Criza turcă, exemplu clasic de suprapunere de conflicte ce poate zgudui planeta

Efectele crizei majore care se amplifică de la o zi la alta în Turcia sunt departe să se fi încheiat. Evoluţie exponenţială ce se va amplifica prin aglomerarea elementelor critice de acum şi care ar putea duce la situaţii conflictuale majore.

Totul a început vineri, atunci când preşedintele Trump a anunţat dublarea tarifelor pentru importurile de oţel (+50%) şi aluminiu (+20%) din Turcia. Prin acest tweet au aflat turcii ce urmează, pare-se luaţi complet prin surprindere deoarece se bazau pe statutul lor tradiţional de aliaţi strategici de primă importanţă ai SUA în NATO, mai ales că, la mijlocul acestei săptămâni, o delegaţie turcă de nivel înalt fusese la Washington şi nu primise niciun fel de informaţie în acest sens:

Cauza formală a supărării americane este arestarea de către autorităţile de la Ankara a pastorului american Andrew Brunson, acuzat oficial de a fi spoinat în favoarea organizaţiei teroriste PKK şi de a fi acţionat în numele Organizaţiei clericului Fetullah, deasemenea considerată teroristă în Turcia şi al cărei lider se află în SUA, neexistând indicaţii că vreuna dintre cererile de extrădare formulate de turci ar avea vreo şansă de succes. Iar sancţiunile de ieri vin la câteva zile după ce Departamentul Tezaurului din SUA anunţase (din aceleaşi cauze), măsuri economice drastice împotriva a doi miniştri din guvernul turc ( Abdulhamit Gul, ministrul justiţiei şi Suleiman Soylu, ministrul justiţiei)cărora le-au fost "îngheţate" contule bancare şi bunurile deţinute în SUA, emiţând în acelaşi timp şi interdicţia pentru orice cetăţean american de a intra în relaţie comercială cu persoanele respective. Iar Erdogan a reacţionat imediat, ordonând o măpsură similară, pe teritoriul ţării sale, vizându-i pe miniştrii americani ai internelor şi justiţiei.

Sancţiuni şi contra-sancţiuni oarecum simbolice şi cu valoare de avertisment politic. Numai că dublarea tarifelor anunţată acum de Preşedintele Trump (calificată de omologul său Erdogan drept "război economic") mută jocurile la un cu totul alt nivel, infinit mai periculor. Iar efectele au fost imediate, vizibile în primul rând în sectorul bancar. Lira turcească, şi aşa în sădere la aproape din jumătatea valorii sale faţă de dolar la începutul anului, a înregistrat acum o scădere vertiginoasă şi provocând o undă de şoc majoră care a afectat toate bursele din lume, în orice caz principalele burse europene care, vineri, au terminat toate pe roşu, lucru explicabil din cauza expunerii lor mărite faţă de moneda turcească şi a participărilor foarte important deţinute de bănci europene în acţionariatul băncilor şi marilor companii din Turcia.

Erdogan îşi cheamă acum concetăţenii la "luptă naţională" pentru salvarea monedei naţionale, cerându-le să-şi schimbe toate rezervele de devize în lire turceşti.

Analiştii economici speră că acest weekend la calma puţin tensiunile şi atenua presiunea asupra pieţelor şi băncilor, dar există şi voci care spun că efectul crizei din Turcia ar putea fi doar punctul de la care să pornească o mare criză globală, cea atât de mult anticipată în utimile luni.

Dar toate astea, oricât ar fi de grage, nu sunt decât elemente vizibile şi mediatic apetisante ale unei imense bătălii care se joacă acum la nivel geo-politic şi care, în final, va duce la refacerea hărţilor de putere, într-o mişcare la nivel global. Drept care, întrebarea corectă este dacă, deja, în clar, marii jucători au anunţat deja această dimensiune de securitate şi eventualele modificări de alianţe politice şi militare, semnalul indubitabil că, într-adevăr, criza economică nu este decăt rezultatul unui conflict generat de ciocnirea agendelor naţionale, regionale sau /şi globale ale liderilor respectivi.

Astfel, Erdogan lansează acum mesajul adreaat omologului său american: "Într-un moment când Răul continuă să bântuie prin lume, acţiuni unilaterale împortiva Turciei de către SUA, aliatul nostru de zeci de ani, nu ar face decât să deservească intereseleşi securitatea SUA" . Avertizându-l şi ce se va întâmpla dacă amricanii vor continua cu aplicarea sancţiunilor multiple la adresa ţării sale: "dacă nu va fi inversat acest curent de unilateralism şi lipsă de respect, vom fi nevoiţi să ne căutăm noi prieteni şi aliaţi". A mai adăugat că Preşedintele Trump ar face bine să se gânească cu seriozitate la acest lucru "înainte să fie prea târziu", realizând că Turcia are alternative.

Mesaj care sună la fel de serios şi decis ca cel transmis de premierul Medvedev al Federaţiei Ruse care caracterizează posibilele noile sancţiuni americane la adresa ţării sale (urmare a cazului Skripal) anunţate miercuri de Departamentul de Stat drept "declaraţie de rrăzboi economic" . Şi urmează avertismentul fără niciun fel de ambiguitate: "iar acesyui tip de război, vom fi nevoiţi să reacţionăm economic, politic şi, dacă va fi nevoie, prin alte mijloace. Prietenii noştri americani trebuie să înţeleagă acest lucru". Au ruşii de ce să fie preocupaţi? Sigur că da, deoarece printre sancţiuni ( ce ar trebui să fie aplicate începând cu 22 august), conform surselor, se numără interzicerea avioanelor Aeroflot pe orice aeroport american, o scădere a nivelului legăturilor comerciale bilaterale şi scăderea efectivă a volumului total al activităţii de import-export dintre cele două ţări.

Implicaţii sunt gigantice. Presiunea americană (neaşteptată după speranţele exprimate euforic după reuniunea de la Helsinki) face ca blocul alianţei strategice ruso-turce să devină unul de reală supravieţuire, în spatele desenându-se ceea ce ar putea fi prezenţa financiară importantă a statelor BRICS şi, în caz extrem, a unul ajutor tip multiplex acordat prin intermediul Organizaţiei de Cooperare de la Şanghai, Băncii asiatice de investiţii şi a altor mecanisme mai sensibile şi dicrete de salvgardare puse la punct începând cu 2009.

Va fi şi suficient? Depinde de amploarea crizei şi de efectele sale pe pieţele bogate, acolo unde orice debalansare costă imediat şi mult mai repede decât pe pieţe îndepărtate şi obişnuite cu succesiunea de crize.

Pe noi ar trebui să ne procupe situaţia în cel mai înalt grad deoarece, firesc, am fi în imediata apropiere a celor două epicentre de criză. Iar ea va însemna, cu singuranţă, un semnal că s-a dat deja liber la construcţii paralele de noi alianţe şi sisteme de securitate, în orice ca una vizibilă în Marea Neagră.

Suntem oare pregătiţi să jucăm în acest cadru unde regulile sunt atât de fluide şi promisiunile făcute ieri pot să dispară în neant mâine dimineaţă?

Poate avem şi, cuminţi şi precauţi, nu spunem nimic. Sau nu ne preocupă subiectul.

Foarte bine, vom afla post mortem.