Criza ecologică, accentuată de criza de sănătate. Coronavirusul provoacă munţi de deşeuri care ajung în oceane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mănuşi din plastic aruncate pe o gură de canalizare FOTO CNN
Mănuşi din plastic aruncate pe o gură de canalizare FOTO CNN

Toate fotografiile definitorii pentru pandemia de coronavirus par să includă un lucru, şi anume plasticul din măşti sanitare, mănuşi chirurgicale, echipamente de protecţie şi saci. Actuala criză de sănătate, care a dus la o creştere rapidă a cererii şi producţiei de obiecte din plastic, ar putea să accentueze criza ecologică.

Producţia de măşti sanitare, mănuşi şi echipamente de protecţie este necesară, iar statele fac tot ce le stă în putinţă pentru a-şi mări stocurile cu astfel de produse. Însă, odată folosite, toate aceste obiecte din plastic trebuie să ajungă undeva, iar activiştii de mediu se tem că vor ajunge să polueze şi mai mult mediul, relatează CNN.

În pofida oamenilor care aruncă mănuşi şi măşti sanitare pe străzi şi reglementărilor ecologice împotriva plasticului anulate, întrerupte sau amânate, criza ecologică a coborât rapid pe locul doi ca preocupare, cedând locul celei mai semnificative crize de sănătate din perioada contemporană.

Însă toată această situaţie ar putea să se transforme într-un dezastru pentru oceanele Planetei Albastre, deja extrem de poluate cu plastic.

„Ştim că poluarea cauzată de plastic este o problemă globală, a existat înainte de pandemie”, spune Nick Mallos, de la ONG-ul Ocean Conservancy.

„Zeci de măşti şi mănuşi chirurgicale zac aruncate peste tot în cartierul meu. A plouat aici, în Washington DC, timp de două zile, iar apa le duce spre canalizare. De acolo ajung în Râul Anacostia, apoi în Golful Chesapeake şi în Oceanul Atlantic”, explică John Hocevar, director de campanie la Greenpeace SUA.

Un studiu din 2019 arată că producţia globală de plastic a crescut de patru ori în ultimele patru decenii, iar autorii săi avertizează că dacă această tendinţă continuă, producţia de plastic va fi responsabilă pentru 15% din emisiile de gaze cu efect de seră până în 2050, notează corespondentul CNN Mark Tutton.

Ţinând cont de această situaţie, Nick Mallos cere soluţii de mediu pentru perioada post-pandemie.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite