Criza din Idlib: turcii vor rachete Patriot şi iau în calcul activarea sistemelor S-400

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Turcia nu exclude ca Statele Unite să trimită rachete Patriot în teritoriul său după uciderea unor militari turci în atacuri atribuite regimului Bashar al-Assad în provincia Idlib. Un anunţ în acest sens a fost făcut joi de ministrul Apărării de la Ankara, Hulusi Akar, în timp ce Uniunea Europeană (UE) cere încetarea ofensivei în această regiune din nord-vestul Siriei.

„Există o ameninţare cu atacuri aeriene, cu rachete împotriva ţării noastre“, a declarat Hulusi Akar pentru CNN Turk, potrivit AFP.

„Ar putea fi un sprijin cu Patriots“, a adăugat ministrul turc, excluzând orice sprijin la sol acordat de trupe americane.

Turcia nu încearcă să „înfrunte'' Rusia în Siria, unde o ofensivă a regimului în regiunea Idlib a intensificat tensiunile, subliniat totodată Akar.

În plus, el a precizat că ţara sa ar putea activa, în contextul crizei din Idlib, sistemele de rachete S-400 achiziţionate chiar din Rusia.

Doi militari turci au fost ucişi, iar alţi cinci răniţi, joi, în urma unui atac aerian în Idlib. Acest eveniment riscă să acutizeze şi mai mult tensiunile între Turcia, membră NATO, şi trupele loiale regimului Assad, susţinut de Rusia.

De la Bruxelles, liderii UE au făcut apel la încetarea ofensivei militare duse de Assad în Idlib.

Noua ofensivă militară a regimului sirian şi aliaţilor săi în Idlib, care provoacă enorme suferinţe umane, este inacceptabilă“, au deplâns liderii UE într-o declaraţie comună.

„UE le cere tuturor actorilor să înceteze imediat ostilităţile şi le solicită insistent tuturor părţilor implicate în conflict să permită un acces umanitar direct şi nestingherit către toţi cei care au nevoie“, au adăugat ei, pledând pentru un „armistiţiu durabil“ şi „garanţii pentru protecţia civililor“.

Totodată, s-au pronunţat pentru sesizarea Curţii Penale Internaţionale în legătură cu situaţia din Siria, pentru ca toţi cei responsabili de încălcarea dreptului internaţional umanitar şi a drepturilor omului „să dea socoteală“.

Idlib este ultimul mare bastion rebel din Siria, de unde aproape un milion de oameni au fugit din calea unei ofensive a lui Assad cu susţinerea aviaţiei militare ruse.

Potrivit Guvernului german, cancelarul Angela Merkel şi preşedintele francez Emmanuel Macron au discutat joi la telefon despre situaţia din Idlib cu şeful statului rus Vladimir Putin. Cei doi lideri europeni şi-au exprimat dorinţa unei întrevederi cu Vladimir Putin şi Recep Tayyip Erdogan pentru a găsi „o soluţie politică la criza“ actuală din Siria.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite