Crăciun cu un Kalaşnikov sub brad

Sunt gesturi mici, întâmplări trecute la  rubrica”diverse” dar care, într-un anume context, incluse într-un anume tip de civilizaţie locală, pot fi semnul premergător al unor evenimente aflate în pregătire şi pe care le vom vedea mai târziu şi de care, invariabil, ne vom mira ca inexplicabile şi apărute din senin.

Aşa mi se pare a fi, profund semnificativ pentru timpurile tulburi spre care ne îndreptăm, incidentul petrecut ieri dimineaţă, la orele 10.50, pe bulevardul Louise, unul dintre cele mai elegante din Bruxelles, unde un individ a început să tragă cu o puşcă de asalt tip Kalşnikov în vitrinele unui restraurant, apoi a dispărut, nefiind găsit nici acum de poliţie. Nu este un atentat terorit, a precizat poliţia, subliniind iimediat că nu au fost înregistrate nici victime, nici pagube materiale semnificative.

Şi atunci, care este evenimentul? Din punctul meu de vedere, exact acesta este: e vorba despre un episod a ceea ce începe să devină noua realitate subterană a marilor colectivităţi din Europa şi din lume, o violenţă care tinde să se cronicizeze, parcă în aşteptarea unor ocazii propice de a erupe, împotriva a orice şi a oricui dublată de un incredibil de intens flux al discursurilor urii şi intoleranţei. O nouă realitate care deja începe să creeze propria sa cultură, cu filme, cărţi, desene animate şi jocuri video, reviste şi propagandă publicitară intensă. Acum, pentru a fi de sezon, iat-o în acţiune.

Nu vă lăsaţi induşi în eroare de amintiri: ceea ce se petrece acum nu are, sau are din ce în ce mai puţine şi îndepărtate legături cu bazele ideologice ale revoltei care provoca acţiunile din deceniile trecute, foarte precis dedicate împlinirii unor obiective înscrise în manifestele asumate de mişcările contestatare sau “revoluţionare” respective, oricare ar fi fost culoare lor. De data asta, violenţa nu mai are decât propria sa logică a distrugerii, iar explicaţia este simplă: toţi ceilalţi sunt duşmanii, aparţin civilizaţiei “de suprafaţă”, indivizi cangrenaţi de sistemul care le-a corupt vieţile în schimbul unor avantaje materiale pe care cei din subterane vor să le anihileze definitiv, provocând maximum de disterugeri posibile. Spre deosebire de anarhiştii clasici, parte a unei mişcări profund ideologizate, ei nu vor să distrugă un tip de civilizaţie în speranţa că pe ruinele sale vor apuca să construiască cea nouă şi închinată valorilor supreme ale oamenilor egali în dreptul lor de a căuta şi găsi fericirea. 

Este o cu totul altă generaţie care se pregăteşte acum în subterane. Sunt realmente fascinaţi de arme şi visează cu profundă invidie, cel puţin cei din Europa, la două modele americane: mişcările para-militare cu taberele lor de pregătire şi micile aşezări închise şi perfect izolate de lume, trăind după propriile legi şi refuzând la maximum posibil contactul cu exteriorul şi , pe de altă parte, “civilizaţia bandelor” din zonele urbane, cu propoiul lor univers de violenţă extremă acum foarte complex şi bine consolidat. Dacă primul exemplu este, pentru moment, mai dificil de concretizat în ţările occidentale (rămânând, cel puţin pentru moment) drept apanajul unor ţări din centrul şi estul Europei unde, timid, cu diverse complicităţi binevoitoare ale autorităţilor, încep să se organizeze primele nuclee operative, bandele urbane se consolidează şi încep să se lupte pentru acapararea de teritorii. Nu le confundaţi cu echipele de serviciu folosite de bandele de crimă organizată pentru execuţia de misiuni specifice. Bandele de cartier sunt exact ce le spune numele, având în stăpânire o zonă pe care o declară de excluziune absolută. Sigur că există contacte permanente cu echipele locale ale organizaţiilor mafiote, sigur că unii dintre membrii acestor bande sunt dealeri pentru marfa furnizată de cei mari dar, în esenţă, sunt organizaţii aparte şi grupând o varietate extremă de personaje. 

Sunt, mi-a explicat îndelung unul dintre liderii cei mai temuţi ai unei bande care numără sute de oameni, un magnet care atrage pe cei care, din motivele cele mai diverse, se simt atraşi ca de locul unde nu li se cere şi nu trebuie să dea vreo explicaţie, unde singura sa valoare este dedicaţia absolută, fără rezerve, faţă de noua familie de adopţie. unde nu este întrebat nici de convingeri politice şi nici de cazierul judiciar şi unde mânâncă strict în raport cu aportul său la forţa mişcării. Caracteristica lor principală, împi explica interlocutorul meu, este că absolut toţi sunt profund dedicaţi cultului armelor şi folosirii lor în exces, ca argument final pentrun orice discuţie, controversă sau dispută: au început cu armele albe, acum sunt specializaţi în folosirea a căte unui tip de armă, astfel încât, râdea Eric, ghideul meu în acea lume obscură, la nevoie poate forma detaşamente specializate pe diverse tipuri de armament, inclusiv greu, care să facă faţă unui asalt al armatei. Mai ales că dispun de arsenale impresionante, cu arme de toate calibrele, multe dintre ele ajunse în Occident cu camioanele care se întorceau după ce aduseseră ajutoarepentru nefericitrele victime ale războiului din Kosovo.

Mi-e tare teamă că universul acela subteran de violenţă se apropie primejdios de suprafaţă. Unii dintre ei poartă măştile celor de la Anonymus, alţii ale echipelor din “black blocks”, alţii au măşti de carnaval sau, după caz şi situaţie, îşi pun măştile de gaze şi vestele de kevlar pentru a putea intra în angajament direct cu trupele regulate, poliţie jandarmerie sau armată. Pe o parte dintre ei i-aţi văzur la lucru infiltrând manifestaţiile “vestelor galbene” din Franţa şi aţi văzut ce ştiu să facă.

Episodul de acum de la Bruxelles mi-a reamintit un avertisment al ghideului meu Eric din lumea umbrelor violente: datorită structurii extrem de laxe a organizaţiei şi, mai ales, a naturii imprevizibile a membrilor săi, adevăraţi desperados ai societăţii acestui început de mileniu, teama lui permanentă era că unul dintre aceştia, cuprins de amok, va ieşi într-o bună zi să tragă în plină stradă, fiind asemănat fără motiv cu un terorist şi amorsânmd o mişcare de răspuns distrugătoare. Cred că ăsta e cazul acum cu trăgătorul izolat de la Bruxelles. Dar asta nu înseamnă că semnalul de pericol trebuie ignorat.

Serviciile de informaţii transmit incontinuu mesaje cu adevărat dramatice asupra fenomenului de radicalizare în continuă creştere la nivelul societăţilor, sigur cu referinţă prioritară la radicalizarea de tip jihadist, dar subliniază cât de mari sunt ameninţările direct şi imediate generate de radicalizarea acelei pări a tineri generaţii ieşită din corzile a ceea ce numim social mainstream behaviour. Şi, iată, o parte dintre ei chiar îşi doresc să aibă cadou un Kalaşnikov sub bradul de Crăciun, fie pentru ceva serios fie măcar “pour epater le bourgeois” .

Este noua realitate a timpului nostru, să ne rugăm doar să nu devină prioritară şi să nu doară foarte tare.