Cum a început criza din Republica Centrafricană?

La sfârşitul anului 2012, Séléka (un grup de rebeli musulmani din nordul ţării) a început o campanie militară pentru a-l înlătura de la conducerea ţării pe François Bozizé, deoarece ţara era practic neguvernată în afara capitalei, Bangui.

În martie 2013, Bozizé este înlocuit de Michel Djotodia, liderul grupului Séléka, care devine primul preşedinte musulman al ţării. Deşi acesta desfiinţează grupul, mulţi au refuzat să se dezarmeze şi au continuat să comită abuzuri grave împotriva drepturilor omului folosind copii-soldaţi, violând femei şi omorând civili. Astfel s-a ajuns la formarea anti-Balaka (opoziţia formată din comunităţile creştine). În ianuarie 2014, după ce Djotodia a fost presat de liderii regionali să demisioneze, Catherine Samba-Panza devine prima femeie care preia preşedinţia Republicii Centrafricane, neluând partea niciunui grup.

În prezent ţara este la un pas de genocid, anti-Balaka răzbunându-se nu doar pe Seleka, ci pe întreaga comunitate musulmană. Înainte de conflict, peste 800.000 de musulmani locuiau în Republica Centrafricană, însă doar 20.000 au rămas acum, după ce anti-Balaka şi-a început „campania” de epurare rasială.

Responsabilitatea de a proteja

În 2005, la Summit-ul Mondial al ONU, conducătorii statelor au făcut un angajament istoric de a-şi proteja populaţiile faţă de patru atrocităţi în masă: genocid, crime împotriva umanităţii, crime de război şi epurare rasială.

În 2009, Secretarul General al ONU, Ban Ki-moon, a stabilit cei 3 piloni cadru ai responsabilităţii de a proteja:

1.    Statul este primul responsabil de a preveni aceste crime – reliefându-se astfel obligaţiile care vin odată cu suveranitatea;

2.    Comunitatea internaţională are responsabilitatea de a ajuta statele pentru ca acestea să îşi poată îndeplini această obligaţie;

3.    Când un stat nu poate sau nu vrea să îşi protejeze populaţia în faţa acestor crime, comunitatea internaţională are responsabilitatea de a lua măsuri decisive, în timp util. Acestea se pot implementa prin metode paşnice sau nu – în ultimă instanţă, cu autorizaţia Consiliului de Securitate al ONU, se poate recurge chiar şi la forţă;

Responsabilitatea de a proteja în Republica Centrafricană

Guvernul interimar are un rol esenţial în rezolvarea crizei (pilonul I), prin restaurarea unui nivel minim de securitate, iar comunitatea internaţională are responsabilitatea de a îl asista. Printre măsurile luate se numără înfiinţarea unei comisii de către Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, pentru a cerceta crimele efectuate de către Séléka şi anti-Balaka, şi deschiderea unei investigaţii de către Curtea Penală Internaţională.

În ceea ce priveşte intervenţiile trupelor pentru menţinerea păcii, Franţa, UE şi Uniunea Africană au contribuit direct la protecţia civililor şi la prevenirea altor atrocităţi. Recent, Consiliul de Securitate al ONU a autorizat care va prelua autoritatea militară de la misiunea militară condusă de către Uniunea Africană în luna septembrie.

Prea puţin, prea târziu

Cu toate acestea, eforturile internaţionale sunt pur şi simplu insuficiente în faţa gravităţii crizei, care, potrivit ONU, prezintă un risc foarte ridicat de genocid. Totodată, conform raportului Amnesty International, comunitatea musulmană este în pericol de epurare rasială, peste 80% dintre membri fiind nevoiţi să îşi găsească refugiu în ţările vecine. Mai mult decât atât, 2,2 milioane de oameni au nevoie de asistenţă umanitară (populaţia ţării fiind de 4,6 milioane).

În condiţiile în care ţara se află sub semnul violenţei de zeci de ani, trebuiau luate măsuri mai devreme pentru a preveni intensificarea conflictului. A picat oare comunitatea internaţională testul reponsabilităţii de a proteja/preveni în Republica Centrafricană?  

Semne de ameliorare?

Aflate la negocieri în Brazzaville (capitala Republicii Congo), în 23 iulie, cele două grupuri au semnat acordul de încetare a focului, Séléka renunţând la cererea de împărţire a statului în funcţie de religie: în nord musulmani şi în sud creştini, pe care o făcuse cu puţin timp în urmă. Rămâne de văzut, însă, cum vor evolua lucrurile, având în vedere că Republica Centrafricană are o istorie în care acordurile rămân doar pe hârtie. Totuşi, este un pas înainte.