Cozmin Guşă: Noua ordine mondială după 9/11 şi impactul regional

Evenimentele din 9/11 au schimbat în mod dramatic ordinea mondială, în special prin politica războiului preventiv implementată de către Statele Unite din poziţia sa hegemonică, ce a determinat celelalte state să-şi reorienteze alianţele strategice. După 16 ani, de la startul acestei transformări trebuie să ne întrebăm cât de capabili au fost şi sunt politicienii români în a răspunde acestei schimbări, susţine într-o analiză, Cosmin Guşă.

„Celebra scrisoare deschisă a lui Putin către Bush din ziua următoare, în care-l apela pe preşedintele SUA cu ”frate George”, nu m-a clarificat mai mult despre eveniment, dar mi-a sugerat clar că ceea ce avea sa urmeze în politica mondială nu mai putea fi citit în cheia clasică, nimic nu mai avea să mai fie predictibil în relaţiile internaţionale pentru politicieni, ci doar pentru un grup foarte restrâns de iniţiaţi. Şi asa a fost…”, afirmă în deschiderea editorialului publicat de Tracknews, Cosmin Guşă.

Strategia de securitate a războiului preventiv implementată de către Statele Unite în răspuns la evenimentele din 11 Septembrie, prin care acestea urmau să „decidă discreţionar arhitectura de putere în zonele de interes geopolitic” a avut efectul de a transforma ordinea internaţională unipolară din anii 90 într-una caracterizată mai degrabă de „o bipolaritate de tip euroatlantism versus eurasiatism”, subliniază în analiza sa, Cosmin Guşă.

„Această unipolaritate de tip războinic, în loc să subordoneze orientarea statelor cu pretenţii de ”mare putere”, le-a redeşteptat în schimb instinctul de conservare, generându-le contrareacţii ample, discrete şi dezvoltate pe termen mediu, cu alianţe construite ad-hoc pe principiul complementarităţii militaro-economice: Organizaţia pentru Cooperare de la Shanghai - OSC, născută chiar în 2001 în urma unei înţelegeri ruso-chineze, şi dezvoltata exponenţială de atunci, respectiv consolidarea relaţionării bilaterale germano-ruseşti, cu interconectări cvasi-imposibil de destructurat azi, sunt doar două proiecte, care au minat după 2001 ordinea mondială de tip unipolar, aducându-ne azi în faţa unei mulţi-polarităţi înţeleasă bine de către cunoscători, aproximată descriptiv printr-o bipolaritate de tip euratlantism versus eurasiatism”.

Starea curentă a puterilor geopolitice cu relevanţă şi interese pentru zona noastră

Statele Unite se află „în regresie de putere azi, augmentată şi de mega-războiul intern generat de alegerea lui Donald Trump, rămân în orice caz hegemonul dominant, lider al complexului militaro-economic , complex despre care azi au înţeles mai mulţi că dirijează deciziile majore în politica mondială”, susţine fostul consilier politic. Astăzi, după cele două mandate ale lui Obama, „care au avut rolul să-i golească rezervorul de respect public în multe regiuni ale globului, este limpede că SUA îşi caută rapid strategii şi aliniamente geopolitice care să-i perpetueze avantajul statutului hegemonic, generator de resurse şi pieţe, indispensabile standardului de viaţă ridicat la care americanii nu mai pot renunţa”.

Rusia „joacă cu precizie cartea bilateralismului, oferindu-se ca partener în proiecte de dominanţă geopolitică cu complementaritate economico-militară, spre exemplu cu China pentru strategia eurasiatica, respectiv cu Germania pentru strategia ”Marii Europe”, plus multe alte parteneriate secundare în zone mai îndepărtate de noi”. În plus, consideră Cosmin Guşă, „marea problemă care era lipsa respectabilităţii internaţionale, generata de autoritarismul cu tente dictatoriale ale regimului lui Vladimir Putin, i-a fost rezolvată Rusiei indirect de către ”lumea civilizată” , ce a cauţionat facil multe alte regimuri neconcordante cu democraţia şi economia de piaţă, cu exemplul binecunoscut al susţinerii regimului Erdogan, unde atât SUA cat şi Germania au renunţat la criteriile de evaluare specifice unor democraţii liberale”.

Germania, în opinia lui Guşă, „joacă în mod clar cartea ”hegemonului european” şi după alegerile interne din această lună, va rescrie proiectul UE într-un fel net favorabil economiei germane, cu concesii minimale oferite din start doar partenerului francez; himera armatei europene este doar un pretext de dezbatere publică ce are rolul să uşureze reinventarea armatelor naţionale în spaţiul european, cu prioritatea achiziţionării de tehnologie şi armament europene, care este de fapt esenţa înţelegerii actuale franco-germane”.

Franţa va arăta un reviriment în geopolitica mondială, şi „dacă regimul Macron va juca ofensiv cartea dublării ofertei americane de tehnologie militară şi armament, rolul Franţei la masa marilor decidenţi va creşte simţitor în următoarea perioadă”.

China, asemenea regimului putinist din Rusia, şi-a profilat la rândul ei un regim dictatorial capabil să ofere o stabilitate internă, garant al prosperităţii economice. În ceea ce priveşte strategia geopolitică a Chinei, Cosmin Guşă argumentează că aceasta are la bază o „ofensivă (inclusiv la nivel european!) a exporturilor de produse vândute direct de către companiile chineze, dublată de investiţii majore industriale şi de infrastructură pe ”teritoriile ce importă chinezeşte”; este noua strategie vizibilă prin care China câştigă major influenţă economică, apoi va obţine în mod consecutiv acces la macro-deciziile statale, după modelul patentat deja în ţările noastre de către companiile multinaţionale din spaţiul euroatlantic”.

În ceea ce priveşte planul nostru regional, merită analizat, în perspectiva relevanţei regiunii pe harta interacţiunilor politice majore, „vechiul proiect de inspiraţie poloneză, ”Intermarium”, transformat azi în ”Iniţiativa celor 3 mari”, ce pare să fie singurul format de grup ce-ar putea mobiliza atenţia şi efortul hegemonilor actuali spre negociere şi parteneriat cu zona; lipsa unui factor coagulant de tip mercantil sau tradiţional care să anime mai puternic cele 12 ţări UE participante (cu Polonia şi România actorii geopolitici dominanţi), este motivul pentru care deocamdată nu avem niciun proiect desenat, nici paşi iniţiali de parcurs pentru o înţelegere agreată”, susţine fostul consilier politic.

Soluţia ar fi ca „administraţia Trump să genereze rapid un mediu instituţional de lucru, pentru că altfel, ţările vizate de proiectul celor 3 mari, vor rămâne fie spectatori neimplicaţi pentru următoarele 6 luni ai iminentelor alegeri fără surprize din Germania, China, respectiv Rusia”, susţine Cosmin Guşă, „fie aceste ţări vor deveni beneficiarele unor înţelegeri bilaterale fundamentate economic rapid cu vreuna din marile puteri menţionate, bilaterale ce vor avea rolul să tulbure şi mai mult posibila coeziune regională, implicit şi predictibilitatea jocului economic în zona noastră”.

Despre România, doar două întrebări retorice

Concluzia analizei lui Cosmin Guşă, rezervată situaţiei României, este limitată la două întrebări retorice:

„Câţi dintre decidenţii actuali pricep cu adevărat ce se întâmplă acum în geopolitica lumii, spre a racorda strategiile noastre într-un fel pragmatic şi generator de avantaje?

Iar, dintre cei care pricep, cine are dorinţa şi curajul să acţioneze şi într-alt fel decât cel tradiţional (adică şi laş şi egoist), ce le-a conservat până acum funcţiile şi integritatea personală, într-o ţară ce s-a scufundat major sub spectrul neputinţei colective a cetăţenilor săi?”.