Creşte tensiunea în Golf. Reuniuni de urgenţă ale Arabiei Saudite cu aliaţii săi din regiune. ExxonMobil şi-a evacuat angajaţii de la exploatările petroliere din Irak

Creşte tensiunea în Golf. Reuniuni de urgenţă ale Arabiei Saudite cu aliaţii săi din regiune. ExxonMobil şi-a evacuat angajaţii de la exploatările petroliere din Irak

Regele Salman al Arabiei Saudite

Arabia Saudită a convocat două reuniuni de urgenţă ale aliaţilor săi din regiune pentru a lua în discuţie presupusele atacuri ale Iranului asupra unor tancuri petroliere şi instalaţii de producţie a petrolului în Golful Persic. Reuniunile Consiliului de Cooperare din Golf şi Ligii Arabe au fost convocate de regele saudit Salman pentru 30 mai, la Mecca.

Iranul a dezminţit că ar fi fost implicat în atacuri recente asupra vaselor comerciale ale Emiratelor Arabe Unite şi într-o serie de atacuri cu drone asupra unor instalaţii petroliere în apropiere de capitala saudită Riyadh. Discuţiile între ţările arabe aliate au loc pe fundalul tensiunilor tot mai mari între Iran şi Statele Unite.
 
Potrivit relatărilor de presă, gigantul petrolier american Exxon Mobil şi-a evacuat angajaţii americani de la exploatările petroliere din Irak, pe fundalul îngrijorărilor privind un posibil conflict armat între Statele Unite şi Iranul vecin. 
 
Statele Unite au avertizat companiile aeriene americane că zborurile comerciale deasupra Golfului Persic devin riscante pe fundalul tensiunilor cu Iranul. Potrivit Administraţiei Aviatice Federale, există riscul ca avioanele de pasageri să fie identificate greşit într-o perioadă în care „activităţile militare s-au intensificat şi tensiunile politice au sporit în regiune”.
 
Tensiunile au escaladat în ultimele zile, existând îngrijorări în legătură cu posibilitatea unui conflict armat al Statelor Unite cu Iranul. Statele Unite au început întărirea prezenţei militare în Orientul Mijlociu în lumina unor „ameninţări iminente” din partea Iranului, iar Departamentul de Stat a dispus evacuarea personalului neesenţial al ambasadei americane din Irakul vecin.
 
Iranul a dezminţit afirmaţiile americane despre faptul că ar fi o ameninţare. Ambele părţi spun că nu doresc un război.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: