulburări" în cartierul La Guinera din Havana, unde un grup ar fi atacat o instituţie guvernamentală. Potrivit presei de la Havana, alte câteva persoane au fost rănite, inclusiv membri ai forţelor de securitate, scrie BBC.

Într- o declaraţie emisă marţi, Ministerul de Interne i-a acuzat pe demonstranţi de vandalism, incendierea şi atacarea poliţiei, precum şi a civililor.

       Peste 100 de arestări şi dispăruţi

Peste o sută de persoane au fost arestate în Cuba după manifestaţiile istorice de duminică, printre care disidenţii Guillermo Farinas, Jose Daniel Ferrer şi Luis Manuel Otero Alcantara, potrivit mai multor surse concordante, relatează AFP.

Marţi, circa 130 de persoane erau închise sau raportate ca dispărute, potrivit unei liste de nume postate pe Twitter de mişcarea contestatară San Isidro.

Regizorul Yunior Garcia, unul dintre liderii mişcării 27N, apărută după o manifestaţie inedită a artiştilor de la 27 noiembrie anul trecut pentru a cere mai multă libertate de expresie, a fost şi el arestat duminică, apoi eliberat luni după-amiază.

El şi-a relatat experienţa pe Facebook, explicând că s-a deplasat duminică împreună cu un grup de prieteni la Institutul cubanez de radio şi televiziune (ICRT) pentru a cere să susţină un discurs de 15 minute în faţa camerelor.

Dar "o hoardă de conservatori radicali şi mai multe grupuri de Răspuns rapid (forţe de ordine în civil - n.r.) ne-au refuzat" şi "am fost loviţi, ridicaţi cu forţa şi aruncaţi într-un camion, ca nişte saci cu moloz", a denunţat el.

"Am fost trataţi ca nişte deşeuri", a estimat el, explicând că au fost transportaţi la centrul de detenţie Vivca, din Havana, unde au văzut apoi "sosind zeci de tineri".

Printre persoanele arestate duminică se află şi Camila Acosta, o cubaneză în vârstă de 28 de ani, reţinută luni potrivit lui Alexis Rodriguez, redactorul şef al secţiei internaţionale a jurnalului madrilen ABC, cu care ea colabora de şase luni.

Ministrul spaniol al afacerilor externe le-a cerut marţi autorităţilor cubaneze să respecte dreptul cetăţenilor de a protesta şi a solicitat eliberarea "imediată" a Camilei Acosta.

Exasperaţi de criza economică, mii de cubanezi au demonstrat duminică în zeci de oraşe şi sate ale ţării, strigând "Libertate!" şi "Jos dictatura!".

Autorităţile comuniste negă orice "explozie socială" 

Autorităţile cubaneze au negat marţi orice "explozie socială" în Cuba după manifestaţii fără precedent împotriva guvernului, care s-au soldat cu un deces şi aproximativ 100 de arestări, comentează AFP.

"La 11 iulie, nu a fost nicio explozie socială în Cuba, nu a existat niciuna datorită voinţei poporului nostru şi a sprijinului poporului nostru pentru revoluţie şi guvernul său", a declarat ministrul de externe, Bruno Rodriguez, într-o conferinţă de presă.

Acestea au fost "tulburări la o scară foarte limitată", a adăugat el, subliniind că "ţara este în condiţii complet normale".

La fel ca preşedintele Miguel Diaz-Canel înaintea sa, Bruno Rodriguez a acuzat Washingtonul că, prin politica sa de sancţiuni şi o campanie pe internet, se află la originea unor manifestaţii fără precedent care au izbucnit duminică pe insula socialistă în aproximativ 40 de localităţi, populaţia strigând "Ne este foame", "Libertate" şi "Jos dictatura".

Printre cei reţinuţi se numără José Daniel Ferrer, Manuel Cuesta Morua şi Berta Soler, trei dintre principalii disidenţi ai ţării, precum şi Camila Acosta, o cubaneză de 28 de ani, potrivit cotidianului ABC din Spania, cu care ea colabora de şase luni.

"Arestarea unei jurnaliste de la media spaniolă ABC mi se pare nepotrivită", a reacţionat premierul spaniol Pedro Sanchez care a cerut Havanei să respecte dreptul cubanezilor de a "manifesta liber".

Marţi, Dina Stars, o vedetă YouTube, a fost arestată acasă de poliţişti în timp ce vorbea în direct la o emisiune de televiziune spaniolă.

Un calm aparent a domnit marţi în capitală, încă sub o puternică prezenţă a poliţiei, militarilor şi agenţilor civili. Dar internetul mobil, motorul mobilizărilor, a fost în continuare întrerupt.

Observatorul specializat Netblocks a raportat întreruperi în Cuba pe reţelele sociale importante şi pe platformele de comunicare, cum ar fi Whatsapp şi Facebook.

"Este adevărat că ne lipseşte internetul mobil, dar ne lipsesc şi medicamentele", a răspuns simplu Bruno Rodriguez la o întrebare pe această temă. Şi "trebuie să spun că Cuba nu va renunţa la dreptul ei de a se apăra", a continuat ministrul.

Washingtonul a lansat un apel restaurarea rapidă a "tuturor mijloacelor de comunicare, online şi offline". "Închiderea canalelor de informaţii nu răspunde cu nimic la nevoile şi aspiraţiile legitime ale poporului cubanez", a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.

Statele Unite au indicat, totuşi, că nu vor permite intrarea cubanezilor care încearcă să fugă pe mare din ţara lor aflată în criză.

"Nu cred că suntem în pragul unei crize bilaterale, cu excepţia cazului în care guvernul american doreşte asta", a declarat Bruno Rodriguez.

Pe insulă, episcopii catolici au îndemnat guvernul şi protestatarii "să ajungă la un acord" pentru a evita violenţele, deoarece manifestaţiile s-au transformat în ciocniri cu forţele de ordine.

Dacă au evidenţiat eforturile guvernului pentru a face faţă crizei economice, "poporul are dreptul să-şi exprime nevoile, dorinţele şi speranţele", au declarat ei într-un comunicat.

Raul Cstro, nevoit să se întoarcă

Manifestaţiile, fără precedent de la revoluţia din 1959, au iritat guvernul comunist. "Vom evita violenţa revoluţionară, dar vom reprima violenţa contrarevoluţionară", a avertizat luni preşedintele Diaz-Canel.

Mai multe manifestaţii ale partizanilor regimului au avut loc duminică şi apoi luni, cu ciocniri uneori violente între cele două tabere.

Semn al gravităţii situaţiei, Raul Castro, în vârstă de 90 de ani, care în aprilie îi lăsase conducerea Partidului Comunist (PCC, unic) lui Miguel Diaz-Canel, a fost nevoit să acţioneze.

El a participat duminică la o reuniune a Biroului politic al Comitetului central al PCC în care "au fost analizate provocările orchestrate de elemente contrarevoluţionare, organizate şi finanţate din Statele Unite cu obiective de destabilizare", a indicat marţi ziarul Granma, citat de AFP.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite