Criza din Sudan. Armata le cere protestatarilor să elibereze drumurile blocate, civilii nu se lasă, tensiunile cresc

Criza din Sudan. Armata le cere protestatarilor să elibereze drumurile blocate, civilii nu se lasă, tensiunile cresc

FOTO AFP

Guvernul militar al Sudanului i-a avertizat pe protestatari să elibereze drumurile blocate din capitala Khartoum, scrie BBC.

Protestatarii din Sudan controlează baricade şi puncte de control care duc la sediul Armatei, aceasta din urmă fiind obiectul manifestărilor de stradă care au condus şi la înlăturarea de la putere a preşedintelui Omar al-Bashir.
 
Duminică, liderii protestatarilor au spus că au pus punct oricărui contact cu consiliul militar care l-a îndepărtat pe preşedinte. Aceştia l-au acuzat că este compus din „urme” ale regimului lui Bashir.
 
Armata a spus că este dispusă să predea puterea şi va lua în considerare un consiliu civil-militar comun, însă a insistat că este responsabilă de securitatea ţării.
 
„Nu se poate continua în acest fel“, a spus şeful consiliului militar, lt. gen. Abdel Fattah Abdelrahman Burhan.
 
„Vom continua să controlăm punctele de verificare ca de obicei“, a declarat protestatarul de 23 de ani Kawthar Hasaballah pentru agenţia France Presse. „Nimeni, nici măcare consiliul militar, nu ne va îndepărta de la locurile noastre“.
 
O demonstraţie majoră are loc lângă sediul armatei încă de pe 6 aprilie. Pe 11 aprilie, preşedintele Bashir a fost înlăturat de pe putere şi a fost înlocuit de către un consiliu militar care a promis că va preda puterea civililor în doi ani. Liderii mişcării de protest au suspendat discuţiile şi cooperarea cu armata. Existau speranţe că negocierile vor avea drept rezultat o conducere civilă.
 
Un purtător de cuvând, Mohamed al-Amin, a numit consiliul militar drept o prelungire a vechiului regim şi a spus că oamenii nu-l mai recunosc, adăugând că o administraţie civilă va fi dezvăluită în următoarele zile.
 

Ce se întâmplă acum cu opoziţia din Sudan?

 
După mai bine de două săptămâni de proteste, frontul larg de grupuri care formează opoziţia sudaneză se confruntă cu una dintre cele mai mari dileme referitoare la o mişcare paşnică de protest: ce este de făcut atunci când cei pe care vrei să-i înlături nu vor să adere la această decizie?
 
Liderii protestelor trebuiau să-şi anunţe candidaţii pentru un consiliu civil care să conducă Sudanul printr-o tranziţie spre o democraţie totală. Însă aseară-după zile de aşteptare-au eşuat în a face asta.
 
Eşecul a stârnit speculaţii referitoare la diviziuni între diferite grupuri, care se ceară pe anumite politici şi poziţii. În schimb, opoziţia a spus că suspendă negocierile cu consiliul militar aflat la putere şi a cerut intensificarea protestelor.
 
Pentru moment, generalii din consiliul militar par să fi recâştigat coeziunea. Ei au primit sprijin puternic-inclusiv peste 3 miliarde de dolari-din partea saudiţilor şi Emiratelor Arabe Unite. Există un scepticism extins în opoziţie în legătură cu disponibilitatea armatei de a preda puterea unui consiliu de tranziţie dominat de civili.
 

Ce va face armata?

 
Consiliul militar a spus că protestatarii trebuie să deschidă imediat drumurile, pentru a permite transportul unor „lucruri esenţiale“. A făcut astfel de apeluri şi înainte, dar nu a intervenit prin forţă pentru a îndepărta baricadele şi punctele de control.
 
Duminică, consiliul a spus că va răspunde la apelul pentru o conducere civilă în interval de o săptămână şi a indicat că ar putea fi de acord cu un consiliu comun. Însă, a eliberat deţinuţi politici şi sâmbătă a arestat mai mulţi membri importanţi ai partidului lui Bashir.
 

Cum a început totul?

 
În decembrie 2018, guvernul sudanez a încercat să oprească declinul economic prin impunerea unor măsuri urgente de austeritate şi printr-o devalorizare a monedei.
 
Tăierilor subvenţiilor la pâine şi combustibil au stârnit demonstraţii în est, dar nemulţumirea s-a extins curând până la Khartoum.
 
La scurt timp, protestatarii au început să ceară şi îndepărtarea de la putere a preşedintelui Bashir, lider al Sudanului vreme de 30 de ani, şi a guvernului său.
 
Armana Sudanului l-a eliminat pe Bashir pe 11 aprilie, dar manifestanţii au promis că vor protesta pe străzi până când va fi instaurată o administraţie civilă.
 

Cine sunt protestatarii?

 
Problemele economice au scos în stradă sudanezi din toate categoriile sociale, dar organizaţia demonstraţiilor a fost preluată de către SPA, un grup de doctori, membri ai sistemului medical şi avocaţi.
O mare parte din protestatari sunt femei şi demonstranţii sunt în marea lor majoritate tineri.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: